Oricât se fac Iohannis și Orban că nu observă, un lucru este mai mult decât evident: acest val de infectări (monitorizate) de peste 4.000 pe zi, este consecința directă a alegerilor locale. La fel cum valul precedent, de peste 3.000, s-a datorat începerii școlilor. Nu restaurantelor și cinematografelor. Și nici muzeelor, sau librăriilor (pe undeva prin țară autoritățile locale le-au închis și pe acestea). Desigur că orice om de bun simț își pune întrebarea: ce facem? Ne întoarcem la lockdown? Același bun simț ne poate face să înțelegem că așa ceva este practic imposibil. Lumea nu mai poate experimenta încă o dată „moartea aparentă” a izolării totale. Ceea ce au făcut chinezii a fost posibil acolo la ei, într-o societate autoritară și cu un popor care are încredere în liderii săi, care l-au purtat spre o prosperitate de neimaginat. Or închiderea României nu ar fi de niciun folos, dacă nu fac și celelalte țări din jur același lucru. Și nu îl vor face. Mai degrabă ar trebui să ne întrebăm cu toată seriozitatea ce este de făcut pentru a putea conviețui cu molima. Una de durată, după cum indică studiile făcute peste tot în lume, propagată de un virus pervers care se modifică și se adaptează din mers pentru a putea prolifera în continuare. Ar trebui să vedem cum putem organiza învățământul pentru ca acesta să continue să pregătească o generație aproape deja sacrificată și ce s-ar putea face pentru ca sistemul sanitar, prost organizat și insuficient bugetat, să facă față unor vârfuri ca cele pe care le traversăm acum.
Deja se pot trage niște concluzii de pe urmă erorilor de până în prezent și care au dus de la vânătoarea de infectați și penitenciarizarea lor forțată, la tratamentul la domiciliu. De la reducerea termenelor de carantinare de la 14 la 10 zile și poate chiar mai puțin. De la tratamentele cu Paracetamol la cele cu diverse antivirale. Marea problemă a covidizări nu este vaccinul, mai ales că, până se va depista cel ideal, o mare parte a populației, mult mai mare decât cea certificată prin teste, a trecut deja prin boală și s-a imunizat fără să știe, ci stabilirea unui tratament de bază pentru cazurile care nu implică complicații. Cum spunea cineva, să știm ce să cerem la farmacie pentru a ne trata la domiciliu fără să mai umplem spitalele și să nevrozăm autoritățile puse tot mai des în situații imposibile.
Desigur, pandemia actuală nu va însemna sfârșitul lumii. Boala covidiană are și ea un ciclu de viață și va evolua în direcția stabilizării la un nivel de pândă, de unde va încerca să revină când i s-ar ivi prilejul. Statul și autoritățile sale asta vor trebui să facă, să găsească și să impună mecanismele de control și de temporizare în așa fel încât să nu mai revină la faza epidemică. Iar noi va trebui să învățăm să conviețuim cu boala, să o identificăm și să o controlăm prin tehnicile și materialele pe care statul trebuie să ni le pună la dispoziție printr-un program național bine gândit și aplicat.
Până una-alta, cea mai importantă problemă cu care ne confruntăm pare a fi organizarea alegerilor parlamentare: să se țină în decembrie sau să se amâne până în martie? Și într-un caz și în altul riscurile sunt considerabile. Un exercițiu electoral implică inevitabil aglomerări și contacte pe care măștile nu le pot controla. Cu siguranță că, indiferent de dată (Arafat ne asigură că ne vom afla pe un vârf până în primăvară), efectul va fi același: un nou val de infectați. Urmat de un număr de decese corespunzător procentului categoriilor de populație cu comorbidități. Cu un dram de înțelepciune executivă și parlamentară vom putea scăpa de această grijă cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Câștigul principal va consta în faptul că vom știm mai clar cine va purta răspunderea pentru ceea ce urmează să se întâmple. Bine sau rău…
Autor: Octavian Andronic
