Vasile Dîncu, ministrul apărării naționale: „Un om care se simte liber în armată, demn, va face un sacrificiu mai mare, pentru că nu este singur în fața viitorului”

Cu ocazia Zilei Presei Militare, sărbătorită la 23 iulie, ministrul apărării naționale, Vasile Sebastian Dîncu, a discutat cu jurnaliști militari din redacțiile Pro Patria, Jurnal militar și Observatorul militar despre problemele sociale ale militarilor Armatei României.

Colonel Cristian Dumitrașcu: Domnule ministru, ați avut o declarație, cred că unică în ultimii 20 de ani, la un post de televiziune, în care v-ați referit la pensiile militare. Ați afirmat că această asociere a pensiilor militare cu pensiile speciale este una nefericită, pentru că pensiile militare nu sunt pensii speciale. V-aș ruga să ne spuneți cum vedeți rezolvarea acestei confuzii, care pe noi, militarii, ne dezavantajează: pensii nesimțite, pensii speciale, care, de fapt, nu sunt totuna cu pensiile militare.

Vasile Dîncu: Acest câmp de dezbatere care s-a deschis acum poate fi valorificat populist împotriva Armatei României. Există mai multe perioade în istoria celor 30 de ani în care Armata României a fost atacată, de cele mai multe ori pe nedrept, ajungându-se ca anumite elemente de singularitate să fie trecute ca fiind fapte generale.

Ideea de acum este următoarea: un ministru al unui guvern trecut, a adăugat, printre condițiile asumate ca să putem plăti partea din PNRR de împrumut, faptul că vom ajunge să plafonăm la 9,7%, din PIB, dacă nu greșesc, procentul pensiilor.

Și pentru acest lucru, acel ministru a considerat, într-o cheie ideologică, că pensiile speciale din România trebuie recalculate și, mă rog, scăzute. Și evident că nu erau trecute pensiile militare în acel moment.

În al doilea memorandum al ministrului muncii actual, i s-a cerut de la Bruxelles, ca și pensiile militare să fie trecute în sistemul acesta de plafonare sau de reformă. Acum, noi am pornit de la două lucruri: în primul rând, nu pot să accept ca printr-o decizie politică să pui gaj pensiile militarilor și, în general, pensiile românilor.

Doi, este inacceptabil ca pensiile militare să fie considerate pensii speciale. Pensiile militare sunt pensii de stat, sunt pensii ocupaționale, nu au legătură cu conceptul nostru de pensii speciale.

În al treilea rând, noi avem în interior un proiect despre cum ar trebui modernizat sistemul de pensii, inclusiv pensiile militare. Dar nu așa, pornind de la un concept care asociază pensiile militare cu pensiile speciale.

Avem, în acest moment, în Parlament, un proiect de modificare a Legii 223 din 2015, prin care vrem să eliminăm inechitățile dintre pensiile militare. Este adevărat, au funcționat mai multe sisteme după 1990, și există inechități. Asociațiile veteranilor, ale militarilor în retragere și rezervă, sunt active.

M-am întâlnit de multe ori cu ei, am construit un comitet consultativ cu reprezentanții lor, pentru a găsi soluții. Acesta este primul element esențial în modernizarea sistemului de pensii.

Să creăm un sistem de pensii echitabil, dar nu prin plafonarea pensiilor, sau prin tăierea acestora, ci un sistem în care, pe cei care au fost nedreptățiți în ultimii ani, să îi putem aduce la un sistem normal, la un sistem predictibil.

Mai este un lucru aici care mi se pare foarte important: și noi, managementul Ministerului Apărării Naționale, considerăm că nu este normal să existe pensii mai mari decât salariile.

Dar evident că nu putem accepta această idee fantasmagorică de a reforma și de a bloca pensiile militare, de a le plafona. Vom merge la Bruxelles, dacă este cazul, să explicăm că există pensii militare de tipul celor din România în foarte multe țări din Europa sau în țări NATO.

Construcția unui sistem de pensii și de salarizare face parte din elementele de suveranitate ale unei națiuni și nu pot fi dictate de nicăieri. Și nimeni nu are dreptul, ca politician, să își ia angajamentul de a aplica, în aceste domenii de suveranitate națională, soluții arbitrare, pe care ni le propun niște funcționari de la Bruxelles.

