luni, iunie 21, 2021
the big logo

JURNAL SĂPTĂMÂNAL NAȚIONAL INDEPENDENT | ANUL 1 | NUMĂRUL 46 | 21 - 27 IUNIE 2021

Breaking news – Alexandr Dughin – Manifestul Măreţei Deşteptări

Must Read

Joe Biden se va întâlni cu președintele Afganistanului. Aceștia vor discuta despre retragerea trupelor SUA

Preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni cu preşedintele afgan Ashraf Ghani la sfârşitul acestei săptămâni, pe 25 iunie,...

Viitor luminos țara noastra are!

În contextul accentuării sărăciei, privațiunilor, coroborat cu situația globală, economia României prezintă semnele unei încetiniri, nu doar în ceea...

Prezentam in premiera in limba romana un important manifest al filozofului, publicist, scriitor, Aleksandr Dughin.

Nascut in 1962, fiu al unui inalt demnitar al spionajului militar sovietic si al unei mame profesoare, după studiile la institutul de aviatie, Aleksandr Dughin va deveni treptat, in special dupa publicarea cartii sale ” Bazele Geopoliticii – Viitorul Politic al Rusiei” unul din principalii ideologi ai clasei politice rusesti, va influenta prin scrieriile sale pe presedintele Rusiei Vladimir Putin, iar teoria sa „eurasia”  pledeaza pentru un mare spatiu ingloband Europa si Rusia . Este foarte apropiat de cercurile de dreapta , mare admirator al lui Mircea Eeliade si Nae Ionescu si criticat cu vehementa de cercurile de stanga occidentale, pentru pozitiile sale considerate extremiste. Prof. Dughin face parte, deasemenea, din cercul „THINKTANK„-ul IZBORSK care regrupreaza o elita a filozofilor si a ganditorilor politici din societatea rusa actuala, apropiati ai puterii.

A vizitat romania in 2013 si 2016.

Manifestul de jos reprezinta opiniile scriitorului si nu angajaza cu nimic redactia jurnalului nostru Patria Romana.

 

„MAREA RESETARE” (THE GREAT RESET)  e un plan al elitelor globaliste occidentale de a schimba sistemul de producție liberal – capitalist modern și de a pune în aplicare un „capitalism verde” împreună cu o economie corporatistă în condițiile unei drastice limitări a libertăților sociale și economice ale întreprinzătorilor și consumatorilor.
Planul a fost lansat la Forumului Economic Global de la Davos în ianuarie 2021. 

La începutul lunii martie, unul dintre cei mai proeminenți intelectuali ruși s-a pronunța împotriva ideilor de la Davos.
E vorba despre Alexandr Dugin (n.1962). Mulți ani, el s-a aflat aproape de Vladimir Putin și contează încă drept ideologul oficios al regimului acestuia. 

Contra-manifestul e intitulat „Măreaţa Deşteptare” (The Great Awekening) și prezintă o viziune interesantă asupra problemelor geopolitice recente din lume.

Chiar dacă „uită” problemele pe care le-a provocat regimul comunist și are inevitabilul subiectivism patriotic rusesc (Rolul Rusiei, etc), Manifestul lui Dughin prezintă modul în care elita conducătoare rusă se confruntă cu Occidentul, mai ales acum, că și o mare parte din societatea europeană și americană e nemulțumită de starea actuală a proiectului liberalist. 

 

Partea 1  

Marea resetare

Cele 5 puncte ale prințului Charles

În 2020, la Forumul de la Davos, fondatorul său, Klaus Schwab și prințul Charles de Wells, a proclamat un nou curs pentru umanitate „Great Reset”, MAREA RESETARE.

Planul, anunțat de prințul de Wales, constă în 5 puncte:

  1. Captarea reprezentărilor mentale ale oamenilor  (deoarece schimbările se întâmplă doar atunci când oamenii le doresc cu adevărat);
  2. Redresarea economică după pandemia Covid-19, care ar trebui să ducă la începutul „dezvoltării durabile”. Trebuie create structuri de producție durabile altele decât cele care au avut un efect dăunător asupra mediului planetei;
  3. Tranziția la o economie non-petrolieră la nivel global. Acest lucru ar trebui realizat prin influențarea critică a prețurilor petrolului pentru a obține rezistența pieței;
  4. Știința, tehnologia și inovația ar trebui să primească un nou impuls pentru dezvoltare. Omenirea este pe punctul de a face o descoperire radicală care ne va schimba toate ideile despre ceea ce este posibil și ce este benefic pentru a construi un viitor durabil;
  5. Este necesar să se schimbe structura investițiilor. Ponderea investițiilor verzi ar trebui să crească și trebuie create locuri de muncă în domeniul energiei verzi, economiei ciclice și bioeconomiei, trebuie dezvoltate eco-turismul și infrastructurile publice ecologice. [1]

„Sustenabil” este cel mai important concept al Clubului de la  Roma:  dezvoltarea trebuie să fie sustenabilă pe termen lung, adică durabilă. Această teorie se bazează pe o alta – cea a „limitelor creșterii”, conform căreia suprapopularea planetei a atins un punct critic (ceea ce face necesară reducerea natalității).Faptul că termenul „durabil” este utilizat în contextul pandemiei Covid-19, despre care unii analiști spun că ar trebui să ducă la declinul populației, a generat o reacţie adversă semnificativă la nivel mondial.

Sensul „MARII RESETARI„se rezumă la:

  • gestionarea conștiinței populației la scară globală, care stă la baza „culturii excluderii” («cancel culture»-„ cultura pumnului în gură”)  – introducerea cenzurii în rețelele controlate de globaliști (v. punctul 1);
  • trecerea la o economie ecologică și respingerea structurilor industriale ale epocii moderne (punctele 2 și 5);
  • intrarea umanității în a 4-a ordine economică (căreia i s-a dedicat întâlnirea anterioară de la Davos), adică înlocuirea treptată a forței de muncă cu cyborgi și introducerea Inteligenței Artificiale dezvoltate la scară globală (punctul 3);

Ideea principală a MARII RESETARI este continuarea globalizării și întărirea globalismului după o serie de eșecuri: președinția conservatoare a antiglobalistului Trump, influența crescândă a lumii multipolare – în primul rând China și Rusia, creșterea din țările islamice din Turcia, Iran, Pakistan, Arabia Saudită și ieșirea lor din sub influența Occidentului.

La Forumul Davos, reprezentanții elitelor liberale globale îşi declarau mobilizarea structurilor lor în ajunul atât de doritei pentru eipreședinții Biden și victoria în Statele Unite a democraților conduși de globaliști.

Implementare

Markerul agendei globaliste devin  cuvintele cântecului (Jeff Smith) „Build Back Better” (sloganul campaniei lui Joe Biden). Textul evocă reconstrucţia după o serie de eșecuri şi dezastre (cum ar fi uraganul Katrina), în care oamenii (adică globaliștii) își reconstruiesc infrastructurile chiar mai bine decât înainte.

MAREA RESETARE începe cu victoria lui Biden.

Liderii mondiali, șefii marilor corporații – Big Tech, Big Data, Big Finance etc. – s-au unit și s-au mobilizat pentru a-și învinge adversarii – Trump, Putin, Xi Jinping, Erdogan, Khomenei și alții. Au început prin a smulge victoria lui Trump folosind noile tehnologii – prin „captarea reprezentărilor mentale” (punctul 1), cenzurarea pe internet și manipularea votării prin corespondenţă.

Sosirea lui Biden la Casa Albă înseamnă că globaliștii trec la următoarele puncte ale planului lor.

Acest lucru ar trebui să afecteze toate domeniile vieții – globaliștii se întorc la locul în care au fost opriți de Trump și de ceilalți poli ai multipolarității în creștere. Și aici rolul cheie îl are controlul minții (prin cenzură și manipulare a rețelelor sociale, urmărirea totală și colectarea de date despre toţi indivizii umani) și introducerea de noi tehnologii joacă un rol cheie.

Epidemia Covid-19 oferă temeiul pentru aceasta. Sub pretextul igienei sanitare, „Marea Resetare” vrea să schimbe dramatic structurile prin care elitele mondiale globaliste îşi exercită controlul  asupra populației lumii.

Inaugurarea lui Joe Biden și decretele pe care le-a semnat deja, care au anulat practic toate deciziile lui Trump, ceea ce înseamnă că planul a intrat în acţiune.

În discursul său despre „noul” curs al politicii externe a SUA, Biden a reafirmat ,de fapt, direcțiile principale ale politicii globaliste. Acest curs poate părea„nou” – fie și parțial – doar comparație cu politica externă a lui Trump. Pe ansamblu, Biden a anunțat nimic mai mult decât o revenire la vectorul anterior:

  • plasarea intereselor globale mai presus de cele naționale;
  • consolidarea structurilor Guvernului Mondial și a ramurilor/afiliatelor sale sub forma organizațiilor și structurilor economice supranaționale globale ;
  • consolidarea blocului NATO și cooperarea cu toate forțele și regimurile globaliste;
  • promovarea și aprofundarea schimbărilor democratice la scară globală, ceea ce, în practică, înseamnă:

1) escaladarea tensiunilor în relațiile cu acele țări și regimuri care resping globalizarea – în primul rând cu Rusia, China, Iran, Turcia etc .

2) consolidarea prezenței militare a SUA în Orientul Mijlociu, Europa și Africa;

3) răspândirea instabilității și a „revoluțiilor colorate”;

4) utilizarea pe scară largă a practicii „demonizării”, „smulgerii din rădăcini” și a     ostracizării/cenzurării participanţilor în rețele („cancel culture”) la adresa tuturor acelora care aderă la un punct de vedere diferit de cel globalist (atât în străinătate, cât și în SUA însele).

În acest fel, noua conducere de la Casa Albă arată că nu are nici cea mai mică dorință de a purta un dialog raţional cu nimeni, ci doar își înăspreşte discursul său liberalist care nu tolerează nicio obiecție. Globalismul intră ferm într-o fază totalitară. Și acest lucru face mai mult decât probabil posibilitatea unor noi războaie – inclusiv un risc crescut pentru un al treilea război mondial.

Geopolitica „MARII RESETARI

Foundation for Defence of Democracies, care exprimă poziția globalistă a cercurilor neoconservatoare din Statele Unite, a publicat recent un raport care conține recomandări către Biden, unde menționează că următoarele direcţii de acţiune ale lui Trump sunt pozitive, iar Biden ar trebui să continue aceste axe în politica externă:

1) consolidarea confruntării cu China,

2) presiunea crescută asupra Iranului-.

Totodată, autorii raportului au condamnat acțiuni ale lui Trump în politica externă precum:

1) slăbirea/ dezintegrarea NATO;

2) apropierea de „lideri totalitari”  din China, Coreea de Nord și Rusia;

3) o înțelegere „proastă” cu talibanii;

4) retragerea trupelor americane din Siria.

