Sursa:cronicapolitica.ro
Despre Contele Licio Gelli, Mare Maestru al celebrei Loji „Propaganda Due” – din care au făcut parte șapte șefi de state, trei prim-miniștrii, miniștrii, generali, oameni de afaceri, politicieni, oameni de cultură (aproape 2500 de personalități ale lumii), s-a tot scris. Cu toate acestea, puțină lume cunoaște că urmașul masonic și spiritual al Contelui este un român: General de Brigadă (r) Dr. HC. Bartolomeu Constantin Săvoiu – Suveran Mare Comandor Mare Maestru (33°, 38°).
În dorința de a afla mai multe despre relația dintre cei doi, l-am rugat pe domnul General (r) Săvoiu să ne spună cum au decurs lucrurile. Cu amabilitatea deja cunoscută, Domnia Sa a declarat pentru „Cronica Politică”:
„Era într-o iarnă destul de mohorâtă a anului 2008. La București are loc o ceremonie legată de un ordin cavaleresc. Sunt contactat pentru a participa la acest eveniment și înainte de începutul manifestării întâlnesc o delegație italiană, printre care o foarte distinsă doamnă, elegantă, strălucită și cu o personalitate care ieșea în evidență de la primul moment. Domnia Sa face parte dintr-una dintre vechile familii aristocratice ale Italiei. În cadrul discuției noastre, după ce abordăm subiecte masonice (am înțeles că interlocutoarea mea era deja bine informată despre angajamentele mele masonice spirituale și politice), îmi pune întrebarea: <Domnule General, știți cine este Licio Gelli?> I-am răspuns că fără îndoială auzisem despre această personalitate enigmatică, un fel de <icoană> a puterii masonice a secolului XX. A urmat o a doua întrebare: <Doriți să-l cunoașteți?>. Am răspuns spontan: <Bineînțeles, aș fi foarte onorat>.
Peste o lună și ceva am fost contactat și am aranjat detaliile vizitei mele la Villa <Wanda>, reședința contelui Licio Gelli.
Ziua vizitei mele era una însorită, un început de primăvară în care natura renăscută etala frumusețea peisajului toscan.
În salonul acestei faimoase și atât de comentate reședințe, în care am fost introdus imediat după sosirea mea, mă aștepta distinsa contesă italiană, inițiatoarea acestei memorabile vizite, care va însemna pentru mine începutul unei extraordinare experiențe umane de cunoaștere a unei personalități ieșite din comun, cu o aură deosebită și, cum adesea se întâmplă cu oamenii excepționali, o controversată imagine, mai ales pentru cei care nu îl cunosc.

