În anul 1958, când au început lucrările la Sala Palatului din Republica Populară România, Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea avea 26 de ani. Tocmai terminase Institutul de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, făcând parte din generația de aur a școlii de arhitectură românești. Din echipa excepțională de personalități care au construit Sala Palatului, mai trăiește doar Romeo Belea. În prezent, prof. univ. dr. arh. Romeo Belea este pregătit să transforme Sala Palatului -proiectată inițial doar pentru Vorba congreselor PCR- într-una pentru Muzică. Un loc care să onoreze, în primul rând, concertele Festivalului George Enescu. Mai jos, prof. univ. dr. arh. Romeo Belea ne împărtășește visul și viziunea sa extraordinară pentru Sala Palatului, într-un interviu cu valoare de document pentru istoria arhitecturii din România.
Va fi o Sală cu amfiteatru în parcul care o înconjoară și cu restaurant after show, cu vedere spre Cișmigiu
Proiectul arhitectului Romeo Belea de consolidare și de modernizare a Sălii Palatului propune o nouă sală, modernă, europeană, cu geometrie variabilă, care să poată fi mărită sau micșorată, în funcție de specificul actului cultural. Un edificiu cu gradene retractabile, cu spectatori așezați în fața dirijorului, ca la Filarmonica din Berlin. Cu restaurant after show, ca în marile capitale europene, în care publicul să bea șampanie cu artiștii pe care tocmai i-a aplaudat. O Sală cum Bucureștiul nu a avut niciodată.
1958-2022, Sala Palatului. De la Sală privată de ședinte a PCR la brand cultural de valoare internațională
Sala Palatului, clădire de arhitectură inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, are un trecut în care se regăsesc toate generațiile care au trăit istoria recentă a României. Înseamnă ceva pentru cei care au aplaudat congresele PCR la Sala Palatului, simbol al puterii populare. Le amintește de puțină libertate celor care aveau bilete la Festivalul de Rock organizat de Club A la Sala Palatului, înainte de 1989. A fost sală pentru proiectarea filmelor și locul în care au cântat Deep Purple, Giant of jazz& Dizzy Gillespie, Louis Armstrog și orchestra Duke Ellington, în perioada în care Nicolae Ceaușescu a avut puțină deschidere către Occident. A fost și este spațiul în care vin să performeze marile orchestre ale lumii la Festivalul George Enescu. Pentru cei mai tineri, clădirea icon a Bucureștiului înseamnă Tudor Gheorghe, Ștefan Bănică Junior și Fuego, etc, un loc mereu ofertant, barometru pentru măsurarea succesului. Se spune că te numești artist abia după ce reușești să umpli toată Sala Palatului.
Sala Palatului, primul proiect uriaș din cariera lungă și excepțională a Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea
Pentru arhitectul Romeo Belea, Sala Palatului marchează primul proiect major din prolifica sa carieră. Este singura persoană din România care știe fiecare centimetru și detaliu din clădire. Cel care înțelege cel mai bine DE CE funcțiunile inițiale ale imobilului monumental nu mai corespund Prezentului. Visul arhitectului Romeo Belea este să transforme Sala Palatului (și subsolul Parcului din jurul acesteia), într-un impresionant complex cultural. Într-un loc public, cu o sală variabilă ca număr de locuri, deschisă publicului între orele 10.00 și 23.00, atât pentru spectacole, cât și pentru expoziții, librărie, cafenele, restaurante, săli mici de audiții, ședințe, etc,”corectându-i unele disfuncționalități, deschizându-i spațiile laterale de la parter (acum birouri) în cafenele, cu terase spre parcul înconjurător”.