Astfel, „MAREA RESETARE” în geopolitică va însemna o combinație de „promovare a democrației” cu  „strategia agresivă neo-conservatoare de dominare pe scară largă”, care este principalul vector al politicii „neoconservatoare”.

În același timp, lui Biden i se recomandă să continue și să crească tensiunile de confruntare cu Iranul și China, dar să se concentreze în principal asupra luptei împotriva Rusiei. Iar pentru aceasta e necesară consolidarea NATO și extinderea prezenței americane în Orientul Mijlociu și Asia Centrală.

Adepții „MARII RESETARI” cred că principalele obstacole în calea ei sunt, la fel ca Trump, Rusia, China, Iranul și alte țări islamice.

Astfel devin compatibile proiecte de mediu și inovare tehnologică (în primul rând introducerea inteligenței artificiale și robotizarea) cu dezvoltarea unei politici militare agresive

Partea 2  

Scurtă istorie a ideologiei liberale: globalismul ca apogeu

Nominalismul

Pentru a înțelege clar care este exact scara istorică a victoriei lui Biden și „noua” direcție a Washingtonului către „MAREA RESETARE”, ar trebui să aruncăm o privire asupra întregii istorii a formării ideologiei liberale – începând de la rădăcinile ei.

Abia atunci vom putea aprecia pe deplin gravitatea situației noastre. Victoria lui Biden nu este un episod întâmplător, iar anunțul unui contraatac globalist nu e doar disperarea agonică unui proiect eșuat. Totul e mult mai profund. Biden și acele forțe din spatele său întruchipează punctul culminant al unui proces istoric început în Evul Mediu, atingându-şi  maturitatea în epoca modernă odată cu apariția societății capitaliste și care astăzi îşi atinge stadiul final – de altfel, semnalat teoretic încă de la început.

Rădăcinile sistemului liberal (= capitalist) se regăsesc în dezbaterea scolastică despre „universalii” („gâlceava universaliilor”).

Această dispută a împărțit teologii catolici în două tabere: unii erau adepţii existenţei „generalului” (specii, genuri,etc zise „universalii”), în timp ce alții  considerau că există doar lucruri individual-concrete, „particulare”, iar denumirile  care vor să le  generalizeze caracteristicile sunt  doar cuvinte omeneşti, „sunete goale.

Cei care erau convinși de existența unui specific comun în lucruri , se întemeiau pe tradiția clasică a lui Platon și Aristotel. Au început să fie numiți „realiști”, adică cei ce recunosc „realitatea universaliilor”, a „generalului”. Cel mai proeminent reprezentant al „realiștilor” a fost Toma de Aquino și, în general, tradiția călugărilor dominicani.

Susținătorii faptului că numai lucrurile și ființele individuale separate sunt reale, au început să fie numiți „nominaliști”, de la latinescul nomen, „nume”. Grija lor de a „nu dedubla esența” e inspirată de unul dintre principalii apărători ai „nominalismului”, filosoful medieval englez William Ockhcam.  Anterior, aceleași idei au fost expuse de Jean Roscelin. În prima etapă, „realiștii” au avut câştig de cauză, iar învățăturile „nominaliștilor” au fost anatemizate. Mai târziu,  filosofia occidentală europeană  – în special în epoca modernă – l-a urmat pe Ockham.

„Nominalismul” a pus bazele viitorului liberalismului – şi în ideologie,  și în economie. Omul a fost gândit strict ca  individ – și nimic mai mult iar toate formele de identitate colectivă (religie, clasă etc.) trebuiau abolite. Şi orice lucru au fost privit ca o proprietate privată absolută, ca lucru concret, separat, liber de orice legătură astfel încât să poată fi ușor trecut din proprietatea unuia într-a altui proprietar individual.

Nominalismul a ajuns să domine în primul rând în Anglia, apoi s-a răspândit în țările protestante și a devenit treptat principala matrice filozofică a epocii moderne – în religie (relațiile omului cu Dumnezeu sunt individuale), în știință (atomizare și materialism), în politică (bazele democrației burgheze) ), în economie (piață și proprietate privată), în etică (utilitarism, individualism, relativism, pragmatism) etc.

Capitalismul: prima fază

Plecând de la nominalism, putem urmări întreaga istorie a liberalismului – de la Roscelin și Occam la Soros și Biden. Pentru a simplifica, vom împărți această istorie în trei faze.

Prima fază a constat în introducerea nominalismului în sfera religiei. Identitatea colectivă a Bisericii, așa cum a înțeles-o catolicismul (și într-o măsură și mai mare ortodoxia), a fost înlocuită de protestanți de către indivizi autonomi care  puteau să interpreteze pe viitor Scriptura, bazându-se doar pe propria rațiune și respingând orice tradiție. În acest fel, multe aspecte ale creștinismului – sfintele taine, miracole, îngeri, recompensa postumă, sfârșitul lumii ş.a. – au fost revizuite și eliminate ca necorespunzătoare „criteriilor rațiunii”.

Biserica a fost distrusă ca „trup mistic al lui Hristos” și înlocuită de cluburi de interese construite prin consimțământul liber de la bază spre vârf. Aşa au luat naștere numeroasele secte protestante care polemizează între ele. În Europa, ca și în Anglia unde nominalismul şi-a avut cel mai tenace rod, procesul a fost mai domol, aşa că  protestanții radivcali s-au repezit în Lumea Nouă și și-au creat acolo societatea visată. Ulterior, după lupta cu metropola, au apărut Statele Unite.

În paralel cu distrugerea Bisericii ca „identitate colectivă” (ceva ce oamenii au „în comun”), a început să fie suprimată proprietatea funciară.   Ierarhia socială formată din preoți , aristocrați  și țărani a fost înlocuită cu o populaţie de fel de fel de „orășeni” (înţelesul original al cuvântului „burghez”). Această burghezie a alungat toate celelalte straturi ale societății europene. Dar tocmai burghezul era „individul” optim, un orăşan pierdut printre alţii asemenea, fără naştere aleasă, fără legături de clan ori profesie, dar deţinând proprietate privată. Și noua clasă a început să reconstruiască în beneficiu propriu întreaga societate europeană.

Concomitent, ca expresii ale „identității colective”, burghezia a abolit și ultimele forme tradiţionale de unitate supranațională – Sfântului Scaun și a Imperiului Roman de Apus. În lipsa lor, ordinea intermaţionlă a fost stabilită pe baza statelor naționale suverane, un fel de „indivizi politici”. E ordinea impusă urmare războiului de 30 de ani prin pacea din Westfalia.

Prin urmare, încă de la mijlocul secolului al XVII-lea, un orânduire burgheză, ceea ce numim capitalism, se dezvoltase deja în trăsăturile sale de bază în Europa de Vest.

Concepţia/filosofia noului sistem fusese anticipată în mare măsură de Thomas Hobbes și dezvoltată de John Locke, David Hume și Immanuel Kant. Principiile au fost aplicate domeniului economic de către Adam Smith, care a pus bazele liberalismului ca ideologie economică. De fapt, capitalismul care e bazat pe implementarea sistematică a nominalismului s-a cimentat ca o  viziune strânsă, coerentă asupra lumii. Rostul istoriei și al progresului e eliberarea individului de toate formele de identitate colectivă până acolo unde raţiunea îi permite.

Încă înainte de secolul al XX-lea, traversând  perioada cuceririi coloniale, capitalismul vest-european a devenit o realitate planetară. Abordarea nominalistă  predomina în știință și cultură, în politică și economie, chiar în gândirea cotidiană a occidentalilor și a locuitorilor de pe întreg mapamondul  intrat sub puternica influență occidentală.

Veacul XX și triumful globalizării: a doua fază

În secolul al XX-lea, capitalismul s-a confruntat cu noi provocări. De data aceasta, acestea nu au fost formele tipice ale identității colective – religioase, de clasă, profesionale etc., ci teorii artificiale și, de asemenea, moderne (precum liberalismul însuși) care, combinându-le conceptual – resping atât individualismul cât și  formele tradiţionale de identitate colectivă care se  se opun acestuia.

Socialiștii, social-democrații și comuniștii au opus liberalilor identitatea de clasă, îndemnând lucrătorii din întreaga lume să strângă rândurile pentru a răsturna puterea burgheziei pretutindeni în lume. Această strategie s-a dovedit a fi eficientă și revoluțiile proletare au învins în unele țări mari, deşi deloc în cele dezvoltate industrial și occidentale aşa cum spera fondatorul comunismului, Karl Marx.

În paralel cu comuniștii , de data aceasta în Europa de Vest, au preluat puterea forțe extrem- naționaliste. De data aceasta au acționat în numele „națiunii” sau „rasei”, contrapunând din nou individualismului liberal ceva „în comun”, un fel de „ființă colectivă”. Noii oponenți ai liberalismului nu-l mai combat în inerția trecutului, ca în etapele anterioare, ci sunt reprezentanţii unor  proiecte moderniste care au prins contur chiar în Occident, construite fiind și pe respingerea individualismului și a nominalismului. Teoreticienii liberalismului din epocă – în primul rând Hayek și elevul său Popper – au ripostat asimilându-i pe „comuniști” cu „fasciștii” sub eticheta de „dușmani ai societății deschise”. Și au început un război mortal cu ei.

Capitalismul a reușit să anihileze mai întâi regimurile fasciste folosind tactic Rusia sovietică – acesta a fost rezultatul ideologic al celui de-al doilea război mondial. A urmat „războiul rece”  între Occident și Est care, până la sfârșitul anilor 1980, s-a încheiat cu victoria liberalilor şi asupra comuniștilor.

În acest fel, a trecut mai trecut o etapă din proiectul de eliberare a individului de toate formele de identitate colectivă și „progres ideologic” (în înțelegerea liberalilor). În anii 90, teoreticienii liberali au început să vorbească despre iminenţa „sfârșitului istoriei” (F. Fukuyama) și despre „momentul unipolar” (C. Krauthamer). A fost marcarea intrării capitalismului în cea mai avansată fază – cea a globalismului. De fapt, atunci a triumfat în  rândul elitelor conducătoare ale Statele Unite strategia globalizării conturată încă din primul război mondial prin cele 14 puncte ale lui Wilson însă ajunsă,urmare rezultatelor războiului rece, să unească elita din ambele partide – democrați  și republicani (inclusiv republicanii „neoconservatori” ).

Gen și postumanism: faza a treia

După victoria asupra ultimului inamic ideologic -lagărul socialist – capitalismul s-a apropiat de punctul decisiv. Individualismul, piața, ideologia drepturilor omului, democrația și valorile occidentale au câștigat bătălia la scară globală. Părea că programul fusese  îndeplinit – nimeni nu mai putea opune în viitor nimic serios și sistemic „individualismului” și nominalismului.

Dar capitalismul intră – cumva din interior, de această dată – în a treia fază deoarece, la o analiză mai atentă, după ce au învins  inamici externi, liberalii au descoperit încă două forme de identitate colectivă de suprimat.