După puține minute a apărut Contele Licio Gelli. M-a frapat imediat eleganța rafinată a persoanei din fața mea, dar și aspectul agreabil și plăcut al unei persoane care avea 88 de ani în momentul acela, fiind într-o formă remarcabilă. După dejunul savuros (cred, după cei 57 de ani de viață internațională pe care i-am trăit, că marile bucătării rafinate sunt cele italiană, franceză și chineză) a urmat o lungă discuție de peste două ore. Contele Licio Gelli era mai întâi un interlocutor care știa să asculte, lucru destul de rar pentru oamenii de condiția sa. Am abordat toate subiectele: de la politica internațională, geopolitică, la economie, istorie, masonerie, cultură. Am constatat în cursul acestei lungi discuții capacitatea extraordinară de analiză și sinteză a Contelui, o inteligență sclipitoare, dublată tot timpul de o curtoazie aparținând parcă altei epoci. După aceea, m-am documentat și am aflat că Licio Gelli era și este considerat unul dintre cei mai mari poeți italieni ai secolului XX. A fost propus de altfel în anii ’90 la Premiul Nobel pentru Literatură, dar aspectele de ordin politic au împiedicat alegerea sa.
M-am despărțit sub fascinația trăirii unui moment rar, de a fi întâlnit o personalitate ieșită din comun.
Au urmat după aceea ani în care s-a consolidat admirația mea față de Contele Licio Gelli și în care, încetul cu încetul, m-am îmbogățit spiritual de câte ori mă întâlneam la Villa <Wanda> cu acest mare om. Întâlnirile noastre aveau loc în medie de 2-3 ori pe an, cu același ritual al dejunurilor de excepție la reședința Contelui sau ale unor invitații la dineu făcute de Conte în restaurante selecte din centrul acestui frumos oraș care este Arezzo. La dineuri, la fel ca și dejunuri, participa și soția sa, donna Gabriela, o tovarășă de viață la rândul ei de o excepțională fidelitate și eleganță, fizică și spirituală, și de care mă simțeam cu atât mai mult atașat cu cât este de origine română și în plus din Oltenia mea natală. Primirile de care ne bucuram la restaurante reprezentau întotdeauna manifestarea respectului și deferenței de care Contele continua să beneficieze.
Începând cu primăvara anului 2014, sănătatea Contelui a început să se degradeze, rămânând în pat lungi perioade de timp. Întâlnirile care au continuat până la cea din vara lui 2015, când l-am văzut ultima oară, au fost aceleași momente de puternice emoții, cu atât mai mult cu cât Domnia Sa nu se mai putea ridica din pat. Avea aceleași analize sclipitoare, iar șirul <marilor lumii> cu care s-a intersectat și despre care îmi vorbea, demonstra impresionanta cunoaștere de către Contele Licio a cercurilor conducătoare ale lumii și a celor care aveau adevărata putere.
Marele Maestru îmi spunea: <masoneria este o continuă luptă a spiritului pentru a transforma lumea înconjurătoare. Cele mai bune idei, însă, dacă nu ai putere nu le poți pune în practică>.
Aici a fost toată filozofia creării celui mai important centru de influență masonică, care a fost reprezentat de către Loja Propaganda 2. Șapte șefi de state, trei prim-miniștrii, miniștrii, generali, oameni de afaceri, politicieni, oameni de cultură, etc, etc, aproape 2500 de personalități au constituit această extraordinară comunitate de oameni care împărtășeau un ideal comun în secolul XX. Acțiunea ei și în special a Contelui Licio, de a salva Italia de pericolul preluării puterii de către comuniști, s-a ciocnit violent de strategia serviciilor secrete din țările ce formau Pactul de la Varșovia și în special a KGB-ului. A urmat această nemaipomenită operațiune de dezinformare, de care unul dintre cei mai mari istorici italieni în viață, Profesor Universitar Doctor Aldo Mola, vorbește în cartea <Licio Gelli și Loja masonică Propaganda 2>, una dintre cele mai obiective si documentate lucrări pe această temă.

Până în toamnă, continuam să ne auzim la telefon cu Marele Maestru sau aveam vești de la donna Gabriela.
Am vorbit la telefon ultima oară cu Marele Maestru șase zile înaintea dispariției sale. Vocea era stinsă și tonul șovăitor. Dorea să știe ce mai fac și fidel unei vieți în care a fost întotdeauna gata de a ajuta și a face servicii semenilor lui, îmi recomanda un frate din Arezzo, șef de întreprindere într-un important domeniu al economiei, rugându-mă să încerc să-l ajut pe plan profesional.

Marți, 15 decembrie 2015, la ora 11, fidela și iubita lui soție, donna Gabriela, m-a sunat să mă anunțe că Mentorul meu trecuse la Eternul Orient. Eram în provincie și nu puteam să fiu la Arezzo decât joi, pe 17 seara. Înmormântarea avea loc joi, de la ora 14, deci eram în imposibilitatea de a participa. În plus, trebuia să fiu înapoi la București vineri, căci sâmbătă, 19 decembrie și duminică 20, aveam Conventul de Iarnă al Marii Loji, pentru care delegațiile străine începeau să sosească de vineri.
Luni, 21 decembrie, eram la Arezzo cu doi frați din Obediența noastră, un german și un argentinian. Am avut o conferință de presă în care surpriza era totală pentru mass-media italiană prin anunțul că urmașul masonic și spiritual al Contelui era un general român. Am fost după aceea la cavoul familiei Contelui Gelli de la Pistoia, unde el se odihnește alături de părinții săi și de fratele său mai mare, căzut în Războiul Civil din Spania. În orele care au urmat, noi, cei trei frați, am fost copleșiți, trăind o intensă și profundă emoție. Ne-am jurat că îi vom continua lupta pentru idealul masonic, cel căruia i-a închinat cei mai frumoși ani ai vieții sale.”
A consemnat Bogdan A. Păpădie