Conferențiar doctor Cristina Bălăceanu
Facultatea de Administrație și Afaceri
Universitatea din București
În lumina societății actuale, accentul pe moralitate și credință, se disipează în cotidian. Astfel, pentru a face față trăirilor personale, oamenii, în bună măsură, apelează la credință, sau își găsesc exprimarea conștiinței în elemente moderniste de (re)descoperire a sinelului, prin tehnici de introspecție, meditație, motivarea sinelui, etc.
Raportarea la Biserică este considerată, în multe situații, desuetă. Dar care este rolul bisericii în viața unui creștin ortodox? Prin ce se caracterizează coabitarea socialului cu biserica?
Cum facem referire la biserica din perspectiva relației societale, manifestată prin impunerea cu caracter obligatoriu, respectiv prin raportare la impozitare?
Am în vedere aceste aspecte, urmare a faptului că spațiul public găzduiește o serie de polemici cu privire la scutirea bisericilor de la plata impozitului pe venit, ceea ce, în viziunea promotorilor aceste dezbateri, ar produce decalaje la nivelul bugetului consolidat la României, prin pierderea capacității statului român de a valorifica resurse bugetare rămase neimpozitate.
Bisericile, ca unități de cult, sunt scutite de impozitul pe profit, ceea ce produce o serie de controverse cu privire la utilitatea serviciilor publice furnizate de biserică către populație.
Astfel, potrivit Codului fiscal, biserica/unitățile de cult sunt scutite de la plata impozitului pe profit (Art. 13, (2), l); Art. 15, (1), a), (2) + Norme metodologice: 2 ale Codului Fiscal). Veniturile pentru care biserica este scutită de la plata impozitului pe profit sunt menționate în cuprinsul Art. 15 al Codului Fiscal, aidoma scutirilor aferente ONG-urilor, cu excepția veniturilor obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult sau a veniturilor specifice doar cultelor.
Totodată, biserica/unitățile de cult sunt scutite de la plata contribuțiilor sociale obligatorii a personalului clerical care nu realizează venituri (Art. 154, (1), o) + Norme metodologice 10, (2) ale Codului Fiscal). Personalul angajat al bisericii are obligația achitării contribuțiilor sociale obligatorii, exceptați fiind doar monahii care nu realizează venituri în sensul propriu al Codului Fiscal, art. 155.
În ceea ce privește impozitele indirecte, taxa pe valoarea adăugată (Art. 269, (2) + Norme metodologice 4, (10), b) ale Codului Fiscal), aceasta nu se aplică la livrarea obiectelor de cult religios (lumânări, vasele liturgice, icoane, cărți necesare cultului, veșminte, crucifixe și medalioane cu imagini religioase, calendare religioase etc.), nefiind asimilată activității economice.
Din perspectiva impozitelor și taxelor locale, biserica este scutită de impozitul pe clădiri, anexele acestora, casele parohiale (Art. 456, (1), d) + Normele metodologice 23, (1), (2) ale Codului Fiscal), altor proprietari pentru imobilele care sunt monumente istorice sau deservesc unor activități de utilitate publică (456, (1), e), x), (2), a), f) + Norme metodologice 23, (3), (6); 24 (1), (2), (3); 25).
Totodată, biserica beneficiază, pentru clădirile care deservesc unor scopuri de utilitate publică, de scutiri pentru produsele energetice și energie electrică (Art. 399, (1), k) al Codului Fiscal), respectiv de scutirea asupra taxei pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor (Art. 476, (1), c) al Codului Fiscal).
O altă falicitate pentru biserică, este scutirea impozitului pe teren, atât în ceea ce privește terenuri care au regimul curți construcții, cât și terenurile agricole (Art. 464, (1), d), e), z), (2), b), i), q), r) + Norme metodologice 71, (1); 77; 79; Art. 465, (71) ale Codului Fiscal.
Activitatea bisericii înseamnă, pe lângă viața liturgică, confesională, pastorală, cea socială, ancorată în reducerea risurilor de sărăcie extremă și excluziune social. Astfel, pentru acoperirea celor din urmă, biserica desfășiară și activități economice, menite să adauge valoare și să confere ocupație și mijloace de acoperire a nevoilor existențiale, a multora dintre semnii noștri.
Într-adevăr, dacă privim biserica în acest fel, ca serviciu de utlitate publică, inducem o idee de nefiresc credincioșilor conservatori, și de emancipare, credincioșilor moderni. Dar, îndeobște, ce face biserica? Cui se adresează, din perspectiva serviciilor publice, biserica?
