Rusia kieveană – Cum se ceartă Rusia și Ucraina pentru trecutul celui mai întins stat din Europa de acum un mileniu

• Vikingii au ajuns în jurul anului 750 în regiunea unde astăzi se găsește orașul St Petersburg și au tot coborât spre sud, după anii 800 făcând negoț cu arabii, dar și cu bizantinii. Au fost și raiduri de jefuire și s-a ajuns și la asedierea Constantinopolului. Varegii aveau corăbii ușoare și rapide pe care le puteau trage și pe uscat pe distanțe scurte.

• Statul Kievean s-a dezvoltat mult spre anul 1000, sub conducerea marelui cneaz Vladimir care este în prezent ”revendicat” atât de Ucraina, cât și de Rusia, ca fiind ”al lor”. Putin a înfuriat Ucraina, ridicând o statuie a lui Vladimir cel Mare în Moscova și a spus că peninsula Crimeea trebuie să fie a Rusiei și fiindcă cneazul a fost botezat creștin într-un oraș al peninsulei.

• Kievul are unul dintre cele mai mari orașe din Europa la 1050. Avea monumente grandioase după modelul celor din Bizanț, multă lume știa carte și se crede că nivelul de trai era peste cel din orașele mari ale Occidentului, cu excepția celor arabe. Kievul a crescut datorită comerțului, cuceririlor și alianțelor.

• Iaroslav cel Înțelept a fost cneazul care a făcut cele mai multe pentru Kiev. Președintele Putin a spus, într-o conferință din 2017, la Versailles, că Iaroslav a fost un conducător al Rusiei și că fiica sa, care a devenit regină a Franței, ar fi fost rusoaică. Ucraina a ripostat, explicând că nu se putea vorbi de Rusia sau de ruși la anul 1050, cu secole bune înainte de primii țari.

• Până la 1132, când s-a destrămat în mai multe cnezate, Rusia Kieveană a fost cel mai întins stat din Europa de la acea vreme. La apogeu se crede că avea 5,5 milioane de locuitori, iar Kievul, 100.000. Unii istorici cred că Rusia Kieveană stăpânea și părți din Moldova de azi, dar acest lucru este puțin probabil.

• Kievul de secol 11 a îmbrăcat o formă mai umană de guvernare – dacă nu democratică, cel puțin mai deschisă și nepărtinitoare. Ucraina are un mare avantaj față de ruși și de bieloruși când este vorba de moștenirea Rusiei kievene, fiindcă își poate căuta originile în propria capitală. Putin s-a referit de multe ori la Kiev ca fiind ”mama tuturor orașelor rusești”, iar în 2014 s-a lăudat că ar putea ocupa orașul în două săptămâni, dacă ar vrea.

• În mod repetat conducătorii Rusiei au revizuit trecutul, în speranța de a construi viitorul pe care îl doreau, recuperând de fiecare dată miturile și simbolurile culturale ori politice de care aveau nevoie.

La începutul seriei 6 din celebrul serial ”Vikingii”, regele schilod Ivar ”The Boneless” (Ivar Ragnarsson sau Ivar Fără Os) este arestat și dus la conducătorul marii cetăți a Kievului, prințul Oleg. Oleg se uită la el și, văzând că este viking, i se adresează cu termenul ”vareg” Ivar se arată surprins că marele conducător îi vorbește limba, iar cneazul îi spune: A fost și limba poporului meu. Noi suntem vikingii Rus!” Scena a fost plasată în anul 873.

Dincolo de multele elemente de dramatism, unele lucruri sunt reale: Kievul a fost o mare cetate acum un mileniu, varegii au existat, la fel și oamenii Rus, diferiți de rușii de pe vremea țarilor. Și, deși acești oameni au dispărut demult, numele lor sunt foarte actuale în estul Europei și în disputele de acolo.

Rusia kieveană – Un mega – stat acum 1.000 de ani

La momentul maxim de întindere și dezvoltare, pe la anul 1050, statul se întindea din Estonia până la granițele României de azi și conținea orașe precum Kiev, vechiul Novgorod, Smolensk, Riazan, Pereiaslav, Polotsk, Halici, Vladimir și Cernigov. În vest ajungea până la actuala frontieră dintre Polonia și Ucraina, în zona Przemyśl.