Am văzut că punctul de referință în această idee pe care au avut-o cei din PNRR a fost un studiu făcut de o echipă de doi cercetători, care au arătat aspecte despre cum am putea să modificăm pensiile speciale în România.

Pensiile militare trebuie să meargă mai departe, sunt elemente pe care statul român le-a stabilit ca recunoștință pentru privațiunile pe care le resimte un militar și trebuie să facă parte din elementul de previzibilitate. Când ai intrat în liceul militar, trebuie să știi că vei avea, pe parcurs, tot felul de privațiuni.

Trebuie să-ți schimbi des domiciliul, nu vei face parte din anumite organizații, nu poți să faci afaceri, îți este îngrădită foarte mult libertatea. Prețul acestei libertăți îngrădite trebuie să fie o previzibilitate pe care statul român ți-o asigură, pentru că ești element important al statului.

Asta face orice țară civilizată cu funcționarii ei, cu elementele fundamentale ale Statului, așa cum este Armata României și, sigur, poliția, jandarmeria și alte funcțiuni sociale importante.

Colonel Cristian Dumitrașcu: Credeți că publicul ar trebui să știe, mai clar, de la oficiali ai statului român, ce înseamnă, cu adevărat, pensiile speciale? Pentru că, de exemplu, este o diferență mare între pensia specială a unui procuror și cea a unui subofițer în armată.

Vasile Dîncu: Noi nu am vrut să facem o publicitate prea mare pentru că știți, o parte din aceste informații sunt clasificate.

Dar, pe de altă parte, vreau să vă spun, cu o ușoară jenă pentru întreaga clasă politică din România, că atunci când a trebuit să dau publicității, de exemplu, date despre pensia minimă sau pensia medie a militarilor, mi-a fost ușor rușine.

Pentru că îi voi demoraliza și pe cei care vor să vină în sistem și pe care vrem să-i așteptăm cu un alt regim, unul protector cu adevărat. Pensia militară minimă comunicată de noi oficial este de 1052 de lei.

Avem media pensiilor undeva la 3900 de lei, dar această medie se compune din zeci de mii de pensii foarte mici, care se află sub 2500 de lei. Dar, aceste pensii foarte mici, sub 2500 de lei, noi, acest Guvern, le-am crescut cu 10 %, pentru că erau pensii care nu puteau să susțină, pur și simplu, nivelul de viață normală a unui pensionar.

Există aproape un sfert din pensii care se află la această limită de supraviețuire, care necesită un plus social. Sigur că în mediile noastre, pensiile magistraților militari, de exemplu, ridică foarte mult media.

O să analizăm, de la caz la caz, o să discutăm și cu societatea civilă, pentru că, până la urmă, cred că dezbaterea este următoarea: vreau să facem în viitor o campanie în care să întrebăm și oamenii, politicul, Parlamentul, ce tip de apărare vor, ce fel de armată își doresc, câtă securitate își dorește societatea.

Pentru că totul se plătește. Cheltui mai mult pentru securitate și apărare, poți să ai o securitate și o apărare mai bune.

Trebuie să ne gândim foarte serios la securitatea noastră, la apărare, și să construim o armată motivată, o armată bazată pe experți. Nu mai avem nevoie de stagiul militar obligatoriu, pentru că toată lumea mă întreabă ce e cu asta.

Astăzi, nu mărimea cantitativă a armatelor este elementul definitoriu pentru putere, pentru forța ei, ci modul în care este motivată, modul în care este pregătită și modul în care este înzestrată.

Acestea sunt cele trei elemente importante. Aici trebuie să cheltuim noi banii în viitor, pe resursa umană, pentru că omul este cea mai importantă armă.

Maior Cătălina Țăruș: Din multe unități din țară pleacă militari. Oameni pregătiți, care se descurcă în orice situație, sunt foarte buni, se instruiesc în orice condiții. Cum îi motivăm să rămână?

Vasile Dîncu: Sunt câteva condiții care fac parte din proiectul meu de reformă și de modernizare a Armatei României. În primul rând, trebuie să aibă condiții materiale optime pentru ei și familiile lor. Acesta este elementul cel mai important.

În acest moment există o ordonanță, pe care o vom aproba probabil în două săptămâni, prin care vom aduce la zi câteva din drepturile minime ale militarilor. Unele, legate de soldă, de plata compensației pentru chirie, au rămas în urmă, la nivelul anului 2009. De asemenea, sunt și alte cheltuieli care țin de plata orelor suplimentare.

