America nu este doar o civilizație a zgârie-norilor, ci mai ales o cultură care s-a străduit să priceapă taina libertății și setea de transcendență a spiritului uman.

Pe vremea când astronomul Johannes Kepler era arestat pentru vrăjitorie, Islamul ataca Europa iar Imperiul Otoman colecta taxe, bunuri materiale și sclavi din Țara Românească, căutând să-i subjuge și pe curajoșii poloni. După ce ideile Reformei au trecut Canalul Mânecii, un grup zgomotos de creștini englezi a început să ceară clerului catolic abandonarea superstițiilor și revenirea la „puritatea” învățăturilor evanghelice, repudiind compromisurile mariajului dintre Tron și Altar. N-au fost auziți, nici aplaudați, ci doar amendați.

Sătui de persecuții, discriminări și marginalizări, câteva familii de bărbați și femei din Plymouth s-au hotărât să urce pe ambarcațiunea Mayflower visând la o lume mai bună. Pe bătrânul continent, Războiul de Treizeci de Ani distrugea mii de vieți nevinovate.

Cronicarul Mihail Moxa (călugăr ortodox) publica prima istorie universală în limba română: De-nceputul lumiei dentâi. Nu departe de Marea Neagră, undeva între munții Dudikvati și Papati, trei sute de creștini georgieni luau cununa muceniciei din mâinile musulmanilor, pentru că refuzaseră apostazia.

Era ziua de 16 septembrie 1620. Vâslind în apele Oceanului Atlantic, cei 102 pasageri din vapor știau că-i așteaptă o călătorie plină de pericole: boală, foamete, furtuni. Primii coloniști ai Americii aveau, așadar, o altă motivație decât Cristofor Columb. Nu curiozitățile de ordin etnografic îi mânau pe acești oameni simpli într-o aventură de proporții, ci o acută nevoie spirituală.

Crezul religios, așadar, i-a determinat pe bravii englezi puritani să întemeieze o comunitate teologico-politică în afara unei Europe slăbită de furia semilunei și subminată de neînțelegerile dintre creștini. Evlavioși, austeri, disciplinați, coloniștii englezi făcuseră legământul cu Dumnezeu. Ce își doreau? Ieșirea dintr-o relație de subordonare față de monarhia britanică. Cum priveau spre tărâmul Americii? Așa cum evreii lui Moise își imaginaseră faimosul Canaan: țara făgăduinței unde curge laptele și mierea. Nu avea să fie atât de simplu.

Într-o dimineață umedă, acoperită de nori grei, pelerinii au văzut conturul speranței: o limbă de pământ pe teritoriul statului numit, ceva mai târziu, Massachussets. Vântul biciuia fețele uscate și înfrigurate ale unor coloniști mânați de mâna invizibilă a Proniei cerești. Gândurile pline de nădejde se amestecau indistinct cu melancolia, dorul de casă și câteva presimțiri reci ale morții. William Bradford era liderul cutezător care, prin rugăciune și post, i-a călăuzit pe cei mai puțin încrezători în promisiunea lui Dumnezeu.

În 21 noiembrie 1620, pelerinii pășeau pe pământul necunoscut al Americii, purtând în suflet sentimentul predestinării și al unei chemări sacre. Atingând pământul cu mâinile zdrelite, căzuți în genunchi și având lacrimi în ochi, pelerinii au inaugurat tradiția care, până astăzi, se raportează la Thanksgiving Day.

Arătându-și credința-n mijlocul disperării, puritanii pășeau acum într-o lume necunoscută, dar încăpătoare pentru toți cei dezlegați de grijile materiale, îndrăgostiți de simplitatea vieții comunitare, devotați valorilor familiei și iubitori ai Sfintelor Scripturi.

Creștinii plecați din Plymouth fugeau de tirania regelui englez, pentru a găsi adevărata libertate nu într-o anarhie a poftelor animalice, ci în ordinea dictată de legea morală a lui Dumnezeu. Pionierii Americii au fost primii dornici să respecte dictatul conștiinței și chemarea la desăvârșire. Cum? Prin munca pământului, inovație tehnologică și devoțiune spirituală.

Suspicioși față de pretențiile oricărui guvern de-a impune reguli străine de Evanghelie, puritanii și-au dorit să fixeze limite clare puterii executive a Statului, punând un accent deosebit pe organizarea și autonomia comunităților locale, văzute drept celule vitale ale vieții politice și sociale.

Universitatea Harvard, înființată de puritani în 1636, n-a fost doar un institut teologic protestant, ci și un loc de pregătire pentru liderii națiunii. Călăuziți de Providență, puritanii au găsit pe tărâmul american un loc de refugiu în fața persecuțiilor religioase din Europa, dar și creuzetul ideal pentru nașterea unui corp politic încrezător în destinul său excepțional.

Cum a evitat America tentația teocrației?

Foarte simplu. Prin minunea din 1776: annus mirabilis.

În 4 iulie, Declarația de Independență a Statelor Unite proclamă ruptura de Coroana britanică și recunoaște egalitatea ontologică a tuturor oamenilor înzestrați de Creator cu drepturi inalienabile. Guvernarea lipsită de consimțământ este o formă de tiranie.

Pline de scepticism la adresa monarhiei absolutiste, mințile luminate ale Americii anului 1776 au făcut recurs la gândirea politică republicană a fondatorilor Romei. Concepte actuale precum educația civică sau limitarea puterii nu pot fi înțelese fără distincțiile clare făcute de clasici între interesele private și binele comun. Cicero a avertizat asupra riscului tiraniei iar James Madison a preluat ideea, afirmând: „ambition must be made to counteract ambition”. Așa s-a ajuns la două camere legislative: Senatul (reprezentând aristocrația) și Camera reprezentanților (vocea poporului).

Ideea fundamentală din arhitectura Statului american? Prevenirea abuzului de tip oligarhic,  monarhic sau cezarist.

Însăși structura Constituției Statelor Unite prevede un sistem de guvernare echilibrat și responsabil: Președintele republicii are drept de veto asupra legilor adoptate de Congres iar Curtea Supremă poate declara neconstituționale anumite legi sau acțiuni executive.

Thomas Jefferson de Rembrandt Peale, 1800

După confruntarea violentă cu trupele britanice (Tea Party), Thomas Jefferson, Alexander Hamilton sau Benjamin Franklin au articulat ideile puritanilor într-un limbaj politic prietenos cu libertatea individuală și celelalte drepturi naturale: viața, proprietatea și căutarea fericirii. Pentru revoluționarii americani, guvernul era instrumentul poporului iar descentralizarea oferea garanția suveranității cetățenilor față de orice imixtiune a puterii federale în viața comunităților locale.

Iată de ce gânditori precum John Adams sau George Mason au pledat pentru separația puterilor care se verifică și se echilibrează reciproc (checks and balances).

Ca să evite tirania majorității, democrația din Camera reprezentanților urma să fie corectată de instituția aristocratică a Senatului.