„Pentru construcția Sălii Palatului s-a format un colectiv de proiectare cu cei proeminenți specialiști din acel moment, din toate specialitățile necesare: structură, instalații, acustică”
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: “În anul 1958, sub conducerea prof. dr.arh Horia Maicu s-a format colectivul de proiectare a Sălii Palatului. Alături de profesorul Maicu era prof. dr. arh Tiberiu Ricci, un excelent cunoscător al problemelor complexe pe care le ridica o sală de mare capacitate. Arhitectul Tiberiu Ricci a proiectat Casa Radio și Complexul Televiziunii Române, printre altele. S-a format un colectiv de proiectare cu cei proeminenți specialiști din acel moment, din toate specialitățile necesare: structură, instalații, acustică, etc. Fiecare dintre ei a cooptat în colectiv câte un tânăr sau doi, care urmau să lucreze efectiv sub îndrumarea sa. Eu am fost cooptat de către arhitecții Horia Maicu și Tiberiu Ricci, care îmi fuseseră profesori în timpul studiilor universitare. Un grup de tineri cu diferite specializări au format o echipă care nu s-a mai despărțit niciodată; nici profesional și, în mare parte, nici în particular”.
“Am stat noaptea să desenez pe curat schițele cu care profesorii arhitecți Tiberiu Ricci și Horia Maicu s-au dus la Dej; schițele acelea reprezintă Sala Palatului de astăzi”
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: ” Profesorul meu din facultate, arhitectul Tiberiu Ricci, (care era directorul Institutului “Proiect București”, (un institut cu cca 1800 arhitecti, ingineri, tehnicieni, multi foști profesori de-ai nostri), m-a angajat într-o dimineață și mi-a spus: Du-te și plimbă-te, fă ce vrei, dar după amiaza la ora 17.00 ne vedem la sediul Proiect București. Ne-am văzut și apoi am stat noaptea să desenez pe curat schițele cu care el și Horia Maicu a doua zi s-au dus la Dej. Schițele acelea reprezintă Sala Palatului de astăzi. Curând, în colectivul ce începuse să se creeze a venit și profesorul arhitect Ignace Șerban. Nu fusesem studentul său, dar prin anul IV, cred, mi-a propus să lucrez cu el. Am făcut aceasta o bună bucată de timp (cât a ținut proiectul) și atunci am descoperit un om foarte deschis, foarte comunicativ, chiar și cu un boboc ca mine. Pe urmă am ajuns, în cursul proiectării Sălii Palatului, să-l cunosc cu adevărat și să-l apreciez pentru cum gândea și pentru ce și cum desena. Horia Maicu, Tiberiu Ricci, Ignace Șerban și toate celelalte personalități din diferite domenii, care ne-au adus pe noi, tinerii, foștii lor studenți, ne-au creat un climat apropiat și plin de încredere. Toti acei tineri am ramas prieteni pentru tot restul vieții, și ei au constituit colectivul de proiectare la Teatrul National București, când am fost numit șef de proiect, în anul 1963”.
B365.ro: Ce a fost acolo înainte, pe locul pe care a fost ridicată Sala Palatului? Știu că existau și câteva biserici.
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: „A fost curtea Palatului Regal. Când s-a deschis șantierul exista acolo gardul curții Palatului Regal. Acolo au fost trei biserici. Biserica Stejarul, care era în axul actual al Sălii Palatului, și care a fost demolată în timpul lui Carol al II-lea. Mai era Biserica Calvină, în colț cu Știrbei Vodă, și a existat o biserică, un lăcăș de cult care a fost demolat mult mai târziu, Sfântul Ionică. Pe urmă a fost demolat gardul curții Palatului Regal și a rămas parcul, care acum a devenit un mare parcaj, în loc să se ofere spațiul subteran unor noi funcțiuni culturale, care vizează ca Sala Palatului să constituie un pol de mare interes”.
Anul 1982. Arhitectul Romeo Belea face prima intervenție la Sala Palatului, la cererea lui N. Ceaușescu
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: “Sala Palatului a fost proiectată ca să fie sală privată a Partidului, de aceea are unele caracteristici funcționale -care îi erau necesare- însă ca sală de evenimente publice, ele trebuie regândite. Aș relata o istorie foarte scurtă a intervențiilor mele la Sala Palatului, în calitate de autor al soluțiilor. Era la puțin timp după ce Ceaușescu mă înlăturase din funcția de șef de proiect la Teatrul Național București, pentru că ceea ce dorea să realizeze la Sala mare a TNB nu se putea face. Prima intervenție a fost în anul 1982. Într-o zi eram afară și, împreună cu familia, încărcăm mașina cu bagaje, pentru că plecam la o cabană cu un grup de prieteni. A apărut o mașină cu doi milițieni care m-au întrebat dacă știu unde stă tov. Belea. -Eu sunt. -De ce nu răspunzi la telefon? -Pentru că eu sunt afară și telefonul este în casă. M-au invitat în mașina lor spunându-mi că tov. Ceaușescu este la Sala Palatului și mă așteaptă să vin. Am ajuns. Era pe scenă cu inginerul Solomon, șeful Gospodăriei de Partid, un excelent și inteligent personaj, care aplana și reușea să influențeze, în unele cazuri, exagerările indicațiilor. Mi-am cerut scuze și pentru întârziere și pentru ținută”.