În primul rând, genul. La urma urmei, genul este și ceva colectiv: fie masculin, fie feminin. Prin urmare, etapa următoare a planului lor îşi propune distrugerea sexului individului (întrucât nu e nici obiectiv, nici esențial și nici de neînlocuit).

Apartenenţa de gen se cere abolită, ca toate celelalte forme de identitate colectivă, uzate și suprimate anterior de liberali. De aici și politica lor privitoare la gen, transformarea categoriei sex în ceva „opțional” și dependent de alegerea individului. Şi aici avem de-a face cu același nominalism: de ce ar trebui dedublată fiinţa?!  Omul este om, dar, ca individ,  îşi poate alege/schimba sexul prin liber arbitru – la fel cum odinioară îşi alegea religia, profesia, cetăţenia și modul de viață.

Aşa arăta agenda ideologiei liberalilor în anii 90 după victoria asupra URSS. Însă adversitatea externă e cea care le-a împiedicat politica de gen – acele țări care încă păstrează prin inerție rămășițele societății tradiționale, valorile familiei etc., precum și cercurile conservatoare din Occidentul însuși. Lupta împotriva conservatorilor și a „homofobilor”, adică a apărătorilor viziunii tradiționale privind existența sexelor, a devenit noul obiectiv al adepților liberalismului progresist. La acest curent s-au ataşat mulți militanţi de stânga care au amestecat temele politicii de gen cu apărarea migranţilor şi repertorii anticapitaliste mai vechi.

Pe măsura succesului instituționalizării normelor politicii de gen și masificării migrației, odată cu atomizarea populației din chiar țările occidentale (care se încadrează şi ea complet în ideologia drepturilor omului, care operează cu individul ca atare fără a ține seama de particularităţile lui culturale, religioase, sociale sau naționale), a devenit evident că liberalilor le-a mai rămas să facă ultimul pas –  să desființeze omul.

La urma urmei, omul este și o identitate colectivă, deci trebuie înlăturat, abolit, suprimat. Aşa cere principiul nominalismului: „omul” este doar un nume,  aer mişcat, o încadrare arbitrară prin cuvinte și, prin urmare, întotdeauna controversată. Există doar  individul, om  sau nu, bărbat sau femeie, credincios ori ateist – aşa cum îşi alegere el însuşi.

Astfel, ultimul pas care le rămâne de făcut  liberalilor, după drumul de secole către  scopul lor, este înlocuirea oamenilor – fie și parțial – cu cyborgi, rețele de Inteligență Artificială și produse ale ingineriei genetice. „Omul e opțional” (human optional) e urmarea logică pentru „genul e opţional” (gender optional).

Aceast program este deja anticipat în filozofia actuală de postumanism, postmodernism și realism speculativ şi devine tot mai frezabil cu fiecare zi. Futurologii și susținătorii accelerării procesului istoric (acceleraționiştii) se uită fără ezitări în viitorul apropiat, aşteptând ca Inteligența artificială să devină comparabilă în parametrii de bază cu cea umană. Acest moment se numește Singularitate (singularity). Debutul său este prevăzut în decurs de 10-20 de ani.

Ultima bătălie a liberalilor

Acesta e  contextul în care ar trebui plasată victoria trasă de păr a lui Biden în Statele Unite.  Chiar asta  înseamnă „Marea Resetare”sau sloganul „Construim iar și mai bine”. În anii 2000, globaliștii s-au confruntat cu o serie de probleme care nu erau atât ideologice, cât „civilizaționale”. De la sfârșitul anilor 90, practic nu au mai supravieţuit în lume ideologii de construcţie echilibrată  capabile să conteste liberalismul, capitalismul și globalismul. Aşa că ele au fost acceptate de către toți sau aproape toți, chiar dacă în măsură diferită. Cu toate acestea însă, implementarea liberalismului și a politicii de gen, precum și abolirea statelor naționale în favoarea guvernului mondial, au încetinit în mai multe direcții simultan.

Rusia lui Putin a avut o împotrivire activă notabilă deoarece are, la recurs, arme nucleare și o tradiție istorică de a se opune Occidentului, precum și o serie de tradiții conservatoare păstrate în societate.

China, Cu toate că s-a implicat activ în globalizare și în reforme liberale, nu s-a grăbit să le aplice sistemului politic şi a păstrat dominația Partidului Comunist, refuzând liberalizarea politică. Mai mult, sub Xi Jinping, tendințele naționale din politica chineză au început să crească. Beijingul a folosit inteligent „lumea deschisă” pentru a-și urmări interesele naționale și chiar civilizaționale. Și asta nu intra în planurile globaliștilor.

Țările islamice și-au continuat lupta împotriva occidentalizării și, în ciuda blocadei și  presiunilor, și-au menținut (precum Iranul șiit) regimurile lor implacabil anti-occidentale și anti-liberale. Politica unor state sunnite de magnitudinea Turciei și Pakistanului a devenit tot mai independentă de Occident.

În Europa, a debutat un val de populism care tot a crescut după explozia nemulțumirii    europenilor indigeni faţă cu imigrația în masă și politica de gen. Elitele politice ale Europei au rămas însă complet subordonate planului globalist, așa cum se poate vedea la Forumul Davos (v. Rapoartele semnate de teoreticienii săi Schwab sau Prințul Charles).  Societățile s-au pus în mișcare și uneori s-au ridicat la rebeliune directă împotriva guvernelor lor – ca în cazul protestelor vestelor galbene din Franța … În unele ţari – ca  Italia, Germania sau Grecia – partidele populiste sunt deja în parlament.

Și, în cele din urmă, în 2016, în Statele Unite chiar, a reușit să devină președinte Donald Trump, care a supus ideologia, practica și obiectivele globaliste unor critici clare și directe. Și a fost susținut de aproximativ jumătate dintre americanii cu drept de vot.

Toate aceste tendințe anti-globalizare nu puteau să nu fie un avertisment de rău augur pentru globaliști : le era pusă sub semnul întrebării istoria ultimelor secole cu progresul, aparent neîntrerupt,  al nominaliștilor și liberalilor. Nu le părea doar o catastrofă a unui regim politic anume. Era o amenințare că liberalismul ca atare s-a sfârșit.

Chiar și teoreticienii globalismului au simțit că ceva nu este în regulă.  Fukuyama și-a abandonat teza despre „sfârșitul istoriei” și a propus să mai fie menținute statele naționale sub stăpânirea elitelor liberale pentru a pregăti mai bine masele, aplicând metode dure, pentru transformarea lor definitivă în postumanitate,. Un alt globalist, Charles Krauthammer, s-a mulţumit să declare că „momentul unipolar” s-a încheiat, iar elitele globaliste nu au putut să profite de el.

Într-o astfel stare de panică și, mai degrabă, isterică, şi-au petrecut ultimii 4 ani reprezentanții elitei globaliste. Pentru ei, problema eliminării lui Trump de la președinția Statelor Unite a ajuns o chestiune de viață și de moarte. Dacă Trump ar fi rămas în funcție şi după 2020, prăbușirea strategiei globaliste ar fi fost ireversibilă.

Dar Biden a reușit – licit sau nu – să îl alunge pe Trump și să-i demonizeze pe susținătorii săi. Se anunţă „MAREA RESETARE” ca un nou început deşi nu e nimic nou în el – este o continuare a principalului vector al civilizației occidentale europene din epoca modernă în direcția progresului, instrumentată în spiritul ideologiei liberale și al filosofiei nominaliste. Rămâne de făcut mai nimic: să elibereze indivizii de ultimele forme de identitate colectivă – să finalizeze abolirea genului și să treacă la o paradigmă postumanistă.

Realizarea acestui obiectiv liberalist e grăbită de succesele tehnologiilor înalte, de integrarea comunităţilor în rețelele sociale – care sunt, după cum se dovedește acum,  controlate pe faţă de către elitele liberale într-o manieră strânsă, totalitară – precum și de dezvoltarea metodelor de monitorizare și manipulare a maselor.

Dar, pentru a face  saltul decisiv, liberalii trebuie să accelereze (și deja fără a se mai sinchisi de aparenţe) curățarea asiduă a drumului care duce la finalul istoriei. Eliminarea lui Trump este semnalul de atac la toate celelalte obstacole.

Așa înțelegem unde suntem plasaţi pe scara istoriei. Înţelegem acum ce este „MAREA RESETARE”. Nu e nimic altceva decât „zilele de pe urmă”, semnalul „bătăliei sfârşitului”(Armaghedonul). În lupta lor pentru nominalism, liberalism, individ autonom și societate civilă, globaliștii se văd ca „războinici ai luminii” care aduc maselor progresul, eliberarea de prejudecăți milenare, noi oportunități – și, probabil, chiar nemurirea fizică și miracolele ingineriei genetice .Toți cei care li se opun, în ochii lor, reprezintă „forțele întunericului”. În logica lor, cu „dușmanii unei societăți deschise” nu ai de ce să-ţi faci scrupule. „Dacă inamicul nu se predă, trebuie distrus”. Și inamicul este oricine pune la îndoială liberalismul, globalismul, individualismul, nominalismul – în toate manifestările lor. Asta e noua etică a liberalismului.

Nimic personal. Oricine are dreptul să fie liberal, dar nimeni nu are dreptul să nu fie liberal.

Partea 3.

Schismă în Statele Unite: Trumpismul și dușmanii săi

Inamicul e printre noi

Deşi într-un context mai limitat decât istoria generală a liberalismului de la Ockham la Biden, victoria pe care democraţii i-au smuls-o lui Trump în bătălia pentru Casa Albă în iarna 2020-2021 are o mare relevanţă ideologică. Ea trebuie privită, în primul rând, ca rezultat al proceselor care se desfășoară chiar în sânul societății americane.

E un fapt că, după căderea URSS și debutul „momentului unipolar” în anii 90 ai secolului XX, adversarii externi ai liberalismului global au dispărut. Cel puțin, așa părea pe atunci în contextul așteptării optimiste a „sfârșitului istoriei”. Nu era atât o  previziune (care s-a dovedit prematură), căci Fukuyama nu se ocupa cu ghicitul – a venit sau nu viitorul? – ci cu raţionamentul. El a urmat cu strictețe  logica interpretării liberale a istoriei și, prin urmare, cu anumite modificări, analiza sa rămâne validă.

E un adevăr că, în măsură oricât de diferită, în întreaga omenire de azi au fost deja instaurate normele democrației liberale – piața, alegerile, capitalismul, recunoașterea „drepturilor omului”, ritualurile „societății civile”, autoritatea transformărilor tehnocratice și motivaţia de a participa la dezvoltarea și implementării tehnologiilor înalte – în primul rând digitale. Dacă cineva ar persista în antipatia lui față de globalizare, contemporanii ar trebui să îl taxeze ca pe un idiot patent, ca pe un inadaptat la „binecuvântările”  progresului liberal.

