Sărbătoarea învierii Domnului, pînă la venirea comunismului, era ceva sfînt, tot poporul se bucura de aceasta, bisericile erau pline, poporul trăia cu trupul și cu sufletul sărbătoarea. Veni-rea comunismului, cu tancurile bolșevice, ne-a adus o nouă ideologie, total străină de poporul nostru. De fapt primii români bolsevizați cum se numeau? Pauker, Neulander, Brukner, Aber-buch și lista lor este mult mai lungă. Poporul român nu a crezut niciodată așa ceva dar ideologia trebuia implementată. Cu activiști aleși din lumpen proletariat. În primul rind trebuia anihilată intelectualitatea și studențimea și toate elitele poporului. Au umplut închisorile cu aceștia. Alții nu s-au lăsat și au pus mîna pe arme și pe crestele munților au început lupta de guerilă, aștep-tînd venirea americanilor care i-au amăgit și i-au lăsat pe mina bolșevicilor atei.
Trebuia exterminată Biserica Ortodoxă, care dealungul zbuciumatei noastre istorii a fost buso-la spirituala a poporului și cetatea sacră a românismului.
Astfel, de Paște, activiștii comuniști au dus luptă puternică pentru ca românii să renunțe la credința în Dumnezeu. Paștele era zi normală de lucru și poporul era supravegheat de ochii vigilenți ai securității bolșevizate și a activiștilor. Tatăl meu, cu multă amarăciune, spunea că Paștile, s-au divizat, adică Paștile creștine și paștile comuniștilor. La Paștile creștinilor, creștinii ciocnesc ouă, iar la 1 mai, paștile comuniștilor, comuniștii ciocnesc sticle cu bere. Un istoric, scria într-o carte de istorie despre tradiția mielului, fript la iarbă verde, de 1 mai.
De Paște așa cum am zis, activiștii și securiștii erau peste tot. Elevii din școli, ca să nu meargă la biserică, erau adunați la școală, pentru așa zise activități. Îmi aduc aminte, că la mine la școală, era un învățător, pe nume Balaban, care ne ținea lecții de ateism și ne vorbea de marile realizări ale sistemului. Dacă un elev mergea la biserică de sărbători sau în zi de duminică, se facea careu cu toți elevii și era înfierat cu mînie proletară.
Pe vremea cînd închisorile erau supraîncărcate de studenți, intelectuali și preoți (pastori nu am auzit) , aceștia au scris cum era paștile după gratii sau în minele de plumb. Regretatul preot legionar, Teodor Bej mi-a povestit cum a făcut învierea în mina de la Cavnic, la 400 m adîncime, alături de colegii de suferință în condiții inumane, dar atunci cînd s-a cîntat Christos a înviat, parca caverna s-a umplut de lumină. Drept recompensă a primit zile grele de carceră.
Virgil Totescu, povesteste din mina de la Cavnic, la lumina lămpașelor, preoții au făcut slujba pe care o știau pe de rost. Alături de deținuți,au îngenuncheat și artificierii civili iar la ieșirea din mină, au cîntat toți împreună Christos a înviat. Milițienii nu au zis nimic, dar în anul următor au fost atît de puternic supravegheați încît nu au putut face nimic. Cel mai mare supliciu l-au avut de suportat studenții de la Pitești, unde de Paști erau puși să facă lucruri execrabile, drept mijloace de convingere erau ciomegele. Se poate vedea în noul film apărut pe ecranele noastre cu numele ,, Între chin și amin “. Iată, ce scrie Ion Gavrilă Ogoranu, conducătorul partizanilor din Munții Făgarașului, în cartea sa, Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc :
„Era în anul 1952, în ziua de Pasti si, de pe unde eram în păduri, ne-am hotărât “să mergem și noi la biserică”. Ne-am apropiat prin păduri până în coasta de la răsărit de Mănăstirea Sâmbăta, într-un loc de unde puteam vedea slujba ce se ținea în pădurea rară din apropierea clopotniței. Era o zi frumoasă de primăvară, când codrul își împlinea frunza și pomii din poiana mănăstirii se aplecau de floare. Se vedea lume în fața altarului improvizat. Din când în când veneau, aduse de vânt, când mai tare, când mai încet, frânturi din troparul învierii “Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Ne gândeam la cei căzuți dintre noi până atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porâmbu, căpitan Monea, Mogoș, Mazilu, Partenie Cozma și ceilalți despre a căror soartă nu știam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiță. Am rămas tăcuți cât a ținut slujba. Nu știu care a avut părerea, parcă Brâncoveanu, pe care a spus-o cu glas tare: “Dacă vreunul dintre noi va supraviețui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate și să le îngroape aici, lângă această mănăstire “
Pentru familiile luptătorilor, praznicele împărătești, veneau cu spaimă căci atunci securitatea comunistă făcea descinderi foarte mari pe la casele acestora, căci credeau că ei vin acasă de sărbători. La Bîrsa, casa luptătorului Zaharie Birău era mereu terorizată de securitate, pentru familiile acestora sărbatorile nu veneau ca să le aducă bucuria învierii domnului, ci le ducea teroare și fizică și psihică.
Am relatat doar cîteva din ceea ce s-a țntîmplat în acea vreme. Chiar daca astăzi suntem terorizați de această molimă care bîntuie lumea, putem zice cu voce tare, făra frică , CHRISTOS A ÎNVIAT!
PETRU Z DANCI