Puterea executivă a guvernului central se exercita prin tipărirea unei monede unice (dolarul), dar fără să încalce principiul subsidiarității (care permitea o politică fiscală diferită-n statul Virginia față de Maryland, bunăoară).

Federal Reserve, Washington

Existența unei bănci naționale (menită să sprijine comerțul și industria) n-a împiedicat dezvoltarea economiilor locale. Dimpotrivă. Statele Unite ale Americii a stimulat, dintru început, inițiativa privată, compromisul politic și pluralismul religios. Libertatea individuală n-a anulat niciodată elogiul virtuților evanghelice, după cum federalismul n-a încălcat dreptul oamenilor și aspirația statelor la auto-guvernare.

În prima jumătate a veacului XIX, filozoful francez Alexis de Tocqueville observa că forța Americii vine nu dintr-o centralizare excesivă, ci printr-o manifestare pe orizontală a inițiativei private și a specificului culturilor locale: școli confesionale, biserici, colegii universitare, bresle și asociații.

Părinte al liberalismului clasic, Tocqueville a remarcat prevalența spiritului creștin în cultura Americii tradiționale („The Second Great Awakening”): metodiștii, baptiștii, discipolii lui Hristos — mai mult decât credincioșii catolici — distribuiau Biblia, organizau școli duminicale și combăteau viciile lumii de ieri și de azi.

Cel care a luat cina și a conversat în limba franceză cu John Quincy Adams, a sesizat foarte bine importanța religiei creștine pentru yanchei. După ce l-a întâlnit pe Andrew Jackson la Casa Albă, Tocqueville s-a declarat uimit de spiritul asociativ, zelul democratic și sistemul electoral al Republicii americane. În același timp, a fost dezgustat de practica sclaviei, criticând prejudecăților culturale și discriminările rasiale din secolul XIX.

Vorbind profetic despre pericolul despotismului blând al guvernului federal, Tocqueville a înțeles mai bine ca oricine importanța suveranității poporului, valoarea muncii individuale și pericolul materialismului.

Familia este, pentru americanul de rând, celula de bază a societății iar mamele sunt cele chemate nu doar să educe copiii, ci și să prezerve moravurile publice.

Gardian al pudorii, femeia de odinioară descuraja viciul și încuraja virtutea. Bărbații își asumau, complementar, participarea la viața cetății, „formând în mod constant asociații voluntare”: spitale, biserici, școli, drumuri, poduri, biblioteci sau cluburi literare. O societate civilă vibrantă s-a dovedit a fi secretul prosperității.

În secolul XIX, civilizația americană s-a construit pe axa Nord-Sud, respectând, în linii mari, preceptele moralei creștine și normele de bază ale democrației participative. Modernizarea rapidă a impus diferențe substanțiale între Nordul împânzit cu fabrici, rețele comerciale sau orașe dinamice și Sudul agrar, dependent de munca sclavilor negri pe diferite plantații. Nordul avea o retorică modernă, deschisă la schimbare, în timp ce Sudul conservator, tradiționalist, cavalaresc era obsedat de noțiuni precum onoarea și ierarhia.

Diferențele economice și culturale dintre Nord și Sud s-au acutizat ideologic și s-au înfruntat letal pe timpul sângerosului Război Civil, care a adus numeroase distrugeri, pierderi umane și transformări sociale. Identitatea americană s-a trezit confruntată cu provocările reconcilierii, depășite doar prin orientarea spre viitor, nu trecut, a unor minți luminate, precum Abraham Lincoln, președinte al Statelor Unite și martir al unității naționale.

Când a fost ales președinte în 1860, Lincoln a moștenit o țară aflată pe marginea prăpastiei.

Sudul era pe punctul de a se desprinde din Uniune din cauza conflictelor legate de sclavie și sistemul federal. Destrămarea Uniunii ar fi însemnat nu doar distrugerea visului fondatorilor americani, ci și sfârșitul experimentului democratic din Lumea Nouă.

Abraham Lincoln a luptat pentru salvarea esenței spiritului american, idealist și realist, visător și pragmatic. După faimoasa Proclamație de emancipare din 1 ianuarie 1863, care a eliberat sclavii din statele confederate, a urmat, în toamna aceluiași an, Discursul de la Gettysburg, care oferea proiectului american „nou început” printr-o guvernare „of the people, for the people, by the people (din partea poporului, pentru popor, și de către popor).”

După victoria Nordului, Președintele Abraham Lincoln a cerut promovarea unei atitudini creștinești între toți americanii: „cu răutate față de nimeni, cu dragoste pentru toți.” Astfel, țara a putut renaște pe temelia solidă a reconcilierii evanghelice între foștii adversari.

INVENȚIILE ȘI FONDATORII ECONOMIEI

Fascinată de Revoluția franceză, poate mai mult decât de Revoluția americană, Europa s-a confruntat și ea cu ispitele utopiei politice și ale totalitarismului, căzând fie-n păcatul egalitarismului comunist, fie în groapa suprematismului rasial nazist.

America a negociat mai bine între individualism și comunitarism, între pluralismul confesional și universalismul creștin, între libertate și responsabilitate, între acțiune și contemplație, între prudența conservatoare și inovația risipitoare. Lumea Nouă ne-a învățat lecția aspră a iubirii de vrăjmași, prin reconcilierea dintre urmașii sclavilor afro-americani și foștii proprietari de plantații.

Nathaniel Hawthorne a explorat adâncimile psihologice ale noțiunii de vinovăție, arătând efectele nedorite ale puritanismului, cum ar fi legalismul, excesul de rigiditate etică, dar și judecata colectivă asupra indivizilor căzuți într-o relație ascunsă cu propriul păcat.

Tânăra națiune păzită de Oceanul Atlantic și, respectiv, Oceanul Pacific a cunoscut asprimea discursului moralist, dar și excesele laxismului.

Situată mereu între prudența conservatoare și chemarea la aventură, America rămâne țara paradoxurilor atent surprinse de Mark Twain în Aventurile lui Huckleberry Finn: autenticitatea lui Huck și smerenia lui Jim își dau mâna pentru a denunța ipocrizia morală a Sudului antebelic, dar și limitele oricărei ideologii politice, care neagă importanța legăturii interpersonale și, mai cu seamă, virtutea clasică a prieteniei.

Deși s-a născut prin celebrarea libertății și a egalității, America a avut nevoie de mulți ani pentru a da naștere unui sistem uman, deschis și echitabil cu toți membrii comunității politice.

Țara tuturor posibilităților a devenit sanctuarul inovatorilor, gânditorilor, al oamenilor de știință și al scriitorilor de geniu.

Treptat, Statele Unite ale Americii s-au transformat într-un centru mondial pentru inovația științifică și creativitatea artistică.

Într-o perioadă în care Rusia, China, India și țările est-europene se scufundau în întuneric, Thomas Edison a adus lumina-n casele oamenilor cu ajutorul becului electric. Invențiile sale incredibile – de la fonograf la cinematograf – au deschis noi orizonturi pentru întreaga civilizație modernă.