Cu alte cuvinte, în ochii adepţilor lui, liberalismul nu are o opoziție ideologică, ci doar cârtitori enervanţi în cercurile tradiţionale. Dar diferențele civilizaționale erau programate  să dispară treptat iar capitalismul, odată adoptat de China, Rusia și lumea islamică, trebuia – era doar o chestiune de timp! – să conducă „automat” la democratizare în politică, la slăbirea suveranității naționale și, în cele din urmă, la adoptarea  modelului impus întregii planete – Guvernul Mondial. Nu era ceva de câştigat prin  luptă ideologică, ci o chestiune de timp până mecanica liberalistă îşi făcea,ca de la sine, efectul în ţările eurasiatice cu vechi civilizaţii.

Când au înţeles că nu e aşa, globaliștii au introdus măsuri suplimentare pentru a-și redresa principalul program – vor abolirea tuturor formelor de identitate colectivă care au mai rămas. Acesta explică „cruciada” lor împotriva genului „de la natură”  precum și intensificarea fluxurilor de migrație menite să erodeze în cele din urmă identitatea culturală a societăților occidentale, inclusiv europene și americane. Nimic nu i-a oprit pe  globalişti să îşi sacrifice chiar   propriii adepţi.

În contextul invaziei orchestrate a migranţilor, un „dușman intern” a început să apară chiar în Occident. Au fost acele forțele care s-au răzvrătit împotriva distrugerii prin migrație a rămășițelor tradiției culturale iudeo-creştine și a slăbirii pozițiilor clasei de mijloc. Perspectiva postumanilor, iminenţa „Singularității” și înlocuirea oamenilor cu Inteligența Artificială au inspirat temeri reale. Și la nivel filosofic, nu toți intelectualii europeni au acceptat concluziile paradoxale ale postmodernismului și ale realismului speculativ.

A apărut deci o contradicție clară între masele occidentale, care trăiesc în contextul vechilor norme ale modernității (cele din vremea iluminismului – n.n.) și elitele globaliste care forţează accelerarea cu orice preț a progresului social, cultural și tehnologic, înțeles în termeni liberali. Așa a început să prindă contur un nou dualism ideologic – de data aceasta în Occident, nu în afara lui. Dușmanii „societății deschise” au apărut acum în plin centrul civilizației occidentale înseși. Ei au respins cursul de ultimă oră al liberalilor globalişti și nu au acceptat deloc nici politica de gen, nici migrația în masă, nici abolirea statelor naționale și a suveranității.

O astfel de rezistență în creștere, numită în ansamblu „populism” (sau „populism de dreapta”), s-a bazat şi pe  ideologia liberală, dar pe cea de manual care interpretează noțiuni precum libertate, capitalism, democrație liberală, toleranţă,  etc  în vechiul mod, nu într-un mod nou.

Adică libertatea e  libertatea de a avea orice puncte de vedere și nu doar cele care corespund normelor de corectitudine politică. Astfel, libertatea de a schimba sexul poate fi combinată cu libertatea de a rămâne fidel valorilor familiei. Democrația e puterea reală a majorității. Toleranța de a accepta migranții e limitată la care își exprimă dorința și care dovedesc capacitatea de a se integra în societățile occidentale dar e strict diferită de acceptarea tuturor fără distincție, însoțită de o scuze fără sfârşit față de orice nou-venit pentru trecutul colonial.

Treptat, „dușmanul intern” al globaliștilor a atins ponderi serioase și o mare influență în occident. Vechea democrație a provocat-o la duel pe cea nouă.

Trump și răscoala oamenilor de nimic

Aceast duel a culminat cu alegerea lui Donald Trump în 2016. Trump și-a construit compania chiar pe această divizare a societății americane. Candidatul partidului globalist – Hillary Clinton – i-a numit cu nesăbuință pe susținătorii lui Trump, adică pe „dușmanul intern” – „deplorabili”, adică „jalnici” , „lipsiţi de valoare”, „oameni de nimic”. Ca răspuns, tocmai aceşti „oameni de nimic” l-au ales pe Trump.

Şi aşa, schisma din interiorul  democrației liberale a devenit cel mai important factor politic și ideologic. Cei care  interpretau democrația „la vechiul mod” (ca putere a majorității) nu doar că s-au răzvrătit împotriva noii interpretări (ca putere a minorităților îndreptată împotriva majorității), dar au reușit să câștige și să-și aducă candidatul la Casa Albă.

La rându-i, Trump și-a anunțat intenția de a „drena mlaștina” (drain the Swamp), adică de a pune capăt liberalismului în accepţiunea  sa globalistă și „de a face America din nou mare” (Make America great again!). Să fim atenți la cuvintele „din nou” (din nou). Trump a dorit să se întoarcă la era statelor naționale, adică să facă o serie de pași împotriva cursului istoriei (așa cum au înțeles-o liberalii).  Adică să contrapună  „preabuna zi de ieri” (good old yesterday) „prezentului globalist” și „mâinelui postuman”. Şi următorii 4 ani s-au transformat  într-un adevărat coșmar pentru globaliști. În toți cei 4 ani, mass-media controlată de ei l-a acuzat pe Trump  de toate păcatele posibile – inclusiv că lucrează „pentru ruși”, numai din cauză că şi „rușii”  persistă  în respingerea „minunatei lumi noi”, sabotând întărirea instituțiilor supranaționale – inclusiv Guvernul Mondial – și împiedică desfășurarea de parade gay.

Liberalii au reuşit performanţa să adune pe toți adversarii globalizării liberale într-un singur grup, care i-a inclus nu numai pe Putin, pe Xi Jinping,pe unii lideri islamici, ci și – doar gândiți-vă la asta! – pe liderul „lumii libere” – președintele Statelor Unite ale Americii. E o măsură a dezastrului produs pentru globaliști. Și nu s-au putut linişti până când Trump nu a fost răsturnat – cu ajutorul unei revoluții colorate, a dezordinilor de stradă provocate, a buletinelor de vot false și a metodelor de numărare a lor utilizate uzual de SUA doar în cazul unor țări străine ostile și a unor regimuri politic inacceptabile.

Abia după aceea, după ce au preluat din nou frâiele guvernului în Casa Albă, globaliștii au început să-și vină în fire. Și din nou s-au apucat de  … trecut. În cazul lor, „reconstrucţie” (build back)  a însemnat o revenire la „momentul unipolar” , o întoarcere la vremurile care l-au precedat pe Trump.

Trumpism

În 2016, Trump a venit la putere pe un val de populism, lucru pe care niciun lider european nu a reușit să-l facă. Firesc, el a devenit un simbol al opoziției față de globalizarea liberală. Da, el nu întruchipa o ideologie alternativă, ci îşi manifesta doar rezistența personală disperată la concluziile raționamentelor ori chiar ale metafizicii liberalismului (și nominalismului). Trump nu a contrariat nici capitalismul, nici  democrația, ci doar acele forme ale lor deturnate  în ultimul timp de adeptii liberalismului. Dar şi aceasta a fost deajuns pentru a marca o divizare fundamentală în societatea americană.

Așa a început fenomenul „Trumpismului”, care depășește în multe privințe scara personalității lui Donald Trump însuși. Trump a încălecat pe  valulul  protestelor anti-globalizare. Dar este clar că el nu a fost și nu este un purtător de  ideologie. Și totuși, în jurul lui s-a  format  rezistenţa. Conservatoare americană Ann Coulter a scris cartea „In Trump We Trust” [2] , apoi și-a reformulat credo-ul ca „In Trumpism we trust”. Nu atât Trump însuși, cât linia de confruntare cu globaliștii hotărâtă  de el, a devenit nucleul Trumpismului. În rolul de președinte, poate că Trump nu a fost întotdeauna la înălțimea sarcinilor pe care însuși le-a formulat. Și nici „drenajul mlaștinii” ori victoria asupra „globalismului” nu a reușit să le ducă la bun sfârșit. Dar, în ciuda acestui fapt, a devenit un centru de mobilizare pentru toți cei care și-au dat seama sau au simțit numai pericolul pe care îl prezintă elitele globaliste și cei pe veci legaţi de ele: Big Finance și Big Technologies.

Astfel a început să prindă contur nucleul Trumpismului. Steve Bannon, un intelectual american de orientare conservatoare, a jucat un rol important în acest proces, mobilizând în sprijinul lui Trump secțiuni largi de tineri și mișcări conservatoare împrăștiate. Bannon însuși a fost inspirat de celebri scriitori anti-modernişti precum Julius Evola, opoziția sa față de globalism și liberalism având rădăcini serioase, profunde.

Un rol important în Trumpism l-au avut Peter Buchanan şi Ron Paul, din grupul paleoconservatorilor (consevatorii în etate , izolaționisti și naționaliști), precum și Richard Weaver și Russell Kirk adepții unei filozofii anti-liberale și anti-moderniste (deci, fundamental, antiglobalizare), care fuseseră marginalizaţi prin anii 1980 de către neoconservatori (globaliștii din dreapta).

Agenţii de mobilizare masivă a „trumpiștilor” au fost reprezentanți ai organizației în rețea QAnon, care au îmbrăcat critica liberalismului, a democraților și a globaliștilor sub forma teoriei conspirației. Au răspândit în rețele fluxuri de acuzații și au expus public globaliști implicați în scandaluri sexuale, pedofilie, corupție și satanism.

Intuițiile confirmate despre natura sinistră a ideologiei liberale – care au devenit evidente în ultimele etape ale răspândirii sale triumfătoare în omenire – au fost formulate de susținătorii QAnon la nivelul conștiinței americane statistice pentru a pătrunde mai uşor în spiritul public, necum  înclinat spre adâncimi filosofice și analiza ideologică. În paralel cu extinderea influenței sale, QAnon, a dat criticii sale anti-liberale caracteristici grotești.

Ca avangardă a populismului conspiraționist pe înţelesul maselor, susținătorii QAnon, au fost în fruntea protestelor la 6 ianuarie 2021, când susținătorii lui Trump, revoltați de alegerile furate, au pătruns în Capitoliu. Ei nu au atins astfel nici un scop electoral, ci i-au dat doar lui Biden și democraților un motiv pentru a demoniza în continuare „Trumpismul” și pe toți adversarii globalismului, taxând orice conservator drept „extremist”. A urmat o serie de arestări  iar „noii democrați” au propus să-i dezbrace pe susținătorii lui Trump de toate drepturile sociale – inclusiv capacitatea de a cumpăra bilete de avion.

Întrucât rețelele sociale sunt monitorizate constant de susținătorii elitei liberale, pentru ei nu a fost o problemă să colecteze informații despre aproape toți cetățenii SUA și simpatiile lor politice. Așadar, sosirea lui Biden în Casa Albă a fost marcată de faptul că liberalismul a dobândit, pe faţă, trăsături totalitare.