Biserica îi cuprinde pe toți. Multe dintre activitățile curente ale bisericii, nevăzute, dar cu un impact deosebit asupra celor care se resfrânge activitatea ei, sunt realizate de voluntari, de personalul bisericii, de rânduitorii bisericii. Astfel, putem lua în considerare analiza costului de oportunitate al plății impozitului direct, pe venit și pe avere, în forma beneficiilor aduse comunității și regăsite în activitate de misionariat, de acordare de hrană și adăpost, de furnizare de educație pentru elevi din diverse medii, de luptă împotriva delicvenței juvenile, violenței domestice, libertății de exprimare a tinerilor, femeilor, persoanelor aflate în situații de risc social deosebit de ridicat, a ajutorare și întrajutoriare în diverse și variate etape ale vieții sociale și economice a comunității.
Biserica pune în centrul activităților sale omul, persoana, aflată în situație de vremelnicie și nevolnicie, smerenie, proslăvire a binelului, grijă față de semni, față de făpturi ale lui Dumnezeu care au nevoie de ajutor și solicită acest ajutor, în diverse moduri.
O parte a acestor activități, proprii și specifice bisericii, sunt măsurabile, cantitativ și calitativ, prin actele contabile ale bisericii, pe de o parte, și prin impactul acestora asupra calității vieții oamenilor care beneficiază de aceste servicii, considerate sociale, de utilitate publică. În orice moment aceste activități pot fi justificate din punct de vedere al cronologiei contabile, al evidenței în contabilitate, reflectând modul în care se valorifică resursele proprii și atrase și, de aceea, costul de oportunitate poate fi calculat în marje pentru care venitul marginal depășește costul marginal, cu efect asupra maximizării utilității marginale a activităților descrise ca fiind sociale și de utilitate publică.
Multe dintre activități pot fi puse pe seama actelor de caritate însă, aceste activități sunt însuflețite, poartă învățătura creștină multimilenară, manifestate prin cuvânt, tâlc, har, comuniune, împărtășire, firesc al modului de manifestare, prin acte asconse privirii, neasumate și considerate ca modalitate de manifestare a smereniei.
Consider că manifestarea credinței prin cuvânt și faptă conferă mediului social și economic din România o serie de învățăminte, manifestate prin:
-realizarea de fapte de economie socială prin care multe dintre problemele sociale ale comunității pot fi considerate ca având sau fiind în situația de a își găsi rezolvare prin conștientizare, implicare, validare problemei ca fiind de ordin social și asumarea decidenților pentru identificarea de soluții înlăuntrul sistemului juridic național și european;
-conturarea germenilor stimulării mediului educațional prin cuvânt și învățătură, prin considerarea absenteismului și a abandonului școlar ca fiind reziduale, în măsura în care se creează un spațiu partnererial de discuție și abordare a problemei la nivel de comunitate. Consider, în acest sens, că trecerea de la discuție la acțiune este necesar și obligatoriu. România a mijloace de aplicare și implementare a instrumentelor de maximizare a efectelor sociale, care converg din resursele educaționale și financiare ale spațiului european, dacă nu se rezolvă prin resursele bugetare interne.
-militarea pentru asumarea de către societate a unui cod de etică, de favorizare a aspectelor morale în detrimentul ațiunilor imorale și conferirea de căi de prevenție a activităților care sunt distrurbante la adresa persoanei și a familiei sau grupurilor în care acesta activează, în măsura în care răul se produce involuntar, sau vountar, în baza și ca urmare a unei boli societale. Conșientizarea acestei forme de manifestare a răului, a acțiunilor improprii binelului și fericirii omului, poate converge către vindecare. Dar este nevoie de ajutor și sprijin de specialitate care poate fi oferit de către instituții specializate, în mare măsură și de către biserică.
Biserica a devenit un spațiu social, cu o încărcătură și o importanță vitală în societate, urmare a nevoii societății de un spațiu neutru de manifestare a sprijinului pentru integrarea activă și incluzivă a semenilor în viața comunității. Totodată, Biserica include norme, valențe, principii, dogme și virtuți care obligă la asumarea unui comportament corect și limitativ în raport cu manifestarea răului în toate formele sale. Cu toate acestea, Biserica găsește și înlesnește căi de îndreptare, ca suport al învățăturii sale, pe care le consideră acțiuni în a dezvolta socialul în forma sa pură: manifestarea umanității și a firescului în viața cotidiană.
Indiferent de maniera în care privim activitățile bisericii, impozabile sau neimpozabile, vom face referire la confreria pentru acte de cultură, de educație și de asigurare a mijloacelor de trai a celor care sunt în nevoie. Astfel, Biserica devine un mijlocitor al schimbului de fapte bune în economie, iar costul de oportunitate al acestora este neplata impozitului pe venit.
