Nota Redacției:
Prea Iubiți Frați și Surori în Credința Creștină.
Publicăm un articol al reputatului Avocat Dan CHITIC. Intelectual de subtilă și elevată gândire , patriot înflăcărat dar mai ales un Om profund credincios . Am gândit să punem articolul său mai întâi la rubrica Religie . Dar , reflecția lui depășește cadrul Religiei , este o reflecție despre Societatea Actuală: putem să ne schimbăm , să trăim împreună , să căutăm Unitatea nu Dezbinarea ?
Fără îndoială problema unei Singure Date , pentru Crăciun și una pentru Paște devine urgentă ! În fața Ateismului și a Mișcării Criminale a Dictaturii “ Noi Ordini Mondiale” nu ne mai putem permite “spectacolul” sărbătoririi a două date pentru același Sfânt Eveniment!
Dacă pentru Crăciun este în mare parte o Sărbătorire aproape acceptată ca Dată Unică de Majoritatea Lumii Creștine, Data Peștelui pune “marea problemă”
Or , “Lumea Ortodoxă“
Nu Poate Accepta decât Data fixată de Primul Conciliu Ecumenic de la NICEEA din 325 d. C .
Este CONCILIUL FONDATOR al CREDINȚEI CREȘTINE!
A nesocoti Deciziile Sale este a atinge Bazele Credinței Creștine !
Vaticanul a schimbat deja CREDO-ul ! A adăugat “ faimosul “ Filioque care stabilește o dublă legătură a Sfântului Spirit care ar proveni din Tată și din Fiu , dărâmând astfel Trinitatea Imuabilă în care TOTUL, și DOMNUL Iisus CRISTOS și DUHUL SFÂNT provin din TATĂ , CREATORUL Văzutului și Nevăzutului !
Este clar deci că dacă Dorim
și este Urgent , să unificăm această Dată , Vaticanul dar și Ritul Protestant trebuie să se alăture Datei Unice , Ortodoxe , care a fost aceeași până la introducerea Calendarului Gregorian de Vatican!
CRISTOS a ÎNVIAT!
Gral. Bg(r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU
Arhonte al Patriarhiei Ecumenice
Proto Arhonte al Patriarhiei Antiohiei și Ierusalimului
Despre calendare, foc și Înviere – o încercare de tămăduire de războiul cel dintre noi
Acum, de Izvorul Tămăduirii, odată ce zilele de bucurie și de mărturisire ale Paștelui au rămas doar niște luminoase amintiri în inimile noastre, cred că pot să mă apropii cu sfială și eu de spinosul subiect al „unificării” datei Paștilor… cu intenția dinainte exprimată de a tămădui, pe cât îmi stă în putință, unele „razne și prisosuri” așa zis „dogmatice”. Pentru a face asta, în afară de datele istorice puse la dispoziție de prietenul Klimowicz Gabriel, încă de la începutul scandalului, încă din 11.04.2023 – date pe care vi le las ca un consistent post scriptum la scurta mea postare, iată premisele de la care cred că trebuie să plecăm în discuția noastră:
În primul rând voi aminti câteva pasaje biblice, așa cum știți deja că îmi place să o fac:
„Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.” „Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile.” (Matei 26: 2, 19)
„Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.” (Ioan 18: 28)
„Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice.” (Ioan 19: 30)
Aș putea continua cu citatele… un lucru este sigur: Iisus a fost indubitabil răstignit în preziua de Pesah (Paștile iudeilor). Or, Biserica, oricare ar fi ea – de rit bizantin sau roman, are unul din criteriile de stabilire a datei Paștilor ca acesta să NU corespundă cu pesahul! Nu comentez, nu mă întreb, doar constat. Cu alte cuvinte, nu adevărul scriptural/istoric/calendaristic este cel urmărit de Biserică la stabilirea datei pascale, ci un adevăr util duhovnicesc, superior celui factual.