Rurik – Un personaj de legendă ”întors pe toate părțile” de istorici

Vikingii Rus sunt pomeniți pentru prima oară în anul 838 în izvoarele istorice apusene, iar în 860 au încercat primul asediu al Constantinopolului, vikingii sosind din nordul Mării Negre.

Nu se știe clar de unde vine numele ”Rus”, dar o variantă larg acceptată este că vine de la ”Ruotsi” termenul din finlandeză care-i desemna pe vechii suedezi. La rândul lui, Ruotsi pare să provină de la Roslagen, o regiune a coastei suedeze din zona lacului Malaren. Sunt mai multe teorii despre numele Rus și este imposibil de spus că una este 100% corectă.

Rurik a devenit, în 862, primul cneaz al Novgorodului, din așa-numitul neam al rusilor.(rus).

Acest Rurik, menționat și sub numele Riurik, era viking și a fost invitat să aducă ordinea, preluând conducerea unor triburi slave care se luptau pentru supremație. Nu se știe dacă Rurik chiar a existat, iar singurul document este Cronica lui Nestor, scrisă după 1100, care menționează că populațiile din zona viitorului Novgorod au chemat o căpetenie neutră care să-i conducă și să-i unească.

Cronica vorbește despre ”varegii care se numeau rusi” și despre chemarea făcută de triburile slave care spuneau, într-un citat celebru din istoria veche a acestei regiuni: ”Țara noastră este mare și bogată, totuși în ea nu este nicio rânduială; de aceea, veniți la noi să ne conduceți și să ne cârmuiți”.

Foarte puține se știu despre Rurik

”În mod repetat conducătorii Rusiei au revizuit trecutul, în speranța de a construi viitorul pe care îl doreau, recuperând de fiecare dată miturile și simbolurile culturale ori politice de care aveau nevoie”, scrie Mark Galeotti în cartea ”O scurtă istorie a Rusiei”.

Iată ce scrie Mark Galeotti în volumul O scurtă istorie a Rusiei: ”De-a lungul timpului, varegii și supușii lor slavi și de alte etnii s-au căsătorit între ei, iar culturile lor s-au amestecat. Într-un anume fel, acest lucru a fost ușurat de considerabilele similitudini ale credințelor lor păgâne: Perun, zerul tunetului la slavi, era asemănător cu zeul scandinav Thor, de exemplu. În acest fel, în orașele construite din lemn, și în micile sate aflate de-a lungul principalelor rute fluviale, ca și în multe forturi și puncte comerciale, un popor nou începea să apară”.

O istorie palpitantă ce a fost mereu rescrisă

Mark Galeotti spune că istoria veche a Rusiei este și azi atât de vie și de maleabilă datorită modului pasionant în care a fost rescrisă de-a lungul timpului.

”Noi mituri sunt suprapuse peste cele vechi în crearea acestei identități palimpsest, după cum oamenii acestui ținut au crezut că se pot împăca cu lipsa lor de putere și identitate comună, creând mitologii comune care au echivalat destinul și fragilitatea, cu mândria și țelul. Nu au fost cuceriți de varegi, de exemplu, i-au invitat în țară pe noii prinți. A fost prea mult însă pentru noua generație de istorici din secolul 18, care au etichetat aceasta drept normanism și au pretins că slavii nu aveau nevoie deloc de varegi. În schimb, și-au format statul singuri și numele de ”Rus” provine dintr-un vechi trib. Dubioasă din punct de vedere istoric, dar mulțumitoare din punct de vedere național, această teorie a devenit noua doctrină până când exigențele agasante ale acurateței științifice au izgonit-o la periferie. În epoca sovietică, desigur, ideea că țara ar putea avea origini germanice era inacceptabilă, iar respingerea normanismului a devenit pentru o vreme dogmă de stat”

