Neomarxiștii fac azi liste negre. Exact ca sovromiștii și brigăzile lor de agitație în 12-13 iunie 1951, când au ridicat noaptea din așternut peste 12.000 familii de bănățeni, pentru a-i deporta.
Rațiunea comunistă? Erau chiaburi. Adică oameni gospodari.
Există ceva comun între dezastrul de Rusalii din 1951 și Davos-ul din 2022?
Dacă azi, în libertate, există tineri care cred că fără proprietăți vor fi fericiți și liberi, în urmă cu șaptezeci și unu de ani, semeni de-ai lor erau ridicați ”noaptea ca hoții” și duși în vagoanele asemănătoare celor din lagărele naziste.
Astăzi, e altfel decât în trecut. Gleznuțele goale și sprâncenele pensate, năsucurile pudrate și buzițele liftate au dreptul să-și târâie făpturile în toată închisoarea digitală, cu cel mai de preț bun: telefonul mobil.
Agenda secretă a reuniunii de la Davos
Omul nou e fericit. Nu ca străbunicii lui. E mult prea fericit. El nu știe ce s-a întâmplat în gulagul comunist. Și nici nu-i pasă că istoria se repetă.
Străbunica mea a fost ridicată în noaptea de 13 iunie 1951 din casa ei din Jebel. Nu i s-a spus unde va fi dusă. Au plimbat-o toată noaptea cu duba. Era convinsă că va fi trimisă-n Siberia. Cu 60 de lanțe de pământ și o fermă de capre și-a ținut copiii la școli. Săracii kominterniști ai satului ziceau că e ”putred” de bogată. Și că trebuie pedepsită.
A avea era echivalentul verbului a trăi. Maica, așa cum îi ziceam noi, credea în Dumnezeu și-n holda ei. Nu avea multe clase, dar știa să citească buletinul meteo din frunze de ceapă și să cerceteze viitorul privind aievea la un grăunte de grâu.
Maica se bucura de recolte, la fel ca buzița – siliconată azi – de like-uri
Recolta pentru ea era ca puhoiul de like-uri pentru imberbii de astăzi. Mult prea fericită. I-a dat Domnul grăunțe, să aibă tot anul pentru animale.
N-a ajuns în Bărăgan. Precum celelalte douăsprezece mii de bănățeni. Spunea mai târziu că doar rugăciunile au salvat-o. Nu voia să intre-n colectiv. Dar de frică, s-a predat. Nu și-a iertat toată viața fapta.
Pe când eram mic, obișnuiam să o călăresc. Ziceam că eu sunt colhoznicul și ea țăranul bogat. Paure, cum se zicea pe la noi, prin satele din Banat.
”Bărăganul anilor 50 a fost Siberia românească, mai ales pentru bănăţenii care au fost luaţi din aşternuturi în noaptea de Rusalii şi în ziua marii sărbători creştine. Abia în anul 1956 au avut voie să revină acasă, în Banat,” scrie Cornel Bogdan în Ziua de vest.
În Bărăgan, Bug-urile nu erau virtuale
Doamna Ecaterina Tuturilov, vecina mea din Timișoara, a ajuns în Bărăgan la vârsta de cinci ani. Și acum îi mai e frică de cărăbuși și de viermi. Familia sa, lăsată de comuniști în câmpul cu scaieți ai Bărăganului, și-a construit un bordei. De fapt, o groapă, peste care se puneau paie. N-are rost să le amintim tinerilor cu pilote și cu abonamente la Netflix, ce coșmar aveau copiii de altădată și cum dormeau alături de râme și de gândaci.
Generația Z, învățată că proprietatea e un moft
În noua corectitudine mondială, Generația Z este învățată că proprietatea e un moft. Ion Iliescu, recent despovărat de ”certificatul de revoluționar,” a fost iată un vizionar.
Omul nou, gândit de comuniști, se manifestă plenar în epoca neomarxistă. Și el e deportat în (i)realitate, când – în online – nu e corect politic și se îndoiește de adevărul imbecililor.
Fără memorie, fără Dumnezeu, fără o casă-n pustă, cu un cont curent controlat de scoringul electronic de comportament, noua creatură va fi victimă sigură. El s-a predat demult. Nu mai opune rezistență.
Nu-i așa că Davosul e un reqviem al Bărăganului?