În al doilea rând, suntem preocupați de sistemul de salarizare care trebuie adus la nivelul demnității statutului de militar. Ce vreau să spun prin asta?

În acest moment am finalizat o nouă lege privind statutul militarilor, prin care vom ține cont de mai multe aspecte, cu atât mai mult cu cât la ora actuală avem foarte multe deficiențe în sistem referitoare la meritocrație. Avem încă o serie de decizii pe care le luăm în condițiile lipsei de personal.

În al doilea rând, vreau să limităm posibilitatea ocupării anumitor funcții la mandate de patru sau de cinci ani, pentru că un om se demotivează după 4-5 ani în care face același lucru.

Trebuie să găsim posibilitatea ca o carieră militară să se desfășoare previzibil, să știi foarte clar care sunt criteriile pentru a avansa în carieră. Este un lucru foarte important și o să vedeți concret că acest lucru mă preocupă.

Apoi, trebuie să aducem în discuție simplificarea administrativă. Astăzi, ne ucide birocrația. Sunt zeci de semnături pentru cel mai simplu lucru. Ministrul Apărării trebuie să semneze, de exemplu, dacă un militar pleacă într-o misiune și biletul de avion este mai scump decât cel previzionat la început.

Presa militară este la fel de importantă ca oricare alt departament operativ, pentru că presa militară nu are numai datoria de a comunica, de a informa, de a ţine ridicat moralul trupelor, dar are foarte mare importanţă şi în ceea ce priveşte reflectarea corectă a imaginii armatei în societate.

Presa militară răspunde acestor cerinţe, de foarte multe ori cu sacrificii, cu greutăţi. Este în acelaşi timp o presă obiectivă, care serveşte imperativelor noastre privind securitatea şi apărarea naţională.

Vă felicit cu ocazia acestei aniversări şi vă doresc tuturor succes, sănătate, alături de recunoştinţa mea pentru tot ceea ce faceți, zi de zi!

Sunt zeci de semnături, vine la aprobat un dosar foarte gros și asta înseamnă timp pierdut și demotivarea oamenilor care lucrează în sistem.

De asemenea, în urma aprobării noului statut al militarilor, vom stabili o altă compatibilitate cu funcțiile civile, pentru că astăzi este un sistem absolut nefuncțional. Închipuiți-vă că un soldat profesionist are indicatorul 1 la bază, ceea ce înseamnă muncitor necalificat.

Deci, va trebui să rezolvăm aceste probleme rapid și asta înseamnă evident și un alt sistem de salarizare compatibil cu riscurile și cu privațiunile pe care le au oamenii în acest sistem.

Evident că este foarte important ca pentru a-i motiva pe oameni, să îi aducem în poziții optime, adică să facem în așa fel încât să există linii de promovare în specialitate cât mai sigure și mai precise.

Pe de altă parte, avem foarte mulți oameni care au executat misiuni în teatrele de operații, care au riscat și care au nevoie, după părerea mea, de un surplus în ceea ce privește retribuția. Mă interesează să creăm mai multe locuri în învățământul militar superior și să avem, de asemenea, mai multe locuri în liceele militare.

Doresc să avem cât mai mulți oameni care provin din educația primară militară dar, pe de altă parte, vreau să deschidem și învățământul pentru zona civilă. Pentru că educația pentru apărare este foarte importantă pentru întreaga populație. Pentru ca profesia militară să devină tentantă, avem nevoie și de mai multă comunicare.

Dar, vorbim în primul rând de un sistem stabil și previzibil, în care oamenii să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții.

Oamenii nu pleacă dintr-un sistem doar pentru că sunt plătiți prost sau pentru că nu li se recunosc meritele. Uneori, sistemele de comandă nu țin cont de opțiunile lor și, de foarte multe ori, e un stil autocratic de a conduce unitățile militare, care îi deranjează.

Mă refer aici la tehnica pe care o ai la dispoziție și, evident, privațiunile pe care le poți accepta. Nu poți să fii absolvent la West Point sau la alte universități de prestigiu, iar apoi să vii în România, să nu ai nicio continuitate a studiilor și să fii repartizat la o unitate în vârful munților, unde nu ai niciunul din elementele pe care le-ai învățat.