( n. a. Palimpsestul este un pergament sau papirus de pe care s-a șters scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text)

Și Martin Sixsmith – în cartea ”Rusia – un mileniu de istorie” -. explică faptul că ”istoria Rusiei a fost multă vreme jucăria propagandiștilor” și că ”tradiția rescrierii trecutului pentru a sprijini prioritățile politice, n-a început cu Stalin, ci datează din cele mai vechi timpuri!. Încă din cronica lui Nestor, scrisă acum 900 de ani, s-a strecurat elementul propagandei, iar creștinarea a fost prezentată ca o forță stabilizatoare, unificatoare. Cronicarul Nestor relatează despre creștinarea lui Vladimir cel Mare, la 988, ca despre primul pas către crearea unei națiuni unificate, a unui stat suveran.

În anul 882, Oleg cel Înțelept, fiul lui Rurik, a ocupat orașul Kiev și îl transformă în capitala ”vechii Rusii”. Oleg va rămâne în istoria Rusiei ca ”mare cneaz” iar școlarii ruși recită și în vremurile din prezent ”Cântecul lui Oleg Înțeleptul”, al lui Pușkin. Oleg și-a adus de la Novgorod toți curtenii și întreg alaiul, iar Kiev a fost până în 1240 cel mai mare oraș din Europa de Est.

Când capitala a fost mutată de la nord, mai la sud, și conducătorul Kiev-ului și-a luat titlul de ”mare cneaz”, pentru a se deosebi de cnejii orașelor mai mici.

În jurul anului 911 a fost încheiat un tratat cu Constantinopolul, după ce Oleg s-a dus cu o oaste de mii de oameni pentru a asedia orașul, iar grecii speriați au fost de acord cu un tratat comercial extrem de favorabil rusilor care în fiecare an au dus către nord blănuri, ceară, miere și sclavi.

Vladimir cel Mare

Vladimir cel Mare este cel mai cunoscut cneaz al Kievului și a extins granițele statului până la Dunăre, la Volga, la granița de est a Poloniei de azi și la Marea Baltică, bazându-se pe veniturile aduse de comerțul de pe râul Nipru (Dnepr).

În anul 988 Vladimir I (Volodimir cel Mare, cum îi spun ucrainenii) s-a convertit la creștinism, într-un gest simbolic care avea să schimbe soarta istoriei Europei. Vladimir s-a și însurat cu o domniță bizantină. Sunt multe legende legate de convertirea sa, și se spune că a refuzat islamul fiindcă nu permitea alcoolul, știind foarte bine că rusii iubeau alcoolul.

Cel mai probabil a ales creștinismul pentru că cel mai pragmatic lucru era să aleagă religia celui mai puternic stat din regiune și o religie unde împăratul era o personalitate ecleziastică foarte importantă.

Vladimir a poruncit dărâmarea idolilor din lemn de pe colinele Kievului și a obligat populația să intre în apele Niprului pentru botezul simbolic. Totuși, creștinismul și păgânismul au coexistat timp de secole după anul 988, deci nu se poate vorbi despre o trecere rapidă de la una la cealaltă.

Vladimir a cucerit și cetatea Chersones (din Crimeea) și acolo a fost botezat creștin de către emisarii Bizanțului, iar un mileniu mai târziu președintele Putin folosea acest fapt istoric ca parte a raționamentului Moscovei pentru ocuparea Crimeeii în 2014, pe motiv că era leagăn al ortodoxiei ruse. ”În Crimeea, în vechiul oraș Chersonesus sau Korsun, cum îi spuneau cei dintâi cronicari ruși, este locul unde Marele Prinț Vladimir a fost botezat înainte de a aduce creștinismul la popoarele Rus”, spunea Putin, într-un discurs în decembrie 2014.

Președintele ucrainean de atunci, Petro Poroșenko, a dat în replică o ordonanță de urgență pentru ca în Ucraina să fie celebrat sfântul Volodimir, ca fondator al statului medieval ”Rus – Ucraina”. Istoricii ruși l-au acuzat că falsifică istoria, fiindcă Ucraina nu exista ca stat atunci.