În al doilea rând mă voi referi la epicleză (pentru cei mai puțini familiarizați cu terminologia bisericească le spun că epicleza este invocarea / chemarea Duhului Sfânt „peste noi şi peste aceste daruri” (de pâine şi vin), ca să devină „adevărat Trupul şi Sângele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Unii teologi fac distincţie între invocarea peste popor – pe care o numesc „epicleză de părtăşie” – şi invocarea peste Darurile de pâine şi vin – pe care o numesc „epicleză consecratorie” (de sfinţire/consacrare). Epicleza este cea mai importantă parte a Rugăciunii euharistice.” – conform orthodoxwiki.org).
Știu, pare să nu aibă legătură cu data Paștilor. Dar are, indirect, căci sigur are cu pogorârea luminii sfinte la Ierusalim (asupra acestui subiect chiar nu voi intra în nicio polemică!). Căci așa cum la epicleză preotul nu are o oră și nici o dată fixă la care Duhul Sfânt se pogoară asupra darururilor, dată și oră la care el, preotul, trebuie să facă în altar în prealabil rugăciunile pentru „a prinde”, pentru a „nu rata” duhul sfânt ce vine la ora/ziua stabilită (de cine?)… la fel și focul minunat de la Mormântul Sfânt! el vine când vine pentru că este chemat, invocat Duhul Sfânt care, indirect, ca efect al prezenței Sale, face să apară focul. Astfel, nu focul în sine este chemat, invocat, la Sfântul Mormânt în preziua Paștilor, ci Duhul Sfânt… deci este vorba eminamente de o epicleză. Dacă nu ar fi așa, ar fi sminteală și erezie, căci focul pogorâtor la dată și oră fixă nu apare nici în Biblie, nici în sfinții părinți – motiv pentru care „daogmatizarea” minunii focului pogorâtor nu ar fi nimic altceva decât o formă de idolatrie. Cu alte cuvinte, nu data calendaristică aduce focul minunat de Paști, ci prezența ierarhilor și preoților care invocă Duhul Sfânt, motiv pentru care, așa cum spunea TG, cel mai înțelept și erudit om pe care îl cunosc, dacă din cauza unei catastrofe s-ar stabili data Paștilor într-o duminică din Septembrie, în mod excepțional, în acel Septembrie, în chiar sâmbăta dinainte, ar veni Duhul Sfânt și ar face să se popoare focul în Sfântul Mormânt – nu am niciun dubiu!
Acesta este motivul pentru care nu data paștelui ortodox „coincide” cu venirea luminii sfinte (de altfel, cum s-ar putea ști cu siguranță și anticipat, cu ani de zile înainte (!!!), care e data pogorârii luminii, atâta vreme cât acesta e un eveniment cu dată variabilă?!?), ci lumina vine atunci când se stabilește data peștelui, chiar și de s-ar stabili greșit această dată (de altfel, „se pare” că anul acesta chiar a existat o astfel de eroare de calcul după propriile canoane ale Bisericii Ortodoxe, dar nu voi insista asupra acestui subiect).
Măcar pentru aceste motive această discuție smintitoare trebuie să înceteze! De îndată! Faptul că ea este întreținută de unii și alții, unii chiar ierarhi sau funcționari bisericești… e problema lor… cu Dumnezeu!
Faptul că Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol discută cu alte biserici surori unificarea datei Învierii (știu că mulți mă vor blama – iar!), eun lucru absolut normal: Hristos a Înviat! O singură dată! Nu de două ori, odată pentru ortodocși și odată pentru catolici. De aceea, în umila mea opinie, ar trebui să ne bucurăm toți creștinii, indiferent de confesiune, în același timp: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie UNA, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17: 21).