Fără Henry Ford, am fi rămas la viteza de deplasare a cailor și a trăsurilor. Nu doar invenția automobilului, ci perfecționarea liniei de asamblare a revoluționat știința organizării pentru orice viitoare fabrică. Dezvoltarea rapidă a infrastructurii feroviare a permis ca, dintr-o economie agrară și manufacturieră, Statele Unite ale Americii să devină lider mondial în producția de oțel, automobile și tehnologie avansată.

Carnegie Steel Company a devenit rapid cea mai mare producătoare de oțel din lume, facilitând construcția de căi ferate, poduri și zgârie-nori. Edison Electric Light Company (redenumită ulterior General Electric) a transformat peisajul orașelor americane, făcând din electrificare un catalizator pentru dezvoltarea economică pe orizontală: hoteluri, restaurante, stațiuni turistice.

După criza economică din 1929, America și-a revenit prin masivele investiții făcute în industria de război. Decizia SUA de-a produce arme, muniții, avioane, tancuri, nave și provizii necesare pe toate fronturile din Europa și Oceanul Pacific a schimbat soarta celui de-al doilea război mondial.

Atacul de la Pearl Harbor (sau Operațiunea Hawaii, cum a fost numită de Statul Major Imperial japonez)^[a fost un atac militar, dat prin surprindere, din partea Marinei Imperiale Japoneze împotriva bazei navale de la Pearl Harbor, Hawaii, în dimineața zilei de duminică, 7 decembrie 1941. Ca rezultat, Statele Unite ale Americii au intrat în al Doilea Război Mondial.

Atacul de la Pearl Harbor (1941) a schimbat soarta conflagrației mondiale Ajutorul oferit Marii Britanii și Uniunii Sovietice au limitat forțele Axei, momentul hotărâtor pentru înfrângerea lui Hilter fiind debarcarea din Normandia (6 iunie 1944). Sacrificiul bravilor soldați americani morți pe plajele din nordul Franței ocupate a dat o superioritate morală Statelor Unite în fața lumii libere.

Eliberarea Italiei, a Greciei și, mai târziu, a Germaniei a permis definitiva înfrungere a trupelor naziste, dar și revelarea ororilor de la Auschwitz. După victoria împotriva lui Hitler și după înțelegerea făcută cu Stalin, America reușește să atragă cei mai bine pregătiți fizicieni ai lumii.

Dincolo de atacul oribil asupra cetățenilor din Hiroshima și Nagasaki, produs în condiții de război extrem, patria adoptivă a lui Albert Einstein a promovat un umanism generos cu viața umană. America nu poate fi redusă la o civilizație materialistă. Geniile națiunii au bătut mereu la porțile infinitului.

După al Doilea Război Mondial, America devine o super-putere comparabilă cu Imperiul Spaniol din veacul al XVII-lea: armată puternică și flotă navală performantă, comerț în expansiune, dar și un control asupra diplomației internaționale.

După două decenii de nombrilism geopolitic, Statele Unite asumă rolul de jucător la tratativele de pace de la Versailles (1918) și, mai apoi, devenind creditor al țărilor occidentale (și al Japoniei), într-o operă dificilă de reconstrucție economic cu ajutorul Planului Marshall. Prin influența exercitată asupra unor instituții internaționale precum Națiunile Unite, Fondul Monetar Internațional sau Banca Mondială, dar și prin supremația necontestată a dolarului, America și-a dezvoltat nestingherită capacitățile de producție. Sfârșitul dominației Imperiului britanic consemnează nașterea unui nou hegemon al mărilor și oceanelor lumii.

Dintr-o țară izolaționistă, America ajunge cel mai competitiv actor pe scena relațiilor internaționale. Spre deosebire de China și Rusia, care rămân niște supra-puteri continentale, America post-belică ajunge să dețină controlul asupra principalelor artere maritime comerciale.

Dacă suveranitatea politică se manifestă pe uscat, influența comercială se proiectează peste întinderea albastră a oceanului planetar.

Controlând nodurile economice globale și mările cele mai intens navigate ale lumii, America devine arhitect al unei noi ordini mondiale. Puterea navală se poate exprima într-un sens negustoresc, dar și militar, prin construcția unei flote strategice semnalată de faimoasele portavioane, completate de-o vastă rețea de crucișătoare și submarine nucleare.

Desigur, puterea armată a Statelor Unite se exercită nu doar maritim, ci și într-un plan aerian, fără să mai pomenim forțele terestre. Prin cooptarea unor savanți precum J. Robert Oppenheimer în laboratoarele de proiectare a bombei nucleare, America și-a dezvoltat un arsenal ofensiv letal. Faimoasele avioane invizibile, precum B-2 Spirit, dar și utilizarea tehnologiei stealth și a capacităților de război electronic, au permis Statelor Unite să revendice statutul de lider al lumii. După Războiul din Coreea și până la Războiul din Golf, armata SUA a demonstrat o supremație formidabilă, greu de învins.

CULTURA ÎN AMERICA

A existat, desigur, și-o altă sferă de manifestare a spiritului american: poezia, literatura, filozofia. Remarcabili scriitori, precum William Faulkner sau Herman Melville, au arătat de ce Statele Unite înseamnă mai mult decât afaceri descătușate și-o vibrantă piață de capital. Literatura este spațiul privilegiat al introspecției, al meditației dialogice și al reflecției filozofice asupra condiției umane.

Poet al virilității, Ernest Hemingway a surprins atât fragilitatea trestiei gânditoare, cât și curajul marilor exploratori. John Steinback a vorbit despre prețul libertății plătit de fermierii ajunși în California, în căutarea unei vieți mai bune. Richard Weaver a deplâns triumful urâtului și dezumanizarea societății rezultate din ascensiunea secularismului ideologic. Russell Kirk ne-a învățat că libertățile civile sunt o himeră în absența responsabilității. Succesul nu înseamnă doar bani și putere, ci se măsoară-n dragostea semenilor, respectul colegilor și aprecierea posterității. Comunitatea locală e mai importantă decât orice guvern central. Pluralismul politic și competiția democratică sunt preferabile oricărui monopol.

Democrația presupune reguli și instituții, nu tirania majorității sau domnia experților.

America s-a născut dintr-o atitudine față de viață care onorează legea naturală, virtuțile evanghelice, proprietatea privată, memoria istorică, familia și biserica. Prietenia este o parte esențială din ecuația unei vieți împlinite. Caracterul este ceea ce faci atunci când nimeni nu te vede. Cultura „bate” natura: un copil născut în Africa, dar crescut și educat în Anglia, e mai curând englez decât african. Părinții sunt chemați să-și instruiască pruncii prin iubire și disciplină, iar nu să-i răsfețe.