De acum înainte, trumpismul, populismul, protecția valorilor familiale și orice indicii de conservatorism sau dezacord cu atitudinile liberalismului globalist sunt echivalate în Statele Unite aproape cu o infracţiune precum discursurile de ură intolerantă (hate speech) ori „fascism”.Cu toate acestea, Trumpismul nu a dispărut odată cu victoria lui Biden. În rândurile adepţilor săi, rămân, mai mult sau mai puţin convinşi, cei care i-au dat voturile lui Trump la ultimele alegeri – și sunt mai mult de 70 de milioane de americani.

E clar, deci, că Trumpismul nu se va termina cu Trump. Jumătate din populația SUA se află, de fapt, în poziția de opoziție radicală, iar cei mai consecvenți dintre trumpiști reprezintă nucleul apt de organizare conspirativă al antiglobalizării în chiar fortăreaţa globalismului.

Ceva similar se întâmplă în țările europene, unde mișcările și partidele populiste se percep din ce în ce mai mult ca disidenți, lipsiți de toate drepturile și supuși persecuției ideologice în condițiile unei dictaturi  globaliste evidente.

Oricât de mult şi-ar dori globaliștii, care au preluat din nou puterea în Statele Unite, să prezinte ultimii 4 ani ca pe o „stânjenitoare neînțelegere” și să își declare victoria drept „revenire la o definitivă normalitate”, imaginea obiectivă este extrem de departe de cântecele de leagăn ale elitei globaliste. Împotriva ei și împotriva ideologiei sale s-au  mobilizat  jumătate din propria populație, partea care își dă seama treptat de gravitatea situației sale și începe să caute o alternativă ideologică. S-au pronunţat în plan moral şi țări cu o identitate civilizațională diferită, dar părtaşe aceleiaşi îngrijorări.

Acestea sunt condițiile în care Biden a preluat conducerea Statelor Unite. Pământul american e acela care arde acum sub picioarele globaliștilor. Iar acest lucru conferă situației „bătăliei sfârşitului Lumii” o dimensiune specială, suplimentară. Deci combatanţii la start nu sunt  Vestul contra Estului, nu Statele Unite și NATO împotriva tuturor celorlalți, ci liberalii împotriva umanității – inclusiv a segmentului de omenire aflat pe teritoriul Occidentului însuși, schismatic  tot mai mult de propriile elite globaliste şi nominalismul lor depăşit – …Individuum et dividuum, individual și dividual.

Ar trebui clarificat încă un aspect esențial. Am văzut că întreaga istorie a liberalismului e despre eliberarea treptată a individului de toate formele de identitate colectivă. Ultimul acord în procesul acestei implementări logice ireproşabile a nominalismului va fi tranziția la postumanism și înlocuirea probabilă a umanității cu o altă – de data aceasta postumană – civilizație a mașinilor. La acest final conduce individualismul consecvent, luat ca ceva absolut.

Numai că în acest punct  filosofia liberală abordează un paradox fundamental. Eliberarea unui individ de identitatea umană (pe care o pregătește politica de gen) nu poate garanta că rezultatul (noul individ cu esenţă non-umană)  este progresist. Chiar dacă creatura rezultată va rămâne un individ, transformarea poate duce la un mamifer capabil de toate relele pământului.

Mai mult,  şi direcţia dezvoltarii tehnologiilor computerizate în rețea, și ingineria genetică, şi ontologia orientată obiectiv a postmodernismului, arată în mod clar că „noua creatură” nu va fi atât „animal”, cât „o mașină”. Astfel se poare materializa deocamdată „nemurirea”:   păstrarea artificială a amintirilor personale (care sunt destul de ușor de simulat). Dar asta înseamnă că individul viitorului, încununarea  întregului program al liberalismului dintotdeauna, nu va putea garanta tocmai ţinta principală a progresului liberal – individualitatea sa nerepetitivă. Chiar și în teorie, individul viitorului nu este nicidecum ceva „indivizibil”, ci dimpotrivă, este  un „dividual”, adică ceva divizibil și format din părți ce pot fi înlocuite. Nimic diferit de maşină – o combinație de piese.

O maşină inseamnă o combinaţie de piese. În fizica teoretică, are deja loc tranziția de la teoria „atomilor” (adică „unități de materie indivizibile”) la teoria particulelor, care sunt considerate nu ca „părți ale ceva întreg”, ci ca „părți fără un întreg ”. Individul ,ca întreg, se descompune  în astfel de particule care pot fi reasamblate sau  asamblate altcumva ca un neutru material bioconstructor. De aici și imaginile mutanților, himerelor și monștrilor, care abundă în imaginarul nostru post- modern, care locuiesc în majoritatea versiunilor imaginate (și, prin urmare, într-un anumit sens, anticipate și chiar planificate) ale viitorului.

Postmoderniștii și realiștii speculativi au pregătit deja terenul pentru aceasta propunând înlocuirea corpului uman ca ceva integrant, cu un „parlament de organe” (B. Latour). Astfel, individul – chiar și ca unitate biologică – se va transforma în altceva, va muta chiar în momentul în care ajunge la întruparea sa absolută.

Într-o interpretare liberală, progresul omenirii se încheie inevitabil cu abolirea ei.

Aceasta îi angajează pe calea luptei împotriva globalismului și liberalismului pe toţi cei care suspectează – deși foarte vag – acest deznodământ.  Chiar  QAnon, cu teoriile lor conspirative anti-liberale care deformează grotesc realitatea pentru a lansa alarme, a adunat descrieri  sobre și obiective care se dovedesc cu  mult mai cumplite decât cele mai alarmante și monstruoase anticipații ale sale.

„Marea Resetare” este într-adevăr un plan de lichidare a umanității. Pentru că tocmai aceasta este capătul logic al„progresului” în înteles liberal : efortul de a elibera individul de toate formele de identitate colectivă nu se poate încheieia decât cu eliberarea individului de el însuși.

Partea 4

Măreaţa Deşteptare: un țipăt în noapte

Ne apropiem de o teză care este exact opusul „MARII RESETARI” – teza „Măreţei Deşteptări”.Acest slogan a fost prezentat pentru prima dată de reprezentanții anti-globaliștilor americani prin vocea gazdei canalului alternativ de televiziune Infowars, Alex Jones. El a fost supus cenzurii globaliste și scos de pe platformele sociale în primul an al președinției lui Trump. Este important că cenzura s-a instituit tocmai în Statele Unite, unde mocnea conflictul între elitele globaliste și populiștii care îşi aveau – fie si numai pentru 4 ani – preşedintele lor, cu toate că acesta avea un orizont ideologic limitat.

Nici antiglobaliștii americani nu au vreun bagaj ideologic și filosofic serios, dar au reușit să înțeleagă procesele care se desfășoară în jur. Au simţit că „MAREA RESETARE” e  expresia hotărârii disperate a elitelor liberale de a-și duce planurile până la capăt prin orice mijloace – inclusiv o dictatură directă, represiuni la scară largă și campanii de dezinformare totală .

Realizatorul tv Alex Jones își încheie programele  cu aceeași exclamație -«You are Resistance!» „Rezistența ești tu!”… Să ne înţelegem:  Alex Jones însuși sau activiștii QAnon nu au viziuni strict definite, structurate asupra lumii. Ei sunt chiar reprezentanți ai maselor populare, sunt acei «deplorables» pe care Hillary Clinton i-a umilit atât de dureros. Ceea ce se trezește nu sunt adversarii ideologici ai liberalismului, nu dușmanii capitalismului și nu opozanții ideologici ai democrației. Nici măcar nu sunt conservatori. Aceștia sunt doar cetăţeni – oameni ca atare, cei mai obișnuiți și simpli. Dar … oameni care vor să fie și să rămână oameni. Adică, să aibă libertate, gen, cultură și să trăiască în legături concrete cu Patria, lumea înconjurătoare, semenii.

„Măreaţa Deşteptare”  nu este aşadar despre elite și intelectuali, ci despre cetăţeni obişnuiţi, despre mase, despre oameni ca atare. Și Deşteptarea în cauză nu depinde de analize ideologice. E o reacție spontană a maselor, vag instruite în filozofie, care și-au dat seama în mod acut și brusc – ca vitele înainte de sacrificare – că soarta lor a fost deja hotărâtă de conducători și că în viitor pentru oameni nu a mai rămas loc pe pământ. „Măreaţa Deşteptare”  e spontană, în mare parte inconștientă, intuitivă și oarbă. Încă nu e o revelaţie, suport pentru vreo concluzie, motiv pentru o analiză istorică profundă. După cum am văzut în filmările din Capitol, activiștii Trumpismului și membrii QAnon arată ca personaje de benzi desenate sau super-eroi din serialele  Marvel. Teoria conspirației e boala copilăriei antiglobalismului. Dar, pe de altă parte, acesta este începutul unui proces istoric fundamental. Așa apare un pol de opoziție față de cursul istoriei în înțelegerea sa liberală.

Prin urmare, nu trebuie încărcată în grabă teza despre „Măreaţa Deşteptare”  cu detalii ideologice – conservatorismul fundamentalist (inclusiv religios), tradiționalismul, critica marxistă a capitalului sau protestul anarhist de dragul protestului. „Măreaţa Deşteptare”  este ceva mai organic, mai spontan și, totodată, mai tectonic. Deoarece umanitatea are brusc priza de conștiinţă a apropierii inevitabilului său sfârșit.

Din acest motiv  „Măreaţa Deşteptare”  e şi un strigăt atât de grav. El vine din Statele Unite, civilizația în care crepuscul liberalismului este cel mai neguros. E un strigăt din focarul Tartarului, din acea zonă de unde viitorul negru a mai venit şi în trecut pentru oameni. „Măreaţa Deşteptare”  este răspunsul spontan al maselor umane la Marea Resetare. Desigur, poți fi sceptic că e un răspuns pe măsură. Elitele liberale – mai ales astăzi – controlează toate procesele civilizaționale mari.

Ele gestionează finanțele lumii și pot face orice cu ele în deplină impunitate – de la emisiunea de monedă fără nici o limitâ până la orice manipulare cu instrumente și structuri financiare.

Ele controlează întreaga mașină de război  americană și au controlul asupra aliaților NATO. Biden promite să consolideze din nou influența Washingtonului în această structură, decăzută aproape în ultimii ani.

Aproape toți giganții High Tech sunt subordonați liberalilor – computerele, iPhone-urile, serverele, telefoanele și rețelele sociale sunt strict controlate de mai mulți monopolisti care fac parte din clubul globalist. Aceasta înseamnă că Big Data, adică întregul volum de informații despre aproape toată populația planetei, are un proprietar și un stăpân.

Tehnologiile, centrele de cercetare, educația mondială, cultura, mass-media, medicina și serviciile sociale sunt complet în mâinile elitelor liberale.

Liberalii din guvernele și cercurile de putere ale țărilor sunt componente organice ale rețelelor planetare – toate având același stat major.