Acum, dacă și când capii Bisericilor vor stabili data unică a celebrării unicei Învieri… nu mai ține de mine să mă pronuț. În opinia mea, v-am spus, e simplu și ține de un adevăr scriprural: Învierea a avut loc în noaptea ce a urmat paștelui evreiesc, „în prima zi a săptămânii” iudaice, adică Duminică. Dar, la fel de bine știu, s-a stabilit sub adumbrirea Duhului Sfânt că nu trebuie să urmăm adevărul Scriptural. Păi dacă e așa, orice dată se va stabili, când și dacă se va stabili – repet, se va stabili sub luminarea aceluiași Duh Sfânt, iar eu, un simplu și smerit credincios, voi urma decizia păstorilor turmei ortodoxe – căci ei vor da socoteală și dacă fac bine și dacă greșesc. Cine sunt eu să îi judec pe ei? Cine sunt eu să aleg sau să decid ce trebuie să facă Biserica.
Nu sunt dintre cei care cred că mirenii nu trebuie să discute chestiuni scripturale, doctrinare sau dogmatice, știți bine asta! Din potrivă, cred că biserica, în sens larg, de eclesia (ἐκκλησία), suntem toți, nu doar instituția, și că discuțiile și chiar și polemicile (în anumite limite) ascut simțurile și gândurile credincioșilor și călesc precum focul oțelul credința creștinilor. Toate astea au o limită: decizia! Decizia aparține ierarhilor și doar ierarhilor din sfântul sinod… nu fiecăruia dintre noi. În Biserică nu e democrație (așa cum se simulează că ar fi în „societatea civilă”), tocmai pentru că e vorba de Duhul Sfânt. Dacă ierarhii știu să asculte „glasul” și să facă voia Sfântului Duh, v-am mai spus, e strict problema lor cu Dumnezeu! Așa cum a noastră e să facem ascultare și să urmăm direcția trasată de aceștia (în cele bisericești!), și nu să facem după voia noastră!
Iar dacă totuși aveți o problemă cu felul în care este sau va fi stabilită data Paștelui, uitați de calendare, uitați de foc pogorâtor, uitați de tot și amintiți-vă un singur lucru: Hristos se naște, moare și înviază în fiecare Duminică, ba chiar în fiecare liturghie, oricând ar fi aceasta peste an, indiferent de zi, lună sau an și asta pentru un singur motiv: liturghia este atemporală, așa cum împărăția lui Dumnezeu este peste tot și nicăieri căci este „înăuntrul vostru”:
„Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (…) Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa.” (Luca 17: 21, 22, 24)
Hristos a înviat!
Post scriptum vă las expunerea istorică a evenimentelor făcută de prietenul Klimowicz Gabriel:
Despre data Paștelui
În Biserica creștină data Paștelui e prima duminică după prima lună plină după echinocțiul de primăvară. A fost stabilită la Conciliul ecumenic de la Niceea în anul 325 d.H. Atunci se lua în considerare calendarul lui Iulius Cezar, iulian. În anul 326, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt (construită de Sfântul Constantin cel Mare – 274-337 – începând cu 326) s-a văzut pentru prima dată apariția Luminii Sfinte de Paște. Era la un an după data stabilită de conciliul de la Niceea, și era în prima duminică, după prima lună plină, după echinocțiul de primăvară (21 martie), exact așa cum se stabilise.
De atunci în Biserica Apuseană și Răsăriteană (care nu erau separate în acel moment) Paștele s-a sărbătorit împreună timp de 728 de ani. În anul 1054 a avut loc marea schismă. Cele două biserici creștine s-au despărțit și și-au dat anatema una alteia, adică s-au blestemat una pe alta. Paștele însă s-a sărbătorit, în continuare, la aceeași dată – deși Bisericile se despărțiseră – încă 528 de ani, când, în 1582 a fost introdus calendarul Gregorian. Așadar Biserica Apuseană și cea Răsăriteană au sărbătorit aceeași dată a Paștelui timp de 1256 de ani.
Motivul introducerii noului calendar de către papa Grigorie al XIII – lea a fost unul științific. Calendarul Iulian nu era exact. Data de 21 martie nu mai coincidea cu fenomenul astronomic de echinocțiu, adică de egalitate a zilei cu noaptea, ci era decalat deja cu două săptămâni. Nu toate țările din Occident au adoptat odată noul calendar. De exemplu, Anglia l-a adoptat 170 de ani mai târziu. România, împreună cu majoritatea țărilor în care sunt Biserici Ortodoxe, a adoptat calendarul Gregorian în anul 1923.