Iată câteva idei de forță reluate în scrierile lui William F. Buckley Jr., cel care a pus laolaltă diverse facțiuni ale Dreptei – tradiționaliști, libertarieni și anticomuniști – pentru a respinge excesele intervenționismului guvernamental. Leo Strauss, profesor la Universitatea din Chicago, a criticat relativismul moral și orice formă de nihilism cultural. Allan Bloom a deplâns abandonul canonului literar al Occidentului (The Great Books), dar și violența discursului utopic-egalitarist. Thomas Sowell, economist și filozof politic afro-american, a explicat de ce politica Stângii au sărăcit populația de culoare. Proprietatea privată e sfântă. Fiecare individ e suveran și are dreptul sacrosanct la rodul mâinilor sale. Capitalismul produce mai multe bunuri decât un sistem etatist, dirijist, centralist. Ordinea spontană este rezultatul mâinii invizibile a pieței libere. Iată câteva teze economice fundamentale pentru conservatorii europeni sau americani.

Știm că idealistul pragmatic nu renunță niciodată la luptă, chiar dacă a comis erori de parcurs. Ratarea nu-i o persoană, ci un eveniment trecător. După ce-a căzut un examen, studentul silitor vrea o notă mai bună. După un faliment sau o insolvență, antreprenorul își relansează afacerea. După un păcat grav, creștinul se spovedește. După o dezamăgire sentimentală sau chiar un divorț tragic, un adult responsabil își va reface viața de familie. Resentimentul e toxic, însă recunoștința te răsplătește.

Educația reprezintă esența civilizației iumane.

Familia înseamnă bucurie, încredere și legăminte sfinte. Relațiile contractuale construiesc o societate bazată pe încredere. Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu.

Intelectualii Stângii au respins valorile conservatoare. Școala de la Frankfurt a exportat tezele și antitezele unor gânditori precum Theodor Adorno, Max Horkheimer și Herbert Marcuse, oferind studenților de la Berkley sau Columbia instrumente noi de interpretare a realității sociale. Teoria critică a fost mereu obsedată de raporturile de putere pe care societatea capitalistă le camufla prin cultura divertismentului. Minoritățile etnice ori sexuale devin locomotive ale istoriei, pășind pe urmele proletariatului.

Preocupați de inegalitățile structurale din societate, tinerii marxiști organizează centre de agitație politică și adoptă retorica leninistă a luptei de clasă, dorind să cucerească instituțiile academice și culturale ale Americii.

Jurnaliștii adoptă, treptat, jargonul feminismului radical, al criticii postcoloniale și al studiilor de gen, într-o încercare explicită de răsturnare a lumii vechi.

Lectura unor autori precum Michel Foucault sau Jacques Derrida a înlocuit studiul operei lui Jonathan Edwards sau Reinhold Niebuhr.

Tehnologia a uzurpat teologia

Un limbaj fals sofisticat a ajuns să fie predat studenților științelor umaniste, încurajați să vadă-n lupta dintre sexe, rase ori clase sociale un element definitoriu pentru condiția umană. Reductivismul metodologic al jargonului deconstructivist a scos din ecuația unei vieți împlinite orice întrebare despre adevăr, bine sau frumusețe. Discursurile alambicate despre intersecționalitate, minorități sexuale și vinovăție colectivă au limitat câmpul interogației filozofice, care trebuie să acopere și alte teme de reflecție, cu ar fi dragostea, prietenia sau curajul. Vacuitatea retorică a Stângii n-a rămas nesancționată.

O respingere intransigentă a colonialismului cultural american a venit din Țara Soarelui Răsare sub penița controversatului Yukio Mishima: un scriitor de geniu al Japoniei care s-a revoltat împotriva decadenței occidentale pentru a-și invita conaționalii să adopte cultul strămoșilor, etica sacrificiului și disciplina samurailor de odinioară. Foto Domeniu public

Pe numele său real Kimitake Hiraoka, Mishima s-a născut la 14 ianuarie 1925 și s-a stins din viață la 25 noiembrie 1970 într-un mod care dorea să onoreze vechilor aristocrați. Având o educație aleasă și fiind profund influențat de valorile tradiționale japoneze, Yukio Mishima l-a citit pe Novalis, l-a admirat pe Rilke, l-a studiat pe Nietzsche și l-a admirat pe Henry de Montherlant.

Romane precum „Zăpadă de primăvară”, „Calul negru în galop”, „Templul zorilor” sau „Îngerul decăzut” scot la iveală convingerile unui artist care dorește să-și sculpteze trupul și sufletul ca pe-o capodoperă demnă de admirat chiar și peste multe secole.

În eseul filozofic intitula „Soare și oțel”, maestrul kendo (echivalentul scrimei) și practicantul sportului karate deplânge influența Americii asupra societății nipone și îi pe toți cititorii să respingă atât forța nivelatoare a revoluției maoiste (venită din China), cât și urâtul mercantilismului de sorginte occidentală. Mishima a fondat organizația paramilitară „Tatenokai” (Societatea Scutului) pentru a se opune americanizării și hiper-tehnologizării galopante a societății japoneze postbelice.

El deplânge fenomenul globalizării care subminează sentimentul înrădăcinării și slăbește conștiința apartenenței la o națiune glorioasă, înzestrată cu o panoplie de eroi.

Valorile samuraiului sunt onoarea și sacrificiul: principii călăuzitoare pentru Yamato Takeru, un prinț războinic din vechime, dar și pentru Saigō Takamori, lider al Răscoalei Satsuma. Mishima vorbește ca un martor tulburat și neconsolat (inclusiv de propria-i sexualitate),  dornic să găsească soluția spirituală la criza existențială a modernității în artele marțiale (care presupun meditația și auto-cunoașterea). Mishima respinge materialismul și hedonismul venit de peste Ocean și ne invită la redescoperirea frumuseții naturii și a sublimului personajelor eroice.

„Fără să fie efemeră, frumusețea n-ar avea valoare. A trăi fascinat de această evanescență (mujō) înseamnă a o aprecia cu adevărat.” „Moartea este cea mai mare realizare pe care o poate atinge un om. Moartea nu este ceva de temut; este o cale de a atinge perfecțiunea.”  „Fără artă, viața este un exercițiu lipsit de sens.” „Tradiția este esența unei națiuni. Fără predanie, suntem pierduți în curenții modernității și ne pierdem identitatea. Trebuie să ne întoarcem la rădăcini pentru a supraviețui ca popor.” „Un om adevărat nu trăiește pentru el însuși, ci pentru cei pe care îi iubește și pentru națiunea sa. Sacrificiul suprem pentru binele comun este cea mai înaltă formă de patriotism și devotament.” Iată gândurile unui naționalist care părăsește scena lumii după o lovitură de stat încercată teatral-simbolic la cartierul general al Forțelor de Autoapărare ale Japoniei, în 25 noiembrie 1970. Mishima a chemat tinerii Japoniei la asumarea unei renașteri a valorilor tradiționale: un discurs motivațional dublat de seppuku (sinuciderea ritualică). Pentru Yukio Mishima, moartea a fost doar semnătura unei vieți demne și verticale.

Treptat, tensiunea dintre Nordul liberal și Sudul conservator s-a metamorfozat: dacă America profundă (flyover country) a rămas tradiționalistă, coasta vestică (din San Diego până-n Seattle) a devenit progresistă, dimpreună cu populația metropolitană din Washington DC, New York sau Boston.