N. Ceaușescu: “Ești ultimul care a rămas dintre proiectanții Sălii Palatului, să-mi mărești capacitatea sălii de la 3100 la 4000 de locuri”
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: “Era prima întâlnire cu Ceaușescu după ce mă înlocuise de la conducerea proiectului Teatrului Național, pentru că îmi adresase doua cereri și îi explicasem că una dintre ele este irealizabilă și alta este una căreia nu îi înțeleg sensul. Era vorba despre modificările pe care apoi Ceaușescu le-a realizat la TNB, în anul 1986, cu un alt arhitect. La Sala Palatului mi-a spus: Ești ultimul care a rămas dintre proiectanții Sălii Palatului, să mărești capacitatea sălii de la 3100 la 4000 de locuri. Mi-a explicat la ce soluții s-a gândit în timp ce așteptase. Inginerul Solomon îmi făcea semne discrete să nu mai răspund. Dar la întrebarea lui Ceaușescu: Ei, ce părere ai despre soluțiile la care m-am gândit, i-am răspuns că oricum, în construcții se poate face aproape orice. Mi-a răspuns iritat: “Dacă mă iei tot așa atunci eu nu voi mai veni aici până când nu o termini, dar să aibă 4000 de locuri și să fie frumoasă”. M-am apucat singur să realizez varianta de mărire a capacității sălii. Așa procedez întotdeauna, iar atunci când ajung la varianta optimă îmi formez colectivul de proiectare, în funcție de abilitățile fiecăruia. Desigur că primul la care am apelat a fost ing. Traian Popp, un remarcabil inginer de structură, elev al celebrului profesor Alexandru Cișmigiu, și cu care Traian Popp lucrase chiar la proiectul inițial al Sălii Palatului”.
“Am făcut transformări care au dus la obținerea unei imagini cu totul diferită a Sălii de spectacol, față de cea inițială”
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: “Am plecat de la ideea ca mărirea capacității sălii să nu afecteze comoditatea spectatorilor, deja existentă. Am avansat cu balconul peste zona parterului din fața lojii oficiale. Am creat primul rând de loji. Am reorientat circulațiile din sală, făcându-le mai eficiente și respectând legislația existentă. Am realizat 4000 de scaune noi. Am schimbat culoarea mochetei și a plușului de pe pereți. Am scos pământul de sub parterul holului principal și am creat un foaier nou pentru a avea unde să amplasez garderobele și toaletele necesare surplusului de persoane. Acel foaier există în continuare, cu acces din holul principal, dar nu a fost niciodată utilizat pentru scopul pentru care a fost creat, fiind folosit ca sală de jocuri până în urmă cu ceva timp. Toate aceste transformări au dus la obținerea unei imagini cu totul diferită a sălii de spectacol. A apărut atunci o imagine nouă”.