Data echinocțiului după calendarul Iulian, cu cea după calendarul Gregorian nu mai aceeași. În ciuda acestui lucru (sic), echinocțiul, ca fenomen astronomic, nu și-a schimbat momentul astral în care se petrece. Dar data Paștelui, calculată în cele două Biserici, după echinoxul ortodox sau catolic, nu a mai corespuns. Lumina de Paște însă a continuat să vină la Sfântul Mormânt, așa cum venise și până atunci, după Paștele calculat conform calendarului iulian: adică în Sâmbăta Mare, între orele 12.00 și 14.00, de după prima lună plină, de după echinocțiul de primăvară ortodox (21 martie calendarul vechi) sau 3-4 aprilie (calendarul nou). După calendarul Gregorian însă, echinocțiul, ca fenomen astronomic, se petrece cu două săptămâni mai devreme, adică pe 21 martie (17 martie pe calendarul vechi).
În anul 1965 au fost ridicate anatemele, adică blestemele dintre Biserica Catolică și majoritatea Bisericilor Ortodoxe. Inclusiv Biserica Ortodoxă Română, prin conducerea ei de atunci, a aderat la acest demers. Despărțirea celor două Biserici, adică schisma, a rămas în vigoare. Cu toate că anatema a fost ridicată, Paștele a continuat să fie sărbătorit la date diferite, Bisericile Ortodoxe calculându-l după calendarul Iulian, iar cea Catolică după calendarul Gregorian.
Biserica Catolică ar putea, printr-un edict al Papei, să sărbătorească Paștele la aceeași dată ca Biserica Ortodoxă. În cest caz însă, Paștele nu ar mai fi calculat după fenomenul astronomic al echinocțiului de la 21 martie, așa cum prevede sinodul ecumenic de la Niceea din 625, care a fixat data.
Biserica Ortodoxă, dacă ar ceda ea, ar putea să calculeze data Paștelui, după calendarul gregorian, la fel precum catolicii și, atunci, toată lumea creștină l-ar sărbători odată. Însă, problema este aceea că Lumina Sfântă de la Ierusalim, de la Sfântul Mormânt s-ar putea să vină tot după data veche a Paștelui. S-ar putea. Nu ai cum să știi sigur. Și, atunci, sărbătorirea Paștelui, după data reală a fenomenului astronomic, ar fi într-un fel invalidată. Nu numai atât, Lumina Sfântă venind la altă dată decât data Paștelui, ar invalida chiar decizia Sinodului de la Niceea, despre care se spune că nu poate greși. Așadar e în joc veridicitatea deciziilor Bisericii, odată cu Biserica însăși. Chiar dacă cele două Biserici ar dori să unifice data Paștelui, treaba nu e deloc simplă.
Am văzut că se face o confuzie regretabilă. Multă lumea asimilează problema unificării datei Paștelui cu unificarea celor două Biserici Surori, așa cum au fost numite de Patriarhul de Constantinopol, atunci când s-a ridicat anatema în 1965. Cele două „Unificări” nu au însă nici o legătură una cu alta.
Concluzia mea: Data Paștelui a fost stabilită de către oameni. Nu de către Dumnezeu. Oamenii greșesc adesea și de multe ori, în loc să se smerească în fața lui Dumnezeu pentru că, încă odată, și-au depășit limitele, ei caută ca Dumnezeu să le justifice (teologic) greșelile. E o mândrie luciferică. Discuțiile din jurul datei Paștelui consumă prea multă energie, inutil. Noi, creștinii, sărbătorim la Paște, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Nu data Paștelui. Învierea a avut loc atunci când a avut loc. Oamenii, în nemernicia lor, nu au reținut data exactă. Dar, nu trebuie să transferăm ura față de frații noștri creștini și față de Biserica cealaltă, în discuțiile despre data Paștelui, ca și când asta ar legitima mai mult o Biserică sau alta.
