
Sursa foto: www.nccourts.gov
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat marți că în instanțele din Romania au fost înregistrate 546 de cazuri de infectare cu Covid-19, dar că nu se pune problema opririi actului de justiție.
Aceasta pandemie de Covid-19 a lovit dur justiția. În instanțe au fost înregistrate 546 de cazuri de infectare cu Covid-19, dintre care cinci persoane au ajuns la terapie intensivă, iar trei persoane au decedat, a anunțat Cătălin Predoiu.
„În ceea ce priveşte situaţia creată de pandemie în instanţe şi parchete, noi am fost în contact cu curţile de apel şi Ministerul Public. Pot să vă spun că nu există o situaţie centralizată la fiecare curte de apel. Sunt în legătură permanentă cu preşedinta CSM şi mâine vom avea o întâlnire pe acest subiect. Deocamdată, ce pot să vă spun, pe baza datelor primite, este că în instanţe avem un număr de 546 de cazuri de infectare, dintre care 5 cazuri la ATI şi sunt înregistrate 3 decese. La Bacău, Timişoara şi Iaşi„, a declarat Predoiu în cadrul unei conferinţe de presă.
Predoiu a amintit faptul că, încă de la debutul pandemiei, Ministerul Justiţiei a alocat fonduri materiale necesare pentru protecţia instanţelor şi parchetelor, efortul financiar fiind de aproape 35 de milioane de lei.
Surse: www.b1.ro; www.just.ro; www.mediafax.ro