Arestarea lui Ion Antonescu la comanda Regelui Mihai I, a schimbat istoria lumi. Nu vrem să facem comentrii, dar citind o scrisoare pe care Ion Antonescu i-a lăsat-o soției constatăm că acesta nu a trădat așa cum a fost acuzat ci a murit, în fața plutonului de execuție cu multă demnitate. Mai mult, 1700 de soldați au fost trimiși ulterior în Siberia. Puțini dintre ei au scăpat cu viață și s-au mai întors în țară.
Scrisoarea lui Antonescu către soția sa, Maria
În dimineața zilei de 1 iunie 1946, își vede pentru ultima oară soțul care, în aceeași zi urma să fie executat. Cu prilejul acestei ultime revederi, Mareșalul îi înmânează scrisoarea de mai jos.
„Scumpa mea Rica,
Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme. Aşa să stai şi tu! Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet, la viaţa noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui pătimaşă, de azi, nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa. Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toata viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălţătoare. Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel. «Am fost un învins», au fost şi alţii…, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi. Popoarele în toate timpurile şi peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.
Ultima mea dorinţă este ca tu să trăieşti. Retrage-te într-o mănăstire. Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului şi bucata de pâine care azi nu o mai poţi plăti. Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit şi cu care am cunoscut şi durerile şi lipsurile. Împrejurările ne-au îndepărtat viaţa de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie şi ultimul tău locaş. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur, acolo unde va fi singura şi dreapta răsplată.
Te strâng în braţele mele cu căldură.
Te îmbrăţisez cu dragoste.
Nici o lacrimă! Ion.”
Povestea din spatele scrisorii
Istoria acestor oameni care s-au iubit până la plecarea din lumea aceasta, acum iubindu-se acolo, în taina Cerului și a dreptății eterne. I se cunoaște viața de după arestarea Mareșalului. Mai întâi opresiunea din partea Casei Regale, gestionată furibund de către regina-mamă după arestarea Mareșalului, a refuzat oferta refugierii la Legația Germană, a soției Mareșalului. Aceasta a fost arestată în septembrie 1944, iar în martie anul următor este trimisă la Moscova. Ulterior a fost adusă în țară în 1946, și i se fixează mai multe domicilii forțate, ultimul în Bărăgan.Bolnavă de inimă, este atent îngrijită mai întâi de către doctorul Theodor Burghele, apoi de către profesorul și academicianul Basil Theodorescu.Maria, Rina – cum o alinta Antonescu, se prăpădește la 18 octombrie 1964, în urma celui de-al treilea infarct.
Lovitura de stat
Lovitura de stat de la 23 august 1944, denumită și actul de la 23 august a fost acțiunea prin care, la acea dată de 23 august 1944, regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Antonescu a fost numit de regele Carol al II-lea, prin decretul regal din 4 septembrie 1940, în funcția de prim-ministru al României și reconfirmat de Mihai I al României la 6 septembrie 1940, la 23 august 1944 Antonescu a fost arestat de regele Mihai și demis prin decret regal. Acest act a pus capăt regimului instaurat prin puciul lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940, în urma căruia acesta se auto-intitulase „conducător al statului” și își însușise puteri discreționare. Regimul Antonescu a fost o dictatură militară, s-a aliat puterilor Axei într-un război, finalmente, dezastruos pentru România, refuzând să se supună cererii regale din 1944 de semnare imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică, trecerea țării și Armatei române de partea Aliaților și încetarea războiului împotriva acestora. În situația în care Armata Roșie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944 (frontul oprindu-se pe linia Cernăuți-Botoșani-Iași-
