Cuvânt Înainte
Pentru cei care cred în DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, CREATOR al Văzutului și Nevăzutului , și , sunt convins că suntem încă numeroși în ROMÂNIA , evenimentul de săptămâna trecută la CLUJ și Declarația de o Excepțională Importanță a Prof.Univ. Dr. Andrei MARGA, este o “înscriere“ într-un Destin.
Este întâlnirea între momente deosebite în Viața Societății și o Personalitate de Excepție!
Prof.Univ. Dr. Andrei MARGA reprezintă această întâlnire!!
Om de Stat dar și un Intelectual de Imensă valoare , Andrei MARGA întruchipează acum aspirațiile Poporului ROMÂN pentru Libertate și Independență!
Și , fără îndoială, Președintele de care avem nevoie în 2024 !!
Gral. Bg(r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU
Directorul Jurnalului

(Bogdan Tiberiu Iacob)
O situație rar întâlnită și cu potențial nuclear: cu un singur discurs – de fapt un răspuns la o banală întrebare de presă – un personaj autohton declanșează instantaneu tensiuni și reacții atât de mari încât deja se poate pune problema dacă nu cumva ecuația politico-electorală 2024 tocmai s-a modificat dramatic. Andrei Marga a dobândit peste noapte profilul politic mai mult decât suficient pentru a întruni aprecierea și susținerea unui segment în creștere vertiginoasă la noi și în Europa, ne referim la naționaliști-suveraniști. Practic, conservatorii români ar putea jubila: Avem Papă!
Faptele concrete.
Vineri, la târgul de carte Alba Transilvania, avem o conferință susținută de filosoful Andrei Marga, prilejuită de lansarea cărții sale „Soarta democrației”. Greu de imaginat un eveniment mai banal și mai plictisitor în actualul context în care românilor sufocați de facturi numai de cultură și de filosofia democrației nu le arde.
Ei bine, a fost suficientă o singură întrebare inocentă din partea unei ziariste – servite? – pentru ca Marga să aprindă scena politică nu doar națională, ci chiar internațională. Istoria noastră recentă nu reține prea multe cazuri în care cîteva vorbe să fi produs imediat asemenea reacții, iar povestea e abia la început.
Întrebat, astfel, despre cum influențează războiul din Ucraina soarta democrației din Europa, Marga răspunde prompt:
”Întotdeauna războaiele sunt folosite de regimuri pentru a adopta măsurile pe care le vor”.
Și mai spune, despre Ucraina:
„Deocamdată, acolo mai e mult până la democrație, acolo la ora actuală partidele sunt interzise, la ora actuală televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele, acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă, pleacă, pleacă cu banii din țară. Sigur, noi nu putem împiedica cetățenii să facă ce vor cu banii lor. Dar o țară în care marea parte a oamenilor pleacă cu bani cu tot nu are cum să fie nici democrație, nici dezvoltată. Deci, mai e mult până la democrație”.
„Suntem aici cu o situație absolut specială și o spun cu toată răspunderea: Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galiția, României – Bucovina și Rusiei – Donbas și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări”, mai spune Marga.
„Și închei cu aceasta, să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă printr-o discuție și cu America și cu Rusia, și cu Germania, și cu Ucraina, și cu China și nu se va ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”.
„Noi nu avem documentele secrete la îndemână, documentele deciziilor care au dus la situația aceasta din Ucraina. Personal, sunt pentru ceea ce numesc școlile de la Harvard și Chicago realismul politic. E o școală a realismului politic american care spune simplu: „ar trebui ca supraputerile SUA, China, Rusia, Uniunea Europeană să aibă o nouă înțelegere privind structura de securitate în Europa și în lume. Cât timp nu este structura aceasta nu va fi posibilă democratizarea nici în Ucraina, nici în rest”, a mai spus fostul ministru de Externe.
Și adaugă: ”România nu are ce căuta în acest război, mai ales că are toate resursele să nu sufere din cauza crizei energetice”.
Vorbele literatului aprind imediat mass-media și scena politică, presa alocând spații largi, politicienii reacționând prompt, la fel și ministerul de Externe.
Reacțiile sunt în general critice, sugerând putinism. Se amintește colaborarea filosofului cu securitatea etc.
Doar că lucrurile evoluează.
Presa mare din Rusia alocă și ea spații largi declarațiilor cărturarului, organul Sputnik al Kremlinului avînd știrea în topul popularității: consemnează și Tass, Russia Today șamd.
Reacții la fel de rapide vin, însă, și de la statul ucrainean și de la presa de la Kiev, de-a dreptul furibundă.
Un punct de vedere al ambasadei Ucrainei la București e difuzat contracost pe Facebook, probabil în milioane de conturi și din el aflăm:
„Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent. Asemenea declarații sunt inacceptabile în nicio circumstanță. Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina își apără eroic independența sa și securitatea întregii Europe”.
Devenit inamicul public nr.1, Marga nu doar că nu dă înapoi, dar merge mai departe, într-o nouă declarație, turnînd gaz pe foc:
„Ar trebui trase consecințe și din faptul că Ucraina este în granițe nefirești. După toate criteriile istorice și demografice, ea are de cedat teritorii vecinilor, în granițele cunoscute: României – Bucovina și județele, Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galicia, Rusiei – Dombasul. 3. Nu au suport iluziile, căci, în Ucraina actuală, până la democrație este un drum. România nu are ce căuta în acest conflict. Ea nu ar trebui să înfrunte vreo criză în plus, fie ea și energetică, din cauza conflictului”.