În noiembrie 2016 Putin dezvelea lângă Kremlin, la Moscova, o statuie de 12 metri înălțime a lui Vladimir cel Mare, iar gestul a fost considerat o provocare de către Ucraina.

Cum spunea un analist politic, Rusia kieveană este uneori ca o pătură de care toate părțile trag pentru a avea la ele porțiuni cât mai mari din această pătură.

”Între timp, chiar pe când trupele lor se luptau în Donbas, istoricii de la Moscova și Kiev se luptau în legătură cu cine poate să-l reclame pe Vladimir cel Mare ca fiind al lor: ca mare cneaz al Kievului, înseamnă că strămoșul spiritual al Rusiei moderne este de fapt ucrainean, or genealogia sa Rurikidă dovedește că Ucraina este doar o parte a Rusiei pe jumătate detașată?”, se întreabă Louis Galeotti.

Rusia și Ucraina – O dezbatere complicată

Martin Sixsmith scrie în cartea ”Rusia – un mileniu de istorie”.

”Rusia s-a format prin agregarea unor principate cu centrul la Kiev. Aceste ținuturi au devenit mai târziu țările pe care le cunoaștem astăzi sub numele de Rusia și Ucraina. Între ruși și ucraineni există o dispută pentru rolul de adevărat urmaș la Rusiei timpurii. Fără îndoială că ar fi greșit să ne referim în acest stadiu timpuriu la Rusia, ruși sau identitate rusească. Adjectivul ”rus-esc (rus-sian în engleză) este artificial și stângaci, dar este modul cel mai bun de a indica entitatea la care ne referim”.

În literatura de specialitate locuitorii Rusiei Kievene sunt numiți ”rus”, sau populații rus”, în unele lucrări din română sunt numiți ”rusi” sau chiar ”rusini”. Cert este că ar fi greșit să-i numim ruși sau ucraineni sau bieloruși. Multe secole au trecut până la formarea națiunilor moderne: de exemplu, Ivan cel Groaznic a devenit țar în 1547 iar Ucraina și-a câștigat independența în 1991.

Trebuie spus că nici Rusia și nici Ucraina nu pot spune că se trag direct din Rusia Kieveană, fiindcă au trecut aproape 8 secole de la ștergerea acestui stat de pe hartă și mai multe popoare, state și imperii s-au succedat de atunci. Rusia modernă poate spune că se trage din ducatul Moscovei, dar nu din Rusia Kieveană. Nici Ucraina modernă nu poate spune, fiindcă teritoriile sale au făcut parte din diverse state și imperii de-a lungul secolelor, de la statul Polono-Lituanian, până la Imperiul Austriac.

Ucrainenii spun că numele ”Ucraina”, care înseamnă, țară de graniță, a fost folosit prima dată pe la 1189 de un cronicar de la Kiev pentru a descrie ținuturile întinse de stepă de la Pereiaslav (la est), până în Galiția (Halici), la vest.

”Ukraine” este țara, iar ”the Ukraine” este modul în care era numită în traducerile în engleză făcute de sovietici când se refereau la partea din URSS denumită RSS Ucraineană. Ucraina este în prezent o țară, un stat, o națiune recunoscută și nu are ce căuta în față acel ”the”, spun ucrainenii.

Martin Sixsmith explică faptul că încă de la final de secol 9, deci la foarte puțin timp după ce Rurik a ajuns la râul Volhov, se iveau două dintre miturile istoriei rusești care vor tot apărea până în prezent: tendința către autocrație și imboldul către expansionismul militar agresiv.

Cine este moștenitor legitim la Rusiei kievene? Dezbaterea este de lungă durată, iar istoricii au studiat și s-au contrat pe subiect în ultimii 250 de ani, după cum explică Serhii Plokhy în cartea ”Porțile Europei – O istorie a Ucrainei”.

”La început, dezbaterea s-a concentrat asupra conducătorilor Rusiei kievene – să fi fost aceștia scandinavi sau slavi? – iar apoi, începând cu mijlocul secolului al 19-lea, polemica s-a extins, ajungând să includă rivalitatea dintre ruși și ucraineni privind moștenirea Rusiei kievene”.

