Totul s-a întâmplat pentru că a existat o doamnă pe numele ei Ecaterina-Cocuța Vogoride, născută Conachi.
Revoluționarii de la 1848 au reușit după un deceniu de eforturi enorme ( erau foarte mulți cei care se împotriveau unirii, chiar și printre boierii neoși) să își îndeplinească cea mai mare dorință revoluționară. Unirea.
Dar era cât pe ce să nu se întâmple și proiectul să se ruineze. Caimacamul Vogoride, un fel de domnitor locțiitor pus de Poartă al Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani de a ajunge domnul Moldovei, a falsificat alegerile, pentru a arăta Marilor Puteri că dorință poporului nu este pentru unire. Astfel, chiar și puținii suporteri ai Unirii Principatelor ar fi înțeles care este „voința românilor” si ar fi renunțat în favoarea turcilor.
Doar că ambițiosul Vogoride avea pe cineva acasă pe care nu îl putea domina. Era însăși soția lui, cea cu care a avut 3 copii.
Înainte de unire, Cocuţa l-a convins pe Nicolae Vogoride să renunţe la desemnarea lui Constantin Catargiu sau Nicolae Cantacuzino ca miniştri, ambii recunoscuţi antiunionişti, ameninţând în caz contrar cu divorţul şi cu plata unor despăgubiri egale în cuantum cu zestrea sa, pierdută de soţ, în urma unor neinspirate plasamente. Cocuţa Conachi reproşa „veneticului din Fanar”: „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”.
Se pare că amenințările ei nu au funcționat până la capăt. Atunci, boieroaica a pus mâna pe scrisorile secrete ale soțului, care dovedeau că a măsluit alegerile, la cererea otomanilor și le-a trimis spre publicare prin intermediul lui Costache Negri și Dimitrie Rallet, cotidianului «L’Étoile d’Orient» („Steaua Dunării”), care fusese interzis la Iaşi şi apărea la Bruxelles. Scurte review-uri în limba română ale acestor epistole care au făcut înconjurul Europei, au fost publicate şi în Moldova sub numele de „Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”.Fiind prestigiul lor în joc, Regina Victoria și Împăratul Napoleon al III-lea (în calitate de reprezentanţi ai Puterilor Garante) s-au întâlnit la Osborne, au hotărât anularea alegerilor falsificate de Vogoride și repetarea lor sub atentă supraveghere. Rezultatul a fost covârșitor în favoarea unioniștilor. In paranteză fie spus, cred ca dovezile că alegerile pentru Adunarea ad-hoc din Moldova au fost falsificate în favoarea celor care se opuneau Unirii au adus în pragul rupturii chiar şi solida alianţă dintre Anglia şi Franţa, proaspeţii învingători din Războiul Crimeei. Anglia susţinea Turcia, adică separarea în continuare a Principatelor, iar Franţa, unde lobby-ul românesc era mai puternic, Unirea.
Ce a urmat, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn la Iași și apoi la București, a pus lumea în faţa faptului împlinit, chiar dacă, initial, Marile Puteri au căzut de acord ca românilor să li se permită o Unire formală, administrativă, dar cu doi domni, două guverne, două parlamente. După această înţelegere, alegerile au fost reluate, iar românii au speculat la maximum termenii acordului. Şi-au ales un singur domn, pe Alexandru Ioan Cuza. Se năștea România și datorită Ecaterinei-Cocuța Vogoride, născută Conachi .
După împlinirea actului Unirii l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. După moartea acestuia, în 1862, s-a recăsătorit cu principele Emanuele Ruspoli,principe de Paggia-Suaza, senator şi sinodic al Romei, care a devenit unul dintre apropiaţii regelui italian Vittorio Emanuele II. Cu cel de-al doilea soţ, Ecaterina Conachi a avut cinci copii.
Cocuţa Conachi a cunoscut cele mai elitiste cercuri politice şi artistice italiene, fiind o susţinătoare convinsă a unirii italiene.
A murit la Genova în februarie 1870, dar rămăşiţele sale pământeşti au fost inhumate în biserica familiei din Ţigăneşti , din judeţul Galaţi. Asta i-a fost dorinţa.
Eu aș pune-o pe acesta femeie, de un curaj nebun pentru vremurile acelea, pe o bancnotă românească. Fără ea putea să nu fie nimic. Și nici măcar nu e o persoană istorică recunoscută.
Adina Stefanescu