“După ce am făcut Sala de 4000 de locuri, Ceaușescu mi-a spus: „Este foarte frumoasă, să mi-o faci de 5000 de locuri”
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: “Trebuie să remarc atât valoarea și atitudinea colegilor mei din colectivul de proiectare, cât și valoarea remarcabilă a constructorului. Colaborarea cu șeful de șantier, ing. Florin Cârstea, nu pot s-o uit. Un profesionist remarcabil, calm, hotărât. Un partener ideal pentru un proiectant. A urmat vizita familiei Ceaușescu. Le-a plăcut foarte mult și, după ce s-au tot uitat, Ceaușescu mi-a spus: Este foarte frumoasă, să mi-o faci de 5000 de locuri. Și au plecat mulțumiți. Cum foarte greu am reușit să mai amplasez 300 de scaune -făcând al doilea rând de loji, printre altele- restul de locuri, până la 5000, le-am obținut prin realizarea a 700 de strapontine. Cum întotdeauna am fost adversarul strapontinelor, am reușit să fac strapontine și cu spătar, astfel aducându-le mai aproape de confortul restului scaunelor fixe. Așa am obținut o sală de 5005 locuri, dar care mă îngrijora în ceea ce privește evacuarea în caz de panică, deși fusesem asistat tot timpul de doi excelenți cunoscători ai legislatiei pompierilor. De aceea am mărit numărul ușilor de evacuare, astfel încât și fațadele s-au modificat din acest punct de vedere”.
In timpul mandatului lui Andrei Pleșu, Ministrul Culturii postdecembrist, au fost scoase strapontinele
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea: “După Revoluția din decembrie 1989, împreună cu directorul repus în funcție al Sălii Palatului, un adevărat director, dedicat bunului ei mers și bunei ei funcționări, cu inginerul Gheorghe Stroe m-am dus la proaspătul Ministru al Culturii din noul guvern postdecembrist, dl Andrei Pleșu, rugându-l să ne permită scoaterea celor 700 de strapontine, pentru a îmbunătăți evacuarea spectatorilor. Bineînțeles că și-a dat acordul, și de atunci Sala are 4300 de locuri, cu fotolii fixe. De atunci, Sala Palatului, deși este o sală proiectată inițial pentru Vorbă, pentru ședinte, găzduiește în special spectacole muzicale. Diferența dintre o sală destinata Vorbei (cu mult material absorbant) este foarte mare, din punct de vedere acustic, muzica necesitând mult material reflectant la sunet. De aceea la concertele Festivalului George Enescu se montează instalații electroacustice”.
“Vă amintesc că scaunele din sală datează din anul 1982, iar plușul de pe pereți și mocheta din 1984; Imaginea și confortul s-au diminuat mult”
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea : ”In Sala Palatului toate sunt vechi de 40 de ani, așa că imaginea și confortul s-au diminuat mult. Ca să nu mai amintesc de uzura aproape totală a mecanismului de ridicare automată pe verticală a șezutului scaunelor, o dată cu ridicarea în picioare a spectatorilor, ridicare care permite realizarea spațiului de evacuare. Vreau să atrag atenția că Sala Palatului funcționează de ani de zile, în marea majoritate a cazurilor, ca sală destinată Muzicii, deși ea a fost și a rămas realizată ca Sală pentru ședințe, pentru Vorbă”.
„Nu există cabine pentru artiștii care evoluează în admirabilele concerte ale Festivalului George Enescu”
Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea:“Vă reamintesc de starea tavanului, protejat contra desprinderilor din el a unor bucăți, prin meșe albe instalate prin anul 2005. Corpul de legătură dintre construcția principala a Sălii Palatului și Muzeul Național de Artă a rămas neschimbat de la realizarea Sălii, cu o scară monumentală care asigura accesul din Sala Tronului (Palatul Regal devenise sediul Consiliului de Stat al RPR) a celor ce ocupau locurile din prezidiu; nu există cabine pentru artiștii care evoluează în admirabilele concerte ale Festivalului George Enescu. In corpul principal, la parterul fațadelor laterale, se păsteaza birourile administrative, în loc să fie amplasate grupat și ușor accesibile în corpul de legătură, în locul lor să apară spații publice, cafenele, cu terasele largi existente, expuse parcului înconjurator. În general, vreau să transform Sala Palatului într-un loc public cu expoziții, cafenele, librărie, restaurant special, săli mai mici pentru audiții, etc.”
In partea a două a acestui interviu, mărturie pentru felul în care a fost construită Sala Palatului și ce Viitor ar putea să aibă, prof. univ. dr. arh. Romeo Belea detaliază proiectul, care va face Sala Palatului de nerecunoscut, o Sală demnă pentru concerte internaționale, cum există în toate marile orașe ale lumii.