Deci, trebuie să învățăm să creăm insule de excepționalitate care să difuzeze în interiorul profesiei, în interiorul armatei, ceea ce este nou, să creeze competiție.

România nu va avea o apărare de care să fie mulțumită decât în momentul în care vom îndeplini cel puțin aceste criterii pe care le-am spus.

Maior Cătălina Țăruș: Avem nevoie de specialiști în armată, pentru care nu avem școli în care să-i pregătim. Și aici pot da exemplu psihologilor, specialiștilor în drept, jurnaliștilor etc. Cum chemăm în activitate oamenii specializați pe anumite domenii?

Vasile Dîncu: Mă bucur că mă întrebați despre asta. Mi-am planificat 6 luni de mandat ca să înțeleg ce se întâmplă în fiecare zonă a armatei, de la resursa umană, la comandamente, a programelor de înzestrare și toate celelalte lucruri. Consider că avem nevoie de un sistem simplificat al administrării armatei.

Trebuie să dăm mai multă autonomie departamentelor, direcțiilor și unităților militare, respectând liniile de comandă, care trebuie întărite, acolo unde este cazul. Ne dorim să fim deschiși pentru a aduce în armată cei mai buni specialiști, cei mai pregătiți oameni din societate.

Vreau să simplificăm foarte mult procedurile și să mergem pe principiul de exigență și de competiție continuă. Până la urmă, sigur că există, pentru cariera militară, reguli foarte precise.

Dar, când este vorba de oameni care lucrează în departamente precum cele logistice, administrative, de resurse umane, juridice, tot ceea ce înseamnă direcții și departamente esențiale  pentru funcționarea armatei, vreau să deschidem competiția cu oameni care vin din zona civilă, și nu să impunem reguli restrictive pentru angajarea în armată.

Numai așa putem aduce în sistem specialiști, având o politică a porților deschise. Pentru armată, acesta va fi viitorul.

Este foarte simplu, aducând specialiști foarte buni în zonă, după aceea să le deschizi porțile ca să devină chiar militari. Va trebui să ne gândim la toate aceste criterii în funcție de specificul locului de muncă și să aducem cât mai mulți oameni. Vă dau exemplul medicilor, care trebuie să treacă probe militare și sportive excepționale.

E o mare bucurie să primești în sistemul militar un om gata format. Nu înțeleg de ce trebuie să îi pui foarte multe bariere. Acesta este doar un exemplu, dar este un exemplu relevant pentru modul  în care vom gândi în viitor intrările în armată, pentru că ieșiri avem foarte multe.

Anul acesta, de exemplu, avem programate intrări din zona academiilor militare, din zona învățământului, în general, aproximativ 3000 de oameni. Eu sunt sigur că ieșirile vor fi mai mari și atunci intrăm într-un deficit continuu. Anul acesta a fost dedicat problemelor ce țin de resursa umană.

Nu am reușit să ne îndeplinim țintele acestui an și, dacă nu vom reuși, până la final, vreau să fac un raport către societate despre starea armatei. În care voi menționa că nu ne-am îndeplinit această sarcină pentru că nu ne-a ajutat nimeni sau pentru că nu am fost noi capabili să facem aceste lucruri.

Dar mi se pare că nu putem să rămânem în starea în care armata e lungă și noi așteptăm mereu să se întâmple ceva.

Luăm, ca exemplu, medicina militară, unde există progrese. Avem 11 spitale militare și vrem să începem, sper, pe mandatul meu, proiectul unui mare spital de recuperare, comparabil cu cel din Germania, pentru flancul estic, localizat în România.

Dar ne trebuie, de exemplu, medicină operațională, unde stăm foarte prost în acest moment. Dar, dincolo de asta, noi trebuie să ne gândim foarte clar la condiții specifice pentru fiecare tip de post. Asta înseamnă să simplificăm foarte mult procedurile de aducere a specialiștilor în sistem.

Locotenent-colonel Constantin Mireanu: Spuneați, într-un interviu, că stagiul militar v-a învățat cu adevărat ce înseamnă camaraderia, solidaritatea, empatia. Sunt stări umane de care cred că armata are nevoie mai mult ca oricând, în situația în care un soldat gradat profesionist, un subofițer, chiar un ofițer la început de carieră nu-și poate permite închirierea unui spațiu de locuit în garnizoana unde a primit repartiție. Ce soluții vedeți pentru camarazii noștri, pentru un trai decent?