Pe toată durata Războiului Rece s-au stimulat o pletoră de invenții tehnologice cu impact global.

Silicon Valley devine matricea revoluției computerelor și a semiconductoarelor. Cunoașterea și raționalitatea au cunoscut, pe cale de consecință, o transformare neașteptată. Stăpânirea naturii a fost înlesnită, dar viața oamenilor și-a pierdut din autenticitate. Filozofii au început să vorbească despre viitorul post-uman al planetei, anticipând procesul de informatizare și digitalizare prevalent astăzi pe întreg mapamondul. Epoca simulacrelor a adâncit sentimentul alienării în fața mașinilor omniprezente. Prin invenția faimosului microprocesor Intel 4004, modul de construire a calculatoarelor s-a modificat dramatic. Apariția Internetului a accelerat comunicarea, dar n-a adâncit comuniunea dintre oameni. Rațiunea calculatoare n-a stimulat gândirea asupra sensului existenței. Căutând să se înțeleagă pe sine, omul se folosește de intuiție și de-o cunoaștere tacită pe care nicio regulă formală n-o poate surprinde cu adevărat. Un robot capabil să citească o partitură nu va simți niciodată emoția unui pianist. Cunoașterea noastră este mereu contextuală, încorporată și integrată senzorial.

Chiar și așa, NASA a căutat să instaleze noile sisteme de navigație la calculatoarele de bord ale rachetelor spațiale, trimițând apoi primii oameni pe Lună (iar astăzi Elon Musk își pregătește echipele de astronauți pentru o expediție inedită spre Marte).

Anii 1970 și 1980 au adus progrese majore în domeniul telecomunicațiilor, iar una dintre cele mai mari inovații din această perioadă a fost telefonia mobilă (inventată de Martin Cooper, un inginer de la Motorola și colaborator apropiat al Bell Labs). Companii precum Apple, Microsoft, AT&T și, mai târziu, Google, Facebook ori Tesla au schimbat lumea.

Superioritatea științifică a Americii s-a revelat în produse și tehnologii sofisticate, precum Macintosh, GPS sau Polaroid Camera.

Spiritul Părinților fondatori ai dăinut și a refuzat fie închis în limitele unui „aici și acum.”

Excepționalismul american s-a transmis prin intermediul cinematografiei.

Regizorii de la Hollywood au dramatizat lupta dintre bine și rău, construind profilul eroului singuratic care, în pofida unor origini sociale modeste, cum era celebrul boxer Rocky (1976), a reușit să triumfe prin muncă asiduă și perseverență. Saving Private Ryan (1998) prezintă într-un mod emoționant contribuția Americii la triumful libertății împotriva tiraniei naziste, comuniste ori imperialist-nipone. Chiar și-n fața unei amenințări extraterestre, America devine salvatorul planetei (Independence Day). Trilogia The Godfather (1972) arată complexitatea procesului de naturalizare a comunității siciliene din New York, privit ca loc al oportunităților nelimitate și al ascensiunii rapide. Un grup infracțional organizat pe criteriile loialității absolute permite expansiunea unei familii și nașterea unui imperiu financiar dominat de figura paternă a lui Don Corleone. Lăcomia corupe și cele mai puternice caractere iar un tânăr idealist se poate transforma oricând într-un criminal lipsit de scrupule. În contast, The Pursuit of Happyness (2006) prezintă povestea nobilă a lui Chris Gardner: eroul care înfruntă sărăcia, divorțul și instabilitatea familială, sacrificând totul. El știe că, prin muncă și determinare, își va putea asigura o viață mai bună pentru el și fiul său. Libertatea financiară nu vine gratuit. Sacrificarea confortului, spune Chris, e indispensabilă pentru dobândirea succesului.

DECLINUL

În pofida atâtor realizări șocante și avertismente profetice, America a cunoscut, în ultimii ani, haosul, deznădejdea și apatia.

Situația medicală a populației din Statele Unite a atins cote de îngrijorare extremă. Industria farmaceutică profită de pe urma sănătății precare a oamenilor. Alimentele ultra-procesate au inundat frigiderele familiilor sărace. Diabetul zaharat tip 2 este în creștere alarmantă și printre copii. Medicii din spitale sunt presați să promoveze medicamente în detrimentul soluțiilor naturale.

Mediul științific este corupt sau manipulat pentru a promova anumite terapii chimice, în detrimentul altora.

În absența unor politici de prevenție a bolilor, spitalele tratează doar simptomele. De la optimismul pragmatic celebrat de Ronald Reagan (Morning in America) s-a ajuns la pesimismul social al ultimelor decenii, marcate de tensiuni rasiale, cinism moral, vulgaritate crasă, virulența discursului public, revizionism istoric, polarizare politică.

Asistăm la moartea visului american? Confruntarea dintre elitele liberale și, respectiv, vocile conservatoare a viciat dialogul dintre cetățenii obișnuiți, prăbușind podurile de legătură între viitoarele generații.

Tinerii născuți la începutul mileniului III și-au pierdut încrederea în vechile instituții care, timp de secole, păreau funcționale: democrația parlamentară, justiția, presa liberă și educația. După decenii de abundență, secularizare și consumism, a venit și nota de plată pentru SUA: familii destrămate, obezitate și dependența de droguri, epidemia singurătății digitale, fragmentarea socială, depresie și ateism. Cine mai celebrează efortul de realizare a binelui comun?

Vorbind despre drepturile comunității LGBTQ mai mult decât despre virtuțile capitalismului, liderii Americii progresiste au trădat speranțele puritanilor de-a construi faimosul city upon the hill.

Așa cum ne-a avertizat F. Scott Fitzgerald, bogăția poate conduce la distracție, decadență și demență.

Vastul proces de tranchilizare spirituală și demoralizare a populației s-a folosit de strategii perverse, cum ar fi controlul minții și manipularea prin imagini. Mesaje insidioase au pătruns, treptat, în imaginarul tinerelor generații.

În cuvintele lui Jay Dyer, există și un Hollywood ezoteric, obsedat de sexualitatea orgiastică sau transgresivă, dar mai ales interesat să modeleze subconștientul colectiv al Americii profunde.

Cinematografia nu este o artă străină de anumite obiective politice și sociale, cum ar fi eliminarea respectului pentru părinți, strămoși sau eroi, dar și celebrarea unei tehnocrații care, ajutată de roboți, industria bancară și inteligența artificală, poate emite pretenția de-a controla o planetă întreagă.

Videocrația lumii noi a permis înlocuirea artei grecești a teatrului cu noile ritualuri ale consumerismului modern.

Elemente oculte pătrund în simbolistica anumitor filme de mare succes, cum ar fi producțiile lui David Lynch. Atmosfera luminoasă ale unor filme Western jucate de John Wayne (unde binele învinge răul) este înlocuită de trimiteri la ritualuri misterioase și întunecate. „Eyes Wide Shut” (1999) sau „The Shining” (1980) ajung să normalizeze prezența forțelor demonice și-a tratatelor de descompunere.