Disputa a luat multe fațete, fie că este vorba de statui cu marele cneaz Vladimir, de locul de înhumare al marelui Iaroslav cel Înțelept sau de bancnote cu acest mare conducător, ambele țări avându-l reprezentat pe bani.

Iaroslav cel Înțelept

Iaroslav cel Înțelept a trăit între 978 și 1054 și a fost un personaj extraordinar în foarte multe privințe, având și anvergură europeană. A domnit de trei ori ca Mare Cneaz al Novgorodului și Kievului, unind temporar cele două principate. În timpul îndelungatei sale stăpâniri, Rusia kieveană a atins apogeul înfloririi culturale și al puterii militare și perioada a fost una de pace, atât față de cele dinainte, cât și de după el.

Drumul marelui cneaz a fost lung și după moarte

Iaroslav a murit în 1054 și a fost îngropat în catedrala Sf Sofia din Kiev, construită din porunca lui, dar a fost plasat într-un sarcofag alb de marmură decorat cu basoreliefuri înfățișând crucea creștină, dar și plante mediteraneene ce nu au nicio legătură cu ținuturile Kievului, cum ar fi palmierii.

Lucrurile au devenit și mai ciudate, după cum relatează Serhii Plokhy în cartea ”Porțile Europei – O istorie a Ucrainei”. ”Potrivit unei teorii, sarcofagul – o întruchipare în piatră a imperialismului cultural bizantin – fusese la un moment dat lăcașul de veci al unei personalități bizantine de vază, dar fusese adus la Kiev, fie de prădătorii vikingi, fie de neguțătorii greci. Sarcofagul este păstrat și azi în catedrală, dar rămășițele lui Iaroslav cel Înțelept au dispărut din Kiev în 1944, pe când orașul se afla sub ocupație germană. Potrivit unor relatări, acestea ar fi ajuns în custodia unor ierarhi ortodocși ucraineni din SUA și au fost văzute după război în Manhattan. Alții sunt de părere că acum s-ar afla în Biserica Sfintei Treimi din Brooklyn (Holy Trinity Church, Brooklyn)”.

Posibil că rămășițele marelui cneaz au fost scoase din Ucraina acum 80 de ani pentru a nu ajunge pe mâna sovieticilor și este posibil că cei care acum au sub custodie aceste rămășițe umane nu vor să le cedeze Ucrainei tot de teama că ar putea ajunge la rușii care, și ei, îl consideră pe Iaroslav ca personaj cheie.

Kiev, orașul de aur

”Se pare că Kievul creștin a îmbrăcat o formă mai umană de guvernare – dacă nu democratică, cel puțin mai deschisă și nepărtinitoare. Comerțul cu Occidentul a înflorit. Negustorii călătoreau peste granițe: soseau comercianți din Germania, Danemarca, Armenia și Grecia”, scrie M Sixsmith

Kievul era privit de populațiile Rus precum un centru al culturii, credinței și identității lor, dar mulți nu se considerau supușii marelui cneaz și voiau să se conducă după propriile norme. Cetățile s-au războit între ele, unii cneji mai mici nu au vrut să predea tributul, iar o adunare din 1097, de la Liubeci, a schimbat regulile la succesiune. După 1100 puterea Kievului asupra celorlalte cnezate a scăzut mult. Instabilitatea a devenit ceva normal, iar ca exemplu trebuie spus că între 1132 și 1169 Kievul a avut 18 conducători, în timp ce în primii 200 de ani ai existenței sale a avut doar opt!

Uniunea cnezatelor s-a destrămat după moartea lui Mstislav I cel Mare, în 1132.

Kievul a devenit prosper datorită comerțului și cuceririlor, dar s-a dezvoltat într-un spațiu cu multe intrigi politice și cu o mulțime de căsătorii strategice între prinții kieveni și prințese din toată Europa.

Ucrainenii sunt mândri de trecutul de aur al Kievului, de monumente precum Sf Sophia și Lavra Pecerska și de faptul că a fost orașul capitala statului Rus.

