Jhonny avu o noapte zbuciumată, duelul de a doua zi nu i-a dat pace. Totuși nu
putea renunța și fugi, toată societatea newyork-eză l-ar fi considerat “gay”, pe
atunci nefiind un titlu “prea” onorabil. Așa că în dimineața zilei de 8 martie
1857 își trase hotărât cizmele de cowboy și ieși în oraș.
Călărind un veritabil Thoroughbred, protagonistul nostru face din mers cu
ochiul doamnelor mature și tinere de pe uliță, cât își descheie vreo 2 nasturi de
la cămașă, spre a-și dezveli pieptul proeminent. Ajuns în birtul “Black Beard”
(since 1680 Trade Mark), chemă barmanița cu o lovitură convingătoare în masă
(în acel an drepturile femii încă nu erau revendicate). Deîndată apăru o tinerică
amabilă, îmbrăcată provocator, dar sărăcăcios.
“ – Yes Sire, what can I bring you?” … I am waiting….
– Ai răbdare fă, nu văzui că mă-necași? Damn bitch! Spuse Jhonny, scuipând. A
whisky, please!”
Nici 30 de minute nu trecură, celularul eroului nostru începu să țipe: “Te
așteaptă Bobby în parc la duel. A zis să-ți transmit, că-mi spărgea mecla!”. “No
bine, ia-ț’ dolaru’ “ mulțumi elegant J, dând de înțeles băiețandrului să se
retragă, trăgându-i un șut în fund.
Călătoria romanticului nostru cowboy pe drumurile New York-ului începu.
Peste tot viața revenea odată cu adierea vântului primăvăratic. Tarabe aduse
de negustori, căruțe, birturi însoțite de cai și trăsuri ducând matroane… Ce
făcuse rău în ultima vreme J, ca Dumnezeu să-l favorizeze pe B? Era un
gentleman respectuos, niciodată nu trăsese într-o femeie (în față) și mereu
nutrea un respect evlavios față de damele din Casa de Toleranță, chiar se
închina la apriția Rosei Luxemburg și a Clarei Zetkin. Fetele socialiste “era pă
felie” și nimeni nu poate nega acest adevăr.
Dar timpul trece și pașii frenetici ai lui J ajunseră în parcul duelului, spre a-și
cere drepturile la respect și admirație în fața “tovarășilor” cowboy. La nici 30 de
leghe se afla Bobby, înarmat până-n dinți.
“Și-i cu tini ‘ăi bulachi, ti crez’ zmău?!”
“No, amu-ia ti prind șî caprâ ti fac wai!” ripostă Jhonny. “Niși di pistol n-am
nevoi!”.
În câteva clipe, protagoniștii povestirii depănară armele, repezindu-se unul spre
celălalt să-și confirme respectul, prin pumni. Nici nu apucară să-și tragă
vreunul, că zăceau amândoi trântiți pe spate, cu ochii umflați.
Cuprinși de tumultul duelului, au omis că au venit sute de femei proletare, într-
o manifestație de a-și cere drepturile de la patronii amerciani. Dn-a Luxemburg
i-a tras un pumn lui Jhonny cel rău, în timp ce partenera acesteia, madamme
Zetkin, i-a prins un upercut devastator golanului de Bobby. Muncitoarele au
lăsat zugrăveala casei de toleranță spre a face pace în lume: “Make peace, not
war!”.
Cam așa s-ar fi desfășurat o zi firească de 8 martie a New Yourk-ului secolului al
XIX-lea, în 1857. Feministele socialiste Clara Zetkin și Rosa Luxemburg,
finanțate de Moscova, au inventat o presupusă mișcare de stradă feministă ce
ar fi avut loc la data și locația sus-menționate, ulterior găsindu-se falsitatea
știrii. De fapt, în ziua de 8 martie calendar nou, începea în Rusia înlăturarea
regimului țarist, fiind înlocuit de cel bolșevic. Este adevărat că austeritatea
regimului țarist, care înnăbușea revoltele țărănești necesita o schimbare, dar
victimele comunismului au fost cu mult mai numeroase.
De ce această dată a fost acceptată de mai multe țări din lume?
Femeile nu aveau multe drepturi și au fost marginalizate de milenii, sub
agresivitatea unei societăți patriarhale, încurajate de mișcările religioase. Ele
fiind discriminate atâta vreme, aveau cu adevărat nevoie de recunoașterea
drepturilor, de libertate și iubire. În acest sens, ne punem întrebarea dacă nu
cumva bărbații poartă vina acestei date marcate cu sânge, cu precădere.
70% din țările lumii NU recunosc data de 8 martie stabilită de Lenin, cunoscând
contextul ei istoric. Cele mai bogate și mai puternice țări ale lumii, între care:
SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Qatar, Singapore, Brune
Darrusalam, Kuveit, Emiratele Arabe, Luxemburg, Hong Kong, Norvegia,
Irlanda și multe țări dezvoltate economic și militar au încă o poziție fermă față
de comunism. Dacă analizăm puțin harta, tocmai țările post comuniste mai
sărace material și cultural, care nu investesc prea mult nici în forța armatei,
acceptă această manipulare roșie.
De ce nu trebuie serbată o dată comunistă?
Stéphane Courtois apreciază un număr de 100 milioane oameni uciși de regimul
comunist, față de 25 milioane crime naziste. Spre un miliard de oameni ce au
făcut închisoare comunistă, au suferit represalii ori au avut în familii rude
închise ori deportate… Aici mai putem cumula dărâmarea bisericilor,
promovarea anti-cristului, a prostiei de masă, manipulării, sufocarea mișcărilor
artistice și a drepturilor minime cetățenești.
Egalitatea între sexe
Femeile niciodată nu vor putea fi egale bărbaților! Fiind marginalizate de
milenii, ucise, prigonite, arse pe rug și înjosite, ele merită un respect mai mare
față de bărbat, care a permis toate acestea, de-a lungul timpului. Femeile
domină toate artele, inclusiv literatura romantică ori gothic/thriller: Anne Rice,
surorile Bronte, Mary Wollstonecraft Shelley – Frankenstein, ș.a. Tocmai de
asta ar trebui respectate la adevărata valoare, serbându-le la o dată demnă de
îndumnezeire și nu îndreptată către anticrist. Sunt multe date ancestrale în
care se serbează dătătoarea de viață- femeia. Țările civilizate și aproximativ
70% din țările lumii au adaptat deja una din aceste date, respingând un 8
martie cam… sângeros! Îmi exprim speranța ca România să respecte cu
adevărat ziua femeii, într-un viitor ce nu va fi post comunist!
Cristian BODNĂRESCU