Tot pentru globalişti lucrează şi serviciile speciale din țările occidentale și agenții acestora din alte regimuri, recrutați cu mită, voluntari sau şantajați să coopereze.

Într-un astfel de dezechilibru de forţe, cum de susținătorii „Măreţei Deşteptări”  îndrăznesc să desfășoare o răscoală de proporţii împotriva globalismului? Cum – fără resurse – pot ei să confrunte în mod eficient elita mondială? Ce arme să folosești? Ce strategie să urmezi? Și, mai ales, ce ideologie să adopte, deoarece liberalii și globaliștii din întreaga lume sunt uniți și au o idee comună, un scop comun și o singură linie acţiune, iar adversarii lor nu numai că sunt împrăștiați în societăți diferite, dar pot să nu găsească un limbaj comun chiar dacă s-ar afla în aceeași încăpere .Lipsa de limbaj comun în rândurile opoziției e exploatată de elitele globaliste, obişnuite să dividă pentru a stăpâni –  musulmanii sunt provocaţi împotriva creștinilor, stânga contra dreapta, europenii împotriva rușilor ori chinezilor etc.

Dar „Măreaţa Deşteptare”  se produce nu din cauza, ci în ciuda tuturor acestor lucruri. Omenirea însăși se răzvrătește împotriva liberalilor, omul ca specie, ca eidos, omul ca o comunitate, omul ca o identitate colectivă și, în același timp, în toate formele sale – organice și artificiale, istorice și inovatoare, orientale și occidentale. „Măreaţa Deşteptare”  abia începe. Nici măcar nu a început, de fapt. Dar importanţa ei uriaşă, poate hotărâtoare, constă în faptul că a dobândit un nume și că acest nume a apărut chiar în epicentrul transformărilor ideologice și istorice din Statele Unite, pe fondul înfrângerii dramatice a lui Trump, a confiscării disperate a Capitoliului și a valului în creștere al represiunii liberale , atunci când globaliștii nu își mai ascund esența lor totalitară. „Măreaţa Deşteptare”  versus „Marea Resetare” este răscoala omenirii împotriva elitelor liberale care o conduc care devine răscoala Omului împotriva dușmanului său etern dintotdeauna, împotriva dușmanului rasei umane în sine.

Dacă există indivizi umani care proclamă „Măreaţa Deşteptare”,oricât de naive ar arăta formulele lor, înseamnă  că nu e totul pierdut, că miezul Rezistenței se coace în rândul maselor, că ele şi-au început mobilizarea. Istoria răscoalei mondiale poate să înceapă – răscoala împotriva „MARII RESETARI” și a adepților săi. În ceasul al doisprezecelea, „Măreaţa Deşteptare” este un fulger de conștiință pe pragul Singularității. E ultima oportunitate de a lua o decizie alternativă cu privire la conținutul și direcția viitorului. Înlocuirea completă cu entități noi, „dividui”-i, nu le poate fi impusă oamenilor pur și simplu, prin forță şi de sus în jos. Elitele trebuie să convingă omenirea, să-i obțină consimţământul clar. Până atunci „Măreaţa Deşteptare”cheamă la un „nu!” hotărât.

„Măreaţa Deşteptare” nu este sfârșitul războiului, nici măcar războiul în sine. Mai mult, acesta nu este încă începutul lui. Dar e posibilitatea de a începe lupta. Un nou început în istoria omului.

Desigur„Măreaţa Deşteptare”este complet nepremeditată.

După cum am văzut, în chiar Statele Unite, oponenții liberalismului – atât Trump, cât și Trumpiștii – sunt gata să răstoarne ultimul stadiu al democrației liberale, dar nici măcar nu se gândesc la o critică deplină a capitalismului. Ei apără ziua de ieri și de astăzi împotriva unui mâine nefast care se apropie. Lor le lipsește însă un orizont ideologic deplin. Încearcă să salveze stadiul anterior al aceleiași democrații liberale, al aceluiași capitalism pe care l-au trăit ei înşişi. Aceasta e contradicția.

Stânga modernă are, de asemenea, limitele sale în critica capitalismului. Un motiv e că are o înțelegere materialistă a istoriei (Marx a fost de acord cu inevitabilitatea capitalismului mondial, pe care, însă, spera să o depășească prin afirmarea proletariatului mondial). Alt motiv a că, recent, mișcările socialiste și comuniste au fost interceptate de liberali și deturnate de la a purta un război de clasă împotriva capitalismului către protejarea migranților, a minorităților sexuale și  lupta împotriva „fasciștilor” imaginari.

Dreapta e limită la state și culturi naționale, nevăzând că şi popoarele altor civilizații se află în aceeași situație disperată. Națiunile burgheze  au apărut în zorii epocii moderne şi supravieţuiesc azi ca un rudiment, un muzeu al civilizației burgheze. Această civilizație distruge și desființează astăzi ceea ce ea însăși a creat ieri, dar folosește toate limitele identității naționale pentru a opune globaliștilor omenirea aflată într-o stare fragmentară și conflictuală.

Prin urmare, există o „Măreaţă Deşteptare”, dar nu are încă o bază ideologică. Dacă este cu adevărat un fenomen istoric, și nu unul efemer și periferic, atunci o bază ideologică este pur și simplu necesară pentru acesta. Mai mult, ea trebuie să depăşească limitele ideologiilor politice existente care s-au dezvoltat în epoca modernă în Occident. Reluarea  oricăreia dintre acele ideologii politice ne va întoarce automat în captivitatea ideologică a capitalismului.

Deci, în căutarea unei platforme pentru „Măreaţa Deşteptare” care a izbucnit în Statele Unite, trebuie să mergem dincolo de societatea americană și de istoria americană destul de scurtă și să ne inspirăm de la alte civilizații – în primul rând de la ideologiile neliberale ale Europei înseşi. Dar şi aceasta se poate dovedi insuficient, pentru că, odată cu deconstrucția liberalismului, trebuie să găsim legitimare în cele mai diverse civilizații ale omenirii amenințate de Occident – din Davosul elvețian unde a fost proclamată „Marea Resetare”.

MAREA RESETARE” propune confruntarea între Internaționala popoarelor şi o Internațională a elitelor liberale. Ea vrea să facă din nou lumea unipolară, pentru a trece la non-polaritatea globalistă, când acele elite vor deveni internaționale în sensul deplin al cuvântului și locația le va putea fi oriunde pe suprafaţa globului terestru. De remarcat că globalismul poartă în sine şi sfârșitul Statelor Unite – Statele Unite ca țară, stat, societate. Poate că deocamdată numai intuitiv, dariată ce simt Trumpiștii și susținătorii „Măreței Deşteptări”. Biden este sentinţa de condamnare la dispariţie a SUA. Și, prin asta, a tuturor americanilor şi a popoarelor şi naţiunilor.

Pentru a salva popoarele și societățile, „Măreața Deşteptare” trebuie să înceapă cu multipolaritatea. Aceasta nu este doar salvarea Occidentului în sine, ci şi salvarea tuturor celorlalți de Occident. Aceasta este mântuirea umanității – atât occidentală, cât și non-occidentală – de dictatura totalitară a elitelor capitaliste liberale. De unii singuri, nici oamenii din Vest, nici oamenii din Est nu au puterea de a salva existenţa popoarelor și societăților . Ele vor trebuie să acționeze împreună. „Măreața Deşteptare” presupune că internaționala elitelor (globaliste) va trebui să se confrunte decisive cu Internaționala  popoarelor.

Multipolaritatea devine cheia strategiei „Măreței Deşteptări”. Numai adresându-ne tuturor statelor, culturilor și civilizațiilor omenirii suntem capabili să adunăm suficientă forță pentru a rezista în mod eficient „Marii Resetări” și forţării drumului rasei umane spre Singularitate.

Într-o lume multipolară, inevitabila bătălie finală nu mai e atât de disperată. Ce poate deveni pol al  „Măreței Deşteptări”care să dea speranţă adepților săi? De îndată ce va începe să gândească subiectul, Internaţionala popoarelor se va dovedi departe de rezultate utopice ori abstracte. Deja acum putem vedea cu ușurință enormul arsenal care poate fi folosit în lupta împotriva „MARII RESETARI”. Să enumerăm pe scurt dispozitivul pe care se poate baza „Măreața Deşteptare” la scară globală.

Războiul civil american: să ne alegem tabăra

În Statele Unite, avem un punct de sprijin în Trumpism. Cu toate că Trump însuși a pierdut prezidenţialele din 2020, aceasta nu înseamnă că el însuși a renunțat şi s-a resemnat cu victoria furată și că susținătorii săi – 70 de milioane de americani – s-au liniștit și acceptă dictatura liberală. Nimic din toate acestea. Cea mai mare şi puternică  subterană anti-globalizare (jumătate din populația cu drept de vot!) funcționează chiar în Statele Unite condusă la disperare de totalitarismul liberalilor.  Distopia lui Orwell din romanul „1984” e zilnic adusă la viață nu într-un regim comunist ori fascist, ci chiar în cel liberal al lui Biden. Care ar trebui să ia aminte că şi în state polițienești pe faţă, ca URSS ori Germania nazistă, rezistența a fost întotdeauna posibilă.

Statele Unite se află astăzi, de fapt, într-o stare de război civil. Puterea a fost preluată de bolșevicii liberalilor, iar adversarii lor au fost aruncați în opoziție fiind pe punctul de a intra în ilegalitate. 70 de milioane de opozanţi e grav. Desigur, sunt divizaţi și se pot dezorienta în timpul raidurilor punitive ale democraților și agresaţi fiind de noile tehnologii totalitare ale Big Tech.

Însă e prea devreme pentru a scoate poporul american de pe lista combatanţilor. Este clar că mai are rezerve de luptă câtă vreme jumătate din populația matură a SUA este gata să  apere libertăţile individuale cu orice preț. Opţiunea lor e : ori Biden – ori libertate! Desigur, liberalii vor încerca să abroge al doilea amendament și să dezarmeze populația, care devine din ce în ce mai puțin loială elitei globaliste. Este probabil ca democrații să încerce să pună capăt şi sistemului american bi-partid, introducând un regim cu partid unic – ceea ce ar corespunde stării actuale a ideologiei lor. Aşa va fi  liberal-bolșevismul.

Dar Războiul Civil nu e făcut să aibă vreodată un rezultat clar, previzibil. Istoria rămâne deschisă, iar victoria oricăreia dintre părți e întotdeauna posibilă. Mai ales dacă omenirea îşi dă seama cât de importantă este opoziția americană pentru victoria generală asupra globalismului. Indiferent ce atitudine am avea față de Statele Unite, Trump și trumpiști, cu toții trebuie pur și simplu să susținem polul american al „Măreței Deşteptări”. A salva America de  globaliști  înseamnă a o ajuta să fie din nou măreaţă şi este sarcina noastră comuna.