Trimiterile din „Blue Velvet” (1986) la mușuroiul de gândaci, celebrarea putreziciunii, expansiunea laxismului moral și acceptarea satanismului constituie elemente specifice narațiunii Marii Desfrânate (pentru a prelua aici limbajul apocaliptic al Sfântului Evanghelist Ioan).

Binele și răul coexistă, fără să se mai înfrunte.

Corupția elitelor a afectat modul de funcționare al regimului politic

După atacul din 11 septembrie 2001, guvernul federal a limitat libertățile civile, dezvoltând programe comprehensive de urmărire și monitorizare a oamenilor liberi.

Patriot Act a erodat principiul constituțional habeas corpus, care secole la rândul protejase orice persoană împotriva detenției arbitrare.

Extinderea puterilor exercitate de FBI și NSA au condus la abolirea vieții private. Chiar și oameni politici proeminenți s-au trezit spionați fără un mandat judiciar prealabil. Colectarea masivă a unor date personale, cum ar fi navigarea-n mediul online, a consolidat imaginea de Big Brother a guvernului din Washington DC.

Printr-o sinistră cooperare între FBI și corporații precum Google sau Facebook, libertatea de exprimare a fost ciuntită, în numele combaterii terorismului și a discursului urii. Folosind formula nemuritoare a lui Carl Schmitt, „starea de excepție” devine noua lege într-un regim politic obsedat de control și securitate.

În contextul pandemiei, biopolitica fricii a suspendat drepturile fundamentale, lăsând omul să-și trăiască viața nudă (Giorgio Agamben), sub privirile insidioase ale camerelor de supraveghere. Prelungirea unor măsuri temporare a scos la iveală condiția precară a cetățeanului în cetatea oligarhiilor numită inspirat Tehnopolis (Neil Postman).

Căderea zidului Berlinului a fost cel mai mare dar făcut est-europenilor. După 1989, politica externă a Statelor Unite ale Americii n-a mai avut parte de prestanța morală asumată-n mandatul lui Ronald Reagan. Sub pretextul eliminării grupării teroriste Al-Qaeda și a regimului taliban, războiul din Afghanistan s-a prelungit aproape două decenii, rezultând în costuri financiare colosale. Mai mult, revenirea talibanilor în Kabul a demonstrat limitele oricărui proiect de tip nation-building.

Luptător taliban patrulează pe străzile Kandaharului în 17 august 2021. Talibanii au proclamat victoria după ce președintele afgan, Ashraf Ghani, a fugit din țară. Foto Epa/Agerpres

Deciziile pripite ale Ministerului Afacerilor Externe, cinismul rațiunilor invocate de complexul militar-industrial, superficialitatea planificării și indolența s-au văzut și-n războiul din Irak, lansat sub pretextul posesiei de arme de distrugere în masă de regimul lui Saddam Hussein. Vidul de putere creat la Bagdad a permis nașterea unor organizații violente, precum ISIS (ori Statul Islamic). Costurile masive ale experimentelor militare din Afghanistan și Irak au fost dublate de pierderea masivă de vieți omenești.

În Libia, trupele NATO l-au lichidat pe Muammar Gaddafi, prăbușind țara într-un haos politic, economic și social de nedescris.

Politicienii de la Washington DC au uitat dictonul lui Aristotel, care spunea că mai rea decât tirania este, mereu, anarhia.

Pe fondul acestei amnezii, SUA a susținut grupările rebele din Siria, îndreptate împotriva regimului lui Bashar al-Assad, amplificând suferința oamenilor și fragilizând pacea în Orientul Mijlociu. Risipa monumentală de resurse și pierderea cumplită de vieți omenești a fost întrecută numai de apetitul pantagruelic „partenerilor strategici”, dedați la numeroase fapte de corupție morală și financiară. „Noua ordine mondială” s-a dovedit a fi teribil de haotică.

Pe plan intern, epoca „războiului contra terorii” a provocat numeroase scandaluri financiare, avându-l în centru pe Dick Cheney, vicepreședinte al Statelor Unite în timpul administrației lui George W. Bush (2001-2009.

Adept fără scrupule al imperialismului de tip neconservator, Cheney a fost CEO al companiei Halliburton între 1995 și 2000, înainte de a deveni vicepreședinte al SUA.

Contractele cu Pentagonul ale entității private s-au înmulțit la valori impresionante de miliarde de dolari (bani publici). Fără licitație. Vorbind despre reconstrucția infrastructurii din Irak și Afganistan, liderii politici din Washington DC au permis cheltuirea unor sume uriașe nu doar pentru aprovizionarea cu alimente a trupelor americane, ci și pentru refacerea infrastructurii petroliere grav afectată de bombardamentele SUA.

Dick Cheney a mințit cu privire la armele de distrugere în masă pe care le-ar fi deținut Saddam Hussein. Este doar un exemplu de imoralitate tolerată și încurajată de Statul Paralel, consolidat pe timpul administrației Obama-Clinton. Nenumăratele scandaluri de corupție explică neîncrederea oamenilor simpli în vechile instituții ale democrației americane.

După revenirea țărilor est-europene în clubul occidental (2004), America a continuat să-și extindă influența și-n zona de proximitate a Federației Ruse. În mod special, evenimentele din Ucraina au escaladat tensiunea dintre Washington DC și Moscova.

Din perspectiva teoriei sferelor de influență împărtășită de John Mearsheimer și de alți specialiști, marile puteri caută, indiferent de regimul politic instalat la centru (regim democratic, autoritar sau totalitar), să-și creeze sub raport geografic zone-tampon, cu scopul limitării influenței puterilor rivale.

Din rațiuni strategice de securitate (care invocă și invazia Rusiei de către Napoleon în 1812 sau planul Barbarossa din 1941), Kremlinul a decis să blocheze expansiunea NATO către Georgia (2008) și Ucraina (prin anexarea Crimeii în 2014). Socotind prezența trupelor americane la granița cu Rusia drept o amenințare directă, Moscova a sprijinit luptătorii antioccidentali din zona rusofonă a Ucrainei de est, ajungând la escaladarea conflictului prin războiul de agresiune asupra Kievului, lansat în 24 februarie 2022.

Comunitatea internațională a condamnat fără echivoc acțiunile coordonate de Vladimir Putin, însă soluțiile pentru conflictul din Ucraina au exclus, preț de aproape trei ani, orice negociere diplomatică între SUA și Federația Rusă.

Fără să justifice moral războiul Kremlinului, unii analiști au căutat să explice rațiunile de stat invocate de generalii și politicienii Moscovei: nevoia de apărare prin orice mijloace a sferei de influență rusești într-un spațiu care, tradițional, a fost socotit leagăn al Ortodoxiei slave. Prelungirea războiului din Ucraina (după modelul Vietnam) a provocat un răspuns critic din partea conservatorilor americani: prea mulți morți pentru o dispută simbolică dintre Rusia tradiționalistă și Occidentul liberal. Stânga reprezentată de Hillary Clinton, Barack Obama și Kamala Harris nu se teme să folosească retorica intervenționistă militar și colonialistă cultural, prin care politicienii de la Washington cred că pot cere oricărei țări a lumii să se reinventeze după chipul și asemănarea Americii.