Vasile Dîncu: Vom rezolva aceste probleme prin ordonanța pe care am pregătit-o și pentru care avem deja avizele de la toate ministerele. Mai trebuie decizia politică a alianței. Acest lucru l-am rezolvat deja prin această ordonanță. Cunosc această realitate și vreau să schimbăm o serie de lucruri.

Evident că, la nivel de grade, va exista o diferențiere a veniturilor, dar un militar care are 25-30 de ani, are familie și doi copii, va avea cel puțin aceleași nevoi ca și un general. Deci el trebuie să aibă o compensație pentru chirie, în funcție de prețurile din localitatea respectivă. Și, de aici încolo, vin gradele de confort, care sigur că pot fi diferite.

Mai sunt și alte drepturi de care vor beneficia militarii, inclusiv dreptul de indemnizație pe timpul cât se află în misiune, care nu s-a mai modificat, după părerea mea, din 2009, dacă nu mă înșel, sau 2008. În momentul acesta, dublăm aceste sume. Poate că nu este nivelul pe care mi l-aș fi dorit eu, dar deocamdată atât ne permitem.

Dar, ca să revin la ideea de solidaritate, aceasta trebuie să existe la toate nivelurile, nu doar pe orizontală.

Unul din lucrurile la care m-am gândit în aceste zile și pe care îl voi transforma într-un ordin de ministru, săptămâna viitoare, sper,  este construirea unui mecanism prin care orice angajat al Ministerului Apărării Naționale să se poată adresa direct ministrului, fără niciun fel de cenzură.

Nu o consider ca fiind o insubordonare sau trecere peste ierarhia militară. Vom stabili și condiții, cauze care sunt eligibile pentru a face acest lucru. Dar, evident, vrem să întărim și funcția de comandă. Cred că nicio democratizare galopantă a relației dintre comandant și subordonat nu poate funcționa în armată.

Dar, în ceea ce privește nedreptățile, abuzurile la locul de muncă, un angajat trebuie să aibă posibilitatea să se adreseze la cel mai înalt nivel. Nu cred că îngrădește în niciun fel autoritatea comandanților.

Și nu cred că încurcă sistemul, ci ar putea să ajute. Într-un sistem social trebuie să existe posibilitatea, ca să păstrezi solidaritatea internă, încrederea în sistem, ca fiecare participant să aibă posibilitatea să se adreseze la cel mai înalt nivel.

În ceea ce privește sistemul de petiții, am lucrat și în Guvernul României, în domeniul comunicării, inclusiv la legea petițiilor publice, și pot să spun că primim sute de petiții în fiecare săptămână.

Avem un serviciu care le procesează și răspundem, astfel, tuturor. Acesta este un lucru important, după părerea mea. Refuz răspunsurile superficiale. Avem un volum foarte mare de muncă în această direcție și m-am gândit să îl multiplicăm.

Prin grija unui partid politic care a dat publicității numerele noastre de telefon și adresele de mail, primesc în fiecare săptămână zeci de mail-uri,  sute de SMS-uri, în care sunt semnalate nedreptăți.

Am rezolvat câteva dintre ele foarte simplu, prin aplicarea foarte strictă a regulamentului. Sunt și cazuri speciale. De exemplu, o elevă foarte bună de la Alba Iulia a avut o fractură și, pentru proba sportivă, ca să meargă la facultate și mai departe, în sistem, nu a reușit să scoată un timp rezonabil, pentru că era într-o dificultate fizică.

Evident, există posibilitatea să se facă o comisie mai târziu sau să dai ulterior probele. Dar, acestea sunt lucruri care țin de umanitatea unui sistem. Trebuie să găsești soluții pentru oameni, nu să respecți neapărat regulile. Regulile se pot schimba, noi le-am făcut.

Poți face reguli de excepție pentru un singur om, în momentul când gândești că acest lucru este drept. Am zeci de exemple de genul acesta, în care unor oameni nu li se respectă drepturile, pentru că s-au lovit de cei care au gândit sistemul doar după legi. Apoi, și legea poate fi interpretată.

În general, birocrații noștri interpretează legea în beneficiul, ca să zic așa, al instituției, nu al individului. Ar trebui să urmărim individul, să-i facem dreptate omului, nu instituției. Ori, la noi am observat acest lucru și vreau să schimb această mentalitate.

