Înălţarea Sfintei Cruci este marcată prin post aspru
Crucea este un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului
Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, iar 14 septembrie este considerată totodată data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei
Sărbătorea trecută cu roșu în calendarul Creștin este cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii crucii lui Isus. Atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin această sărbătoare se ține pe data de 14 septembrie.
Începutul cultului public și oficial al crucii lui Isus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului și al îngropării lui Isus (vestita Biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu „Ad Crucem”. Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de Sfânta Elena, mama lui Constantin.
Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei Sfintei Cruci de către împăratul bizantin Heraclie în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a Ierusalimului, a luat ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie. Părțile din Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187, când au fost luate de episcopul de Betleem și duse în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.
Înălţarea Sfintei Cruci marchează două evenimente solemne: aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci este marcată prin post aspru. Crucea este un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului, iar sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin.