Nu doar elitele se lasă ușor seduse de vraja uitării. Pe de-o parte, smerenia, modestia, responsabilitatea au fost detronate de incurabila obsesie a înavuțirii rapide. Erodarea comunităților locale și dispariția instituțiilor intermediare între individ și Stat (precum familiile lărgite, bisericile, organizațiile civice și breselele profesionale) slăbesc virtuțile aristotelice, corup moravurile, videază caracterul personal de orice conținut, exacerbează individualismul narcisist sau, la extrema cealaltă, adoptă condiția de victimă.

În locul unității naționale este promovat, astăzi, conflictul dintre facțiunile etnice, sexuale și rasiale. Tribalizarea pare inevitabilă.

Pe de altă parte, cetățenii dominați de superficialitate sfârșesc prin a trăda, ei înșiși, valorile înalte ale strămoșilor, înlocuind democrația de tip atenian cu servitutea voluntară a maselor efeminate, mereu satisfăcute și supraponderale.

Sterilitatea și cacofonia lumii moderne se manifestă prin triumful urâtului și al diformității, vizibile atât la nivelul anatomiei, cât și al pretinselor opere de artă contemporană.

Alimentele ultra-procesate afectează creierul consumatorului (prin excesul de zaharuri). Și aici, faptele nu țin cont de emoțiile observatorului. Sunt produse și obiceiuri care-n ultimii cincizeci de ani au slăbit vitalitatea corpului și au alungat virtuțile clasice, precum îndrăzneala, echilibrul sau libertatea.

Idealurile Greciei antice, aristocratice și nobile, au fost înlocuite de logica mediocrității și-a egalitarismului politically correct. 

Deficitul de virilitate este vizibil în slăbirea forței fizice a omului contemporan, dar și-n promovarea activă a disforiei de gen printr-o ideologie care neagă biologia. Creștinismul american a cedat presiunii culturii seculare, favorizând un discurs sentimental, efeminat și monoton.

Căutând să mențină poporul american într-o stare de neputință cronică și dependență perpetuă față de „ajutorul guvernamental”, elitele din Washington DC atacă valori constituționale precum suveranitatea individuală sau dreptul la auto-apărare. Dacă Revoluția americană s-a construit pe eroismul masculinității unui George Washington, arhitecții globalismului (între care „eternul” George Soros sau omniprezentul Bill Gates) vor să ideologizeze conștiința femeilor din marile orașe, implicându-le într-o bătălie contra „masculinității toxice” și a „suprematismului alb.” Altfel spus: un război contra firii.

CASTRAREA EMOȚIONALĂ

Sub raport psihologic, milioane de americani se simt trădați și neglijați, însă corectitudinea politică produce o continuă castrare emoțională a cetățenilor liberi și autonomi. Familiile disfuncționale nu mai reprezintă un refugiu afectiv. Trăindu-și viața pe Internet, într-un univers dominat de algoritmi și strategii digitale, sentimentul comuniunii, umorul și autenticitatea au mult de suferit.

Experții n-au influență și influensării n-au competență.

Situația fragilă-n care se află tinerii din Statele Unite este ușor de sesizat, mai ales dacă urmărim explozia problemelor de sănătate mintală. Farsele și scamatoriile lumii virtuale generează multă suferință și dezamăgire. Recursul la droguri este, pentru mulți, inevitabil. Idolii numiți și sex symbols au fost înlocuiți prin imagini create artificial (AI).

Dominată de lideri vârstnici care refuză să cedeze puterea, politica americană neglijează amploarea crizei morale care traversează o societate bolnavă. Hiperconectarea la tehnologie dezumanizează. Saturarea orizontului vizual cu imagini face irelevantă sau inaccesibilă instituția bibliotecii, dar și vechile practici de căutare a fericirii sapiențiale.

În plan social, migrația necontrolată a tulburat stilul de viață din suburbiile americane tradiționale. Platforma X (pe vremuri Twitter) este plină de clipuri video care prezintă persoane de culoare implicate în jafuri armate, vandalizări, bătăi și agresiuni la adresa „autohtonilor” cu origini europeană.

Black Lives Matter a produs chiar scene îngrozitoare, aplaudate la scenă deschisă de Kamala Harris.

Poliția municipală din Chicago asistă neajutorată la scene de-o violență nemaivăzută. În același timp, politicienii Stângii radicale închid ochii și vorbesc despre valoarea comunităților transgender. Demoralizarea „băștinașilor” au atins cote astronomice. În loc să investească bani în protejarea proprietății private a propriilor cetățeni, Guvernul federal alocă sume colosale pentru întreținerea și prelungirea unor conflicte peste hotare. „Războaiele permanente” au devenit o necesitate pentru complexul militar-industrial.

Am putea descrie cele cinci vârste din viața plină de lumini și umbre a Statelor Unite folosind o imagine din lumea botanicii. Să ne imaginăm un uriaș stejar care-a fost sădit de sămânța puritanilor pe solul fertil al Americii. Valorile morale și aspirațiile religioase au hrănit rădăcinile visului libertății. Prin Revoluția din 1776, vlăstarul nou răsărit se rupe de trunchiul osificat al Imperiului Britanic și aspiră la un viitor bazat pe autodeterminare și democrație. Trecut prin cutremurele Războiului Civil și, mai târziu, prin furtunile crizei financiare din 1929, stejarul națiunii americane și-a întărit trunchiul. transformându-l într-un simbol al rezilienței și unității. După al Doilea Război Mondial, copacul și-a întins coroana falnică spre cer, adopostind sub crengile sale milioane de năpăstuiți ai lumii.

Ca veritabil hegemon al relațiilor internaționale, America a influențat viața politică, economică și militară a fiecărui colț al planetei. Ascensiunea lui Joe Biden la Casa Albă și manifestările de senilitate ale unui Președinte în exercițiu semnalează primele frunze ofilite ale stejarului care-și pierde, treptat, din vigoare.

Vântul schimbărilor aduse de-o lume multipolară scot la iveală atât măreția, cât și fragilitatea unei națiuni care a traversat diferite trepte istorice.

O sumedenie de paradoxuri caracterizează astăzi retorica Stângii americane. Deși fuseseră cândva Partidul păcii și vocea mișcării hippie (Make Love, not War), liberal-progresiștii au îmbrățișat, în ultimele decenii, retorica belicoasă a neoconservatorilor. Partidul diversității sexuale a promovat uniformitatea opiniilor despre vaccinare. Gruparea obsedată de „sănătatea publică” a menținut un om bolnav, Joe Biden, în cea mai înaltă funcție a Statului. Spunând că America suferă de „rasism structural”, Stânga a închis ochii la abuzurile comise la adresa femeilor (sau a homosexualilor) din Iran. Dacă Ungaria refuză agenda LGBTQ, atunci maghiarii sunt socotiți partizanii „democrației iliberale”.