Ar trebui să lucrăm cât mai mult în sistemul administrativ, să găsim specialiști care să se ocupe de problemele sociale ale militarilor și ale pensionarilor și care să fie specializați în științe sociale, în asistență socială, care să înțeleagă problema în profunzime.

Dacă nu există un ordin de ministru pentru asta, putem face. Dacă există un ordin de ministru care a fost făcut acum 15 ani și care interzicea anumite lucruri, îl putem schimba acum, dacă este în favoarea individului.

Sigur că aș vrea să fie respectată legea cât mai mult. Voi întări Corpul de control și inspecție al ministrului, dar în sensul respectării drepturilor oamenilor. Pentru că instituțiile nu au inimă, nu au suflet. Instituțiile lucrează după reguli și dacă găsești un birocrat care nu vrea să se întrebuințeze și nici nu vrea să riște, atunci va acționa mereu cu ochii închiși.

Am nevoie de o insti­tuție umană pentru asta. Eu am fost până acum, aproape tot timpul, un om liber. În afara perioadelor când am fost în Parlament sau am avut însărcinări publice, dar și atunci mi-am luat libertatea de a face ce cred eu, de a spune ce cred.

Și înțeleg că un om care se simte liber în armată, demn, va fi obligat să respecte regulile, va face un sacrificiu mai mare, pentru că simte că nu este singur în fața viitorului.

Trăim vremuri nesigure, oamenii se sperie repede; o știre despre pensii poate să ducă la multe ieșiri din sistem și acest lucru trebuie luat în calcul. Prin urmare, este nevoie de o dimensiune umană a gestionării personalului. Asta vreau să aduc eu în armată.

Sper că vom forma o generație de oameni profesioniști la resurse umane, la relații publice și comunicare, în zona juridică. Oameni tineri, cu sensibilitate, care să înțeleagă privațiunile și presiunea pe care o pune astăzi societatea asupra familiilor celor care se află în armată.

Am participat, în ultima perioadă, la un eveniment sfâșietor, la înmormântarea piloților militari decedați în accidentul aviatic de la Constanța.

Am văzut 11 orfani, alături de familiile lor. Noi trebuie să sprijinim familiile militarilor și să punem accent pe aducerea de oameni din aceste medii, care nu sunt cele mai favorizate ale societății. Aceștia pot deveni  cei mai buni, în slujba poporului.

Locotenent-colonel Constantin Mireanu: Spuneați, de curând, că unul dintre cele mai triste lucruri este să luați act de plecările militarilor din sistem. Să le semnați demisiile. Unii pleacă în viața civilă, alții tot în sisteme militarizate, după ce s-au pregătit în școlile noastre și au câștigat aici o bună experiență. Așadar, domnule ministru, ce au aceste sisteme în care ne pleacă militarii și ce ne lipsește nouă?

Vasile Dîncu: Pleacă, în primul rând, pentru că au condiții de salarizare mai bune. Nu există un sistem centralizat al retribuției militarilor. Au existat mereu legi speciale pentru fiecare categorie, în funcție de factorul politic care a fost la un moment dat.

De aceea, unul dintre elementele importante ale proiectului nostru de salarizare viitoare va fi construcția unui sistem de pensii și salarii prin care să ne ridicăm și noi la nivelul celorlalte sisteme.

În momentul acesta – nu vreau să dau cifre exacte, pentru că suntem într-un moment de solidaritate pentru pensii – cifrele medii în ceea ce priveşte salarizarea sau pensiile se află uneori la 50% din nivelul altor sisteme.

Şi, pe de altă parte, este vorba şi de securitatea în sistem, de ceea ce vorbeam înainte. De faptul că, de exemplu, unele instituții din sistemul de siguranță, ordine publică şi apărare au o capacitate de absorbție a personalului mai simplă, fără prea multe proceduri.

Apoi, în privința gradelor militare, în unele sisteme lipsesc anumite trepte care la noi sunt obligatorii şi care întârzie cariera militară. Ştiu toate aceste cazuri, pentru că le-am studiat. Și aceste lucruri vor trebui schimbate în viitor.

Este o altă sarcină a noastră, de a aduce sistemul de venituri din armată la nivelul celorlalte sisteme militarizate. Nu vreau să-i coborâm pe alţii, vreau să creştem la nivelul lor, pentru că facem cel puţin un lucru asemănător, de aceeaşi importanţă socială, dacă nu mai mare.