Populismul european: depășirea dreptei și a stângii

Nici valul populismului anti-liberal nu scade în Europa. Deși globalistul Macron îi reușește să țină sub control protestele violente ale „vestelor galbene”, iar liberalii italieni și germani izolează și blochează partidele de dreapta și pe liderii lor, împiedicându-i să vină la putere, populismul exprimă aceeași „Măreață Deşteptare”, dar pe pământ european și cu caracteristici europene.

Pentru polul de rezistență european, e nevoie de o nouă reflecție ideologică. Societățile europene sunt mult mai active din punct de vedere ideologic decât americanii și, prin urmare, tradițiile politicii de dreapta și de stânga – și contradicțiile lor inerente – sunt resimțite mult mai acut.

Elitele liberale folosesc tocmai aceste contradicții pentru a-și menține pozițiile în țările UE.

Specificul Europei  e că ura față de liberali crește simultan din două părți: stânga îi vede ca reprezentanți ai marilor afaceri, exploatatori care și-au pierdut ultima decență, în timp ce dreapta îi vede ca provocatori ai migrației artificiale în masă, distrugători ai ultimei rămășițe ale valorilor tradiționale, distrugători ai culturii europene și gropari ai clasei de mijloc. În același timp, atât populiștii de dreapta, cât și cei de stânga au lăsat deoparte ideologiile tradiționale și își exprimă opiniile în forme noi – uneori contradictorii și fragmentare.

Respingerea ideologiilor închegate – a comunismului ortodox și a naționalismului – este un fapt pozitiv, pentru că oferă populațiilor o bază nouă, mult mai largă. Dar acesta este și punctul lor slab.

Cu toate acestea, fatală populismului european nu e atât dezideologizarea, cât persistența unei excluderi reciproce intolerante între stânga și dreapta, fenomen care a supraviețuit din epocile istorice anterioare.

Formarea polului european al „Măreței Deşteptări”ar trebui să fie rezultatul  soluționarii celor două clivaje ideologice: depășirea, în sfârşit, a demarcaţiei istorice dintre stânga și dreapta (adică respingerea de către unii a „anti – fascismului ” și de către ceilalţi a „ anticomunismului ”, ambele invenţii fără curs în istoria „zilelor de pe urmă”). Populismul autonom – populism integral – trebuie să devină un model ideologic independent. Rolul său ar fi o critică radicală a liberalismului și a stadiului său cel mai înalt – globalismul, dar păstrând justiția socială și identitatea culturală tradițională.

Astfel re-vocaţionat, populismul european îşi va dobândi masa critică de care în mod fatal e lipsit, câtă vreme populiștii de dreapta și de stânga petrec timp și efort pentru a rezolva scorurile între ei și, în al doilea rând, va deveni cel mai important pol al „Măreței Deşteptări”.

China și identitatea sa colectivă

Adversarii „MARII RESETARI” au un alt argument semnificativ. Acesta este China modernă. Da, China a profitat de oportunitățile oferite de globalizare pentru a-şi consolida economia. Dar China nu a acceptat spiritul liberalismului, individualismului și nominalismului ideologiei globaliste. China a luat de la Occident ceea ce a făcut-o mai puternică, dar a respins ceea ce ar fi slăbit-o.  Un joc periculos, dar până acum China s-a descurcat cu succes.

E un fapt: China este o societate tradițională cu o istorie multimilenară și o identitate stabilă. Și e clar că intenționează să rămână la fel și în viitor. E ceea ce se vede în politica actualului ei lider, Xi Jinping. El e gata de compromisuri tactice cu Occidentul, dar are neabătut grijă ca suveranitatea și independența Chinei să crească și să se întărească.

E un mit că globaliștii și Biden vor acționa solidar cu China. Da, Trump s-a bazat pe China și Bannon a vorbit despre asta, dar pornind de la o concluzie greşită,  consecință a îngustimii de înțelegere faţă de civilizația chineză. China își va urma propria linie și va consolida structurile multipolare. De fapt, China este cel mai important pol al „Măreței Deşteptări”, contribuitoare la Internaționala popoarelor. China e un popor cu  identitate colectivă distinctă, inconfundabilă. Individualism chinez nu există deloc și, dacă există, este o anomalie culturală. Civilizația chineză este triumful colectivismului: specie, gen, ordine și structură care armonizează indivizii.

Desigur, „Măreața Deşteptare”, nu ar trebui să dobândească strict trăsături chineze. Nu ar trebui să fie deloc monocoloră – la urma urmei, fiecare națiune, fiecare cultură, fiecare civilizație e animată de propriul său spirit și eidos [3]. Omenirea este diversă. Și își poate simți unitatea cel mai pătrunzător numai atunci când se confruntă cu o amenințare serioasă care suspendată mortal peste tot ce e mai omenesc. Exact asta e „Marea Resetare”.

Islam versus globalizare

Un alt sprijin al „Măreței Deşteptări” îl reprezintă popoarele civilizației islamice. Este evident că globalismul liberal și hegemonia occidentală sunt respinse radical de cultura islamică și chiar de religia islamică pe care se bazează această cultură. Desigur, în perioada colonială, sub stăpânirea și influența economică a Occidentului, unele state islamice s-au regăsit pe orbita capitalismului, dar practic în toate țările islamice există o respingere stabilă și profundă a liberalismului, și mai ales a aceluia globalist din ultimele decenii.

Respingerea se manifestă atât în forme extreme – fundamentalismul islamic – cât și în forme moderate. În unele cazuri, mișcările religioase sau politice islamice devin purtătorii inițiativei anti-liberale, în timp ce în alte cazuri această misiune este asumată chiar de către state teocratice sau declarat laice din Orientul apropiat şi mijlociu. În orice caz, societățile islamice sunt pregătite mintal, poate chiar ideologic pentru o opoziție sistemică și activă la globalizarea liberală. Proiectele „MARII RESETARI” nu conțin nimic care, ideatic măcar, ar putea atrage pe musulmani. Prin urmare, întreaga lume islamică în ansamblu reprezintă un imens pol al „Măreței Deşteptări”.Dintre țările islamice, cea mai completă opoziție la strategia globalistă este Iranul șiit și Turcia sunnită.  Principala motivație a Iranului sunt ideile sale religioase despre sfârșitul iminent al lumii și „bătălia cea de pe urmă”, unde, în inamicul principal – Dajjal -, e de recunoscut fără echivoc Occidentul, liberalismul globalist.  Turcia se vrea condusă de mai mult considerente pragmatice – dorința de a consolida și menține suveranitatea națională și de a asigura influența turcească în Orientul Mijlociu și Mediterana de Est.

În politica lui Erdogan, care se îndepărtează treptat de NATO, tradițiile naționale ale lui Kemal Ataturk sunt combinate cu dorința liderului turc de a juca rolul conducătorului musulmanilor sunniți. Ambele obiective sunt realizabile însă numai prin împotrivire la globalizarea liberală, care prevede atât secularizarea completă a societăților, cât și slăbirea (și, în final, abolirea completă a) statelor naționale. Chiar furnizarea independenței politice grupurilor etnice mici – considerată o fază intermediară în strategia globalistă – ar fi dezastruoasă pentru Turcia, din cauza factorului kurd indiscutabil foarte activ.

Treptat, se îndepărtează tot mai mult de Statele Unite și Occident şi Pakistanul sunnit, care este o altă combinație de politici naționaliste și islamice.

Deși monarhiile din Golf par cele mai dependente de Occident din regiune, la o examinare mai atentă, islamul arab, (unde putem include şi Egiptul, care este un alt stat important și independent al lumii islamice), se dovedește a fi un mix de sisteme sociale care nu au nimic de-a face cu agenda globalismului și sunt în mod natural predispuse urmeze chemarea „Măreței Deşteptări”.

Ce le poate împiedica sunt doar de contradicțiile dintre musulmanii înșiși provocaţi cu pricepere de către aceleași centre de control occidentale și globaliste, care exploatează nu numai contradicțiile șiiți-sunniți, ci și conflictele din regiune între  statele sunnite.

Pe de altă parte, „Măreața Deşteptare” ar putea deveni platforma ideologică unificatoare a lumii islamice în ansamblu, deoarece opoziția la „MAREA RESETARE” este, practic, fără alternativă pentru aproape fiecare țară islamică. E un numitor comun ce urmează să fie găsit între strategia globaliștilor și opoziția ce i se face, astfel încât, în anumite limite, să poată fi depăşite contradicțiile locale și să se poată coagula polul islamic de rezistență antiglobalistă.

Misiunea Rusiei: a fi în avangarda „Măreața Deşteptare”

Și, în cele din urmă, Rusia este chemată să devină cel mai important pol al „Măreţei Deşteptări” În ciuda faptului că Rusia a fost parțial implicată în civilizația occidentală – atât prin cultura Iluminismului în perioada țaristă, cât și sub bolșevici și, mai ales, după 1991 – în trecut ca și acum – identitatea profundă a societății rusești a inclus o neîncredere uriașă în Occident și, mai ales, în derapajele globaliste ale „veneticilor” liberali. Nominalismul este profund străin poporului rus  în toate trăsăturile sale fundamentale.

Identitatea rusă are ca piatră unghiulară tocmai comunul – neam, specie, biserică, tradiție, popor, stat.  Comunismul chiar, era o identitate colectivă deși artificială, de clasă,  dar o opusă individualismului burghez. Rușii au respins cu încăpățânare și continuă să respingă nominalismul în toate formele sale. Și aceasta a fost o platformă comună atât pentru perioada monarhică, cât și pentru cea sovietică.

După o încercare nereușită de a se integra în comunitatea globală în anii 1990, eșecul reformelor liberale în Rusia a convins definitiv societatea că atitudini și principii individualiste sunt străine rușilor ca popor. În ultimele două decenii, aceasta determină  şi sprijinul general pentru cursul conservator și suveran al lui Putin. Rușii resping „MAREA RESETARE” atât la dreapta, cât și la stânga – „la pachet” cu tradițiile istorice conservatoare, identitatea colectivă, percepția suveranității și libertății statului lor ca fiind cea mai mare valoare care nu e  un momentum, ci trăsătura fundamentală a civilizației ruse până la sfârşitul timpurilor.

Respingerea liberalismului și a globalizării s-a înăsprit în ultimii ani, când liberalismul și-a dat în vileag trăsăturile profund respingătoare pentru conștiința rusă. Aceasta a justificat o anumită simpatie a ruşilor pentru Trump și, în același timp, dezgust pentru adversarii săi liberali.

Şi Biden are față de Rusia o atitudine simetrică. El și elitele globaliste consideră Rusia ca pe principalul dușman civilizațional deoarece refuză programatic să accepte vectorul progresismului liberal și îşi apără fără concesii suveranitatea sa politică și felul său de a fi.