Viktor Mihály Orbán este „fascistul de la Budapesta”, însă brazilianul Luiz Inácio Lula da Silva rămâne un partener onorabil de dialog. Toate aceste contradicții aparțin universului post-adevăr.

Elementele de cacofonie sau disonanță cognitivă ale politicii americane includ liberalizarea avortului pentru populația White Anglo-Saxon Protestant dar și, simultan, importul masiv de populație din lumea a treia. Deși acuză republicanii de „tendințe fasciste”, Stânga încurajează cenzura platformelor social-media, anulează dezbaterile publice și visează doar la întărirea instituțiilor de control ale Statului.

Mark Zuckerberg a recunoscut implicarea Facebook în suprimarea opiniilor contrare discursului oficial al Guvernului despre epidemia virală Covid-19. Magnatul a acuzat o „presiune nejustificată” din partea administrației Biden, fapt care a eliminat diversitatea opiniilor, „inclusiv umorul și satira”.

Tot Zuckerberg a recunoscut faptul că toate postările despre corupția din viața lui Hunter Biden au fost eliminate la solicitarea FBI. Foto Profimedia

În fața atâtor abuzuri și complicități realizate între Guvern și diferite corporații, cetățenii de rând au decis să caute schimbarea de paradigmă politică. Prea multă incompetență, prea multă hoție, prea multă minciună. Acolo unde liberalismul a pierdut contactul cu realitatea, reducând toată dezbaterea la un schimb de replici moralizatoare, populiștii au găsit în figura lui Donald Trump atributele eroului capabil să ofere soluții practice și să-și asume lupta pe viață și pe moarte cu sistemul oligarhic.

În contextul unor dramatice transformări economice, sociale și culturale care au afectat clasa de mijloc, apariția lui Donald Trump n-avea cum surprinde analiștii atenți ai societății americane. După inițiativele de liberalizare a relațiilor cu R. P. Chineză, susținute masiv de Bill Clinton, fabricile faimosului Rust Belt au fost închise. Externalizarea producției a crescut profiturile jucătorilor de pe Wall Street, dar nu și stabilitatea familiilor nucleare.

Milioane de americani s-au văzut marginalizați. Într-un limbaj direct, neaoș, fără filtre, Donald J. Trump a scos la iveală trădările elitei politice bipartizane din Washington DC. America rurală l-a perceput pe Trump ca pe un miliardar care putea negocia mai bine interesele clasei de mijloc sărăcite. Ironizând corectitudinea politică, excesele retoricii progresiste și discursul anti-creștin al stângii radicale, Trump a devenit promotor al naționalismului economic. Dorința oamenilor simpli de-a avea un lider puternic a întâlnit disponibilitatea unui mogul curajos, capabil să stea drept în fața gloanțelor trase de un prezumtiv asasin.

Donald J. Trump: l-au ridiculizat, l-au criticat, l-au sabotat, l-au demonizat, l-au dat pe mâna procurorilor, l-au târât prin tribunale, l-au condamnat, au dorit să-i provoace falimentul economic, i-au atacat familia, copiii și soția iar acum au recurs la tentativa de asasinat.

Stânga radicală nu se oprește din violența verbală până când un nebun decide să apese trăgaciul unui pistol automat. Trump a supraviețuit miraculos iar vinovații pentru uriașă breșă de securitate vor fi pedepsiți. Vor rămâne teferi toți pseudo-jurnaliștii, politrucii, bufonii, influensării și clovnii micilor ecrane care l-au comparat pe Trump cu Hitler, folosind critica de exterminare a adversarului.

Vă amintiți de retorica pugilistică a lui Robert De Niro? Invitația la decapitare făcută de Kathy Griffin sau Marilyn Manson? Propunerea de înjunghiere din piesa „Shakespeare in the Park”? Sugestia de otrăvire a lui Trump făcută de Anthony Bourdain? Dar zisele lui Reid Hoffman: „Da, mi-aș fi dorit să-l fac [pe Trump] un martir adevărat.” Chiar și Joe Biden s-a lăudat: „Am un singur job, și acesta este să-l înving pe Donald Trump… E timpul să-l punem pe Trump în fața țintei.”

În campania electorală din 2024, candidatului Robert Kennedy, Jr. nu i s-a oferit protecția Serviciului Secret. De ce? Oare pentru că Stânga vrea să aibă monopolul violenței legitime?

Știu că și pe la noi se făceau liste negre cu susținătorii lui Trump — iar un profesor smintit chiar cerea o „curățenie de primăvară”, adică lichidarea vocilor dizidente în raport cu presa oficială.

Un om de 78 ani candidează la funcția cea mai înaltă-n Stat nu pentru că n-are bani, faimă sau o viață luxoasă. Trump s-a pus, la propriu, în bătaia puștii doar pentru că-și iubește țara. Și prețul dragostei e, uneori, sacrificiul suprem.

Autenticitatea personajului n-a lăsat pe nimeni indiferent. Steve Bannon l-a înzestrat pe Donald J. Trump nu doar cu tactici electorale, ci și cu o viziune filozofică asupra lumii. Pe lângă drenarea mlaștinei din Washington DC, populismul își propune revenirea la naționalismul vertical, care înseamnă dragoste față de patrie și credință-n Dumnezeu.

Trezită la realitățile dure ale unei lumi multipolare, America mileniului III va trebui să coexiste cu alte „blocuri civilizaționale” (ceea ce alții numesc Sudul global).

Aflat într-o evidentă inferioritate demografică, Occidentul va rezista doar prin revenriea la valorile civilizației iudeo-creștine.

Reconstrucția națiunii americane (dar și revitalizarea națiunilor europene) implică resuscitarea industriei, resurecția familiei tradiționale și restaurarea demnității clasei muncitoare.

Proclamate urbi et orbi timp de aproape zece ani, mesajele lui Donald J. Trump au reverberat peste mări și țări, constituind baza unei mișcări globale, așeazată sub umbrela conservatorismului național. A fi conservator înseamnă să-ți iubești neamul, să te reproduci, să-i perpetuezi numele și faima. A fi conservator înseamnă să admiri familiile închegate și să deplângi avortul sau divorțul. Dreapta critică normalizarea pornografiei, plaga alcoolismului și consumul drogurilor de orice fel. Conservatorismul național se opune pervertirii sexuale sau molestării copiilor prin propaganda transgender. Dreapta înseamnă respect pentru legile naturii, în răspăr cu orice propagandă sau ideologie mincinoasă.

Conservatorii nu cauționează tirania, terorismul sau șovinismul, imperialismul sau feudalismul. Regimul constituțional al separației puterilor rămâne singura formulă genială de protecție a libertăților individuale, chiar și-n perioada epidemiilor virale. În contra colectivismului gregar, în contra relativismului moral, în contra nihilismului metafizic, Dreapta conservatoare luptă pentru drepturile naturale, protejează ordinea morală eternă și apără frumusețea creației bunului Dumnezeu.