Putin, pe de altă parte, s-a referit de multe ori la Kiev ca fiind ”mama tuturor orașelor rusești”.

Europa secolelor 10 și 11 era domimată de autocrați și despoți ce guvernau prin constrângere militară, nu se punea problema de democrație și la fel era și la Kiev. Dar la Kiev, autocrația a fost temperată de o anumită participare democratică în care cetățenii aveau mult mai multe drepturi decât aveau cei din Europa de Vest.

Sunt istorici care se întreabă cum ar fi arătat Rusia de azi dacă forțele autocrației nu ar fi câștigat detașat, însă a trecut prea mult timp de atunci, și prea multe influențe au schimbat estul Europei. Rusia kieveană a decăzut când se afla în culmea succesului, dezbinată în interior și atacată din afară,

Anna de Kiev, Putin, francezii și manipularea istoriei

Una dintre fetele lui Iaroslav, Anna de Kiev, a devenit regină a Franței și Serhii Plokhy scrie în Istoria Ucrainei că Anna a fost foarte dezamăgită de Parisul anilor 1050 și de ce a găsit acolo. ”Spre deosebire de soțul ei, Ana știa să-și citească și să-și scrie numele, o dovadă clară că laudele cronicarului din Kiev cu privire la dragostea lui Iaroslav și eforturile depuse pentru a promova învățătura nu erau nici pe departe exagerate. Ana îi scria tatălui ei că noua ei țară i se părea un ținut barbar unde casele sunt mohorâte, bisericile urâte, iar obiceiurile revoltătoare”.

Iaroslav I a murit acum 950 de ani, dar discuțiile despre el au revenit și la nivel înalt, sub forma unui mic scandal diplomatic, în mai 2017. președintele Putin a vizitat palatul Versailles din Franța și, într-o conferință de presă a vrut să dea un exemplu despre vechimea apropierii dintre Rusia și Franța, iar subiectul a fost chiar Ana, fiica marelui Iaroslav. ”Luminatul public francez știe despre Anna de Rusia, regina Franței. Cea mai mică fiică a marelui nostru rege Iaroslav cel Înțelept a fost soția regelui francez Henric I”. Ana de Kiev s-a căsătorit cu regele Franței în 1051

Declarația lui Putin a stârnit furie în Ucraina, fiindcă Putin a descris-o pe Ana ca fiind rusoaică, iar despre Iaroslav a spus că este un prinț al Rusiei, când de fapt Rusia nu exista atunci.

Ucraina și furia contra teoriei ”unei singure națiuni”

Ucrainenii pro-occidentali sunt furioși când aud de teoria națiunii unice, ”one nation theory” sau ”one people theory, cea care susține că rușii și ucrainenii sunt același popor. Acest lucru a fost rostit de multe ori de Putin.

Și într-un articol semnat de Vladimir Putin postat pe site-ul președenției ruse în octombrie 2021 el vorbea de o istorie de peste un mileniu și se referea de mai multe ori la cel mai mare stat european de acum 900 de ani, Rusia Kieveană, numindu-l însă Ancient Rus (vechiul sta Rus).

Mulți ucraineni spun că sunt mult mai multe diferențe între cele două popoare decât sunt asemănări: istoria a fost diferită (spre exemplu părți importante ale Ucrainei au fost stăpânite de poloni și de cazaci), al Doilea Război Mondial este privit diferit în fiecare dintre două țări, dar și prezentul diferă, mulți dintre ucrainenii din Vest fiind pro-occidentali.

Cnejii Rusiei kievene pe o perioadă de 150 de ani
Helgi (Oleg sau Oleh) (879 – 912)
Ingvar (Ihor sau igor) – (912 – 945)
Olha (Olga sau Helga) (945 – 962)
Sviatoslav (962 – 972)
Iaropolk (972 – 980)
Vladimir cel Mare (980 – 1015)
Sviatopolk cel Blestemat (1015 – 1019)
Iaroslav cel Înțelept (1019 – 1054)