Desigur, Rusiei de azi îi lipsește încă o ideologie completă și inteligibilă pe care să o contrapună „MARII RESETARI”. Nu e mai puţin adevărat că, în Rusia, elitele liberale, mai ocupă poziţii la vârful  societăţii și asigură destulă influenţă ideilor, teoriilor și metodelor liberale mai ales în economie şi media. Deşi slăbesc potențialul Rusiei şi dezorientează societatea , ţara rămâne cel mai important – dacă nu  principalul! – pol al „Măreţei Deşteptări”.Acesta e un epilog pentru întreaga istorie rusă, întărind convingerea că rușii vor avea un rol mare și decisiv la sfârșitului timpului, al istoriei. Chiar dacă au a se confrunta cu cea mai proastă versiune – proiectul „MAREA RESETARE”. Victoria globalismului, a nominalismului și a apariției momentului Singularității ar însemna eșecul misiunii istorice ruse nu numai în viitor, ci și în trecut. La urma urmei, semnificația istoriei ruse a fost adresată tocmai unui viitor oamenilor fraţi, iar trecutul a fost doar o pregătire pentru aceasta.

Și în acest viitor, care vine chiar acum, rolul Rusiei este să ia parte activă la „Măreaţa Deşteptare în avangarda sa, proclamând imperativul Internaționalei  popoarelor  în lupta împotriva liberalismului – această ciumă a secolului XXI.

Deşteptarea Rusiei: Renașterea imperială

Ce înseamnă pentru Rusia „să se trezească” în contextul descris? Înseamnă  refacerea integrală a  scării sale istorice, geopolitice și civilizaționale  pentru a deveni polul unei noi lumi multipolare.

Niciodată Rusia n-a fost „doar o țară” – cu atât mai puțin „doar una dintre țările europene”. Cu toate  rădăcinile ei comune cu Europa, cu adâncimi în cultura greco-romană, Rusia, în toate etapele istoriei sale, și-a urmat propria cale  specială. Acest lucru s-a reflectat şi în alegerea fermă și de nezdruncinat a ortodoxiei și a moştenirii bizantine ceea ce, în multe privințe, a predeterminat înstrăinarea Rusiei față de Europa de Vest, care a ales catolicismul și, mai târziu, și protestantismul. În epoca modernă, același factor de profundă neîncredere în Occident s-a reflectat în faptul că ţara nu a fost afectată spiritul modernității – nominalism, individualism, liberalism. Chiar și atunci când a împrumutat anumite învățături și ideologii din Occident, Rusia le-a aplicat critic ori numai în partea care imita calea liberal-democratică la modă în Occident. Vectorul estic – turanic – a avut, de asemenea, o influență uriașă asupra identității Rusiei. După cum au arătat gânditorii eurasiatişti, inclusiv marele istoric rus Lev Gumilyov, statalitatea mongolă a lui Genghis Khan a devenit o lecție importantă în organizarea centralizată de tip imperial a Rusiei, care a predeterminat în mare măsură ascensiunea ei suverană începând cu secolul al XV-lea, când Hoarda de Aur s-a prăbușit, iar Moscova i-a luat locul în spațiul Eurasiei de Nord-Est. Această continuitate în geopolitica Marii Hoarde a favorizat extinderea viitoare a Rusiei de fiecare dată când și-a apărat ori și-a afirmat nu numai interesele, ci și valorile.

Rusia s-a dovedit a fi simultan moștenitoarea a două Imperii prăbușite aproximativ în același timp, în secolul al XV-lea – cel bizantin și cel mongol. Măreţia imperială a devenit destinul inalienabil al Rusiei.  Chiar şi în secolul al XX-lea, cu tot radicalismul transformărilor bolșevice, în ciuda tuturor, Rusia a rămas un Imperiu – chiar dacă de data aceasta a fost unul sovietic. Aceasta înseamnă că „deşteptarea” Rusiei e de neconceput fără întoarcerea la îndeplinirea misiunii imperiale inerente destinului ei istoric.

Privind structura sa de valori, o astfel de misiune apare direct opusă proiectului globalist „MAREA RESETARE”. E de așteptat ca, în disperarea de a-şi realiza saltul întrerupt, globaliștii să facă tot ce le stă în putință pentru a preveni o Renaștere imperială a Rusiei. Ea e o nevoie inevitabilă , dar nu pentru a impune tuturor celorlalte popoare, culturi și civilizații adevărul  rus și ortodox,  ci pentru a-și reînvia, întări și proteja identitatea celorlalţi. La urma urmei, adepții „MARII RESETARI” țintesc nu numai spre Rusia, deși, în cele mai multe privințe, ea e principalul obstacol în calea implementării planurilor lor. Dar aceasta este misiunea Rusiei – de a fi un „Katehon” [4], un rezistent care să împiedice sosirea ultimului rău pe lume.

În ochii globaliștilor, tot restul civilizațiilor, culturilor și societăților tradiționale sunt, de asemenea, supuse demontării, reformatării și transformării într-o masă cosmopolită globală nediferențiată care, în viitorul apropiat, va fi înlocuită  cu forme de viață noi – postumane -, organisme, mecanisme sau hibrizii acestora. Prin urmare, deşteptarea imperială a Rusiei e menită a fi un semnal pentru o răscoală universală a popoarelor și culturilor împotriva elitelor liberale globaliste. Revigorând-o ca Imperiu, ca Imperiu Ortodox, Rusia va oferi un exemplu pentru alte Imperii – chinez, turc, persan, arab, indian, precum și latino-american, african și … european. În loc de dominația unui singur „Imperiu” globalist, cel al „Marii Resetări”, deşteptarea Rusiei ar trebui să fie începutul polarizării mai multor Imperii care să cuprindă şi să radieze toată bogăţia culturilor,tradițiilor, religiilor şi sistemelor de valori ale oamenilor.

Spre  victoria „Măreţei Deşteptări”

Dacă inventariem Trumpismul în Statele Unite, populismul european (atât de dreapta, cât de la stânga), China, lumea islamică și Rusia, cu prevederea alăturării la acest nucleu,la un moment dat, a marii civilizații indiene și a țărilor din America Latină, precum şi ţărilor realmente  decolonizate ale Africii, precum și a tuturor popoarelor și culturilor omenirii în general, vom obține o forţă reală nu doar marginali împrăștiaţi și confuzi care încearcă să cârtească în fața puternicelor elite liberale care conduc omenirea la măcelul final, S-ar deschide un front cu luptători titraţi care ar include actori de diferite mărimi – de la mari puteri cu o economie planetară și arme viguroase la forțe și mișcări politice, religioase și sociale influente și numeroase.

La urma urmei, puterea globaliștilor se bazează pe insinuări şi ameninţări, pe o magie neagră a PR-ului. Ei guvernează nu pe baza puterii reale, ci bazându-se pe iluzii, simulacre și imagini artificiale, pe manipularea maniacală a conștiinței semenilor.

Totuşi, „MAREA RESETARE” a fost proclamată de o mână de decrepiţi globaliști care abia mai respiră în pragul demenței senile (Baiden, reptilianul Soros sau burgerul plin de sine Schwab) și o liotă de marginali gata de o  carieră nemuncită. Desigur, pentru ei lucrează burse și tiparniţe de bani, escroci de pe Wall Street și geniile cocainomane din Silicon Valley. Li se subordonează agenţi secreţi și generali de armată. Dar toate acestea sunt neglijabile în comparație cu omenirea – cu oamenii muncii și cugetării, cu profunzimea instituțiilor religioase și bogatele culturi fundamentale. „Măreaţa Deşteptare” este că începem să ghicim strategia fatală – ucigașe și, în același timp, suicidare – a „progresului”, așa cum este înțeleasă de elitele liberale globaliste. Și dacă înțelegem, atunci suntem în măsură să le explicăm altora. Cei „treziți” pot și ar trebui să trezească pe toți ceilalți. Și, dacă vom reuși, „MAREA RESETARE” nu doar că nu va mai avea loc, ci o dreaptă judecată se va abate peste cei care și-au făcut scop din distrugerea umanității – mai întâi spirituală, apoi trupească.

 

NOTE

[1]  Formularea în engleză a celor 5 puncte din „Big Reload” din raportul prințului Charles: :

  • To capture the imagination and will of humanity – change will only happen if people really want it;
  • The economic recovery must put the world on the path to sustainable employment, livelihoods and growth. Longstanding incentive structures that have had perverse effects on our planetary environment and nature herself must be reinvented;
  • Systems and pathways must be redesigned to advance net zero transitions globally. Carbon pricing can provide a critical pathway to a sustainable market;
  • Science, technology and innovation need re-invigorating. Humanity is on the verge of catalytic breakthroughs that will alter our view of what it possible and profitable in the framework of a sustainable future;
  • Investment must be rebalanced. Accelerating green investments can offer job opportunities in green energy, the circular and bio-economy, eco-tourism and green public infrastructure.

[2]  Ann Coulter. În Trump We Trust: E Pluribus Awesome! New York: Sentinel, 2016.

[3] Eidos -termen grecesc care înseamnă „formă” „esență”, „tip” sau „specie” în teoria formelor la Platon și teoria „universaliilor” la Aristotel.

[4] Katechon (din greacă : τὸ κατέχον „ ceea ce reține“, sau ὁ κατέχων , „cel care refuză“) este un concept biblic devenit  noțiune în filozofia politică. În 2 Tesaloniceni 2: 6-7 se spune : creștinii nu trebuie să se comporte ca și cum Ziua Judecăţii s-ar întâmpla mâine, deoarece Antihristul trebuie să fie dat în vileag înainte . Revelația Antihristului este condiționată de înlăturarea a „ceva / cineva care îl reține” și împiedică manifestarea sa deplină. Katechonul mai e interpretat ca un nou Împărat Ortodox salvator ori ca renașterea Sfântul Imperiu Roman

SURSA: Александр Дугин: Манифест великого пробуждения – 6 марта 2021, 10:40

 https://izborsk-club.ru/20749

- Advertisement -

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Latest News

Joe Biden se va întâlni cu președintele Afganistanului. Aceștia vor discuta despre retragerea trupelor SUA

Preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni cu preşedintele afgan Ashraf Ghani la sfârşitul acestei săptămâni, pe 25 iunie,...

Viitor luminos țara noastra are!

În contextul accentuării sărăciei, privațiunilor, coroborat cu situația globală, economia României prezintă semnele unei încetiniri, nu doar în ceea ce privește valorile indicatorilor macroeconomic,...

Strategii „inovatoare” ale politiei franceze pentru securizarea cartierelor defavorizate

Bibliografie - Strategii inovatoarea în Franța pentru securizarea cartierelor defavorizate (Mondo Police) https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/strategii-inovatoarea-franta-pentru-securizarea-cartierelor-deefavorizate-mondo-police-thomas-csinta/ - Doctrine „inovatoare” ale Poliției naționale franceze pentru securizarea cartierelor defavorizate clasate zone de „non-droit” (în afara...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -