Ieșirea domnului Eduard Hellvig, actualul director al SRI, în spațiul public, vorbind despre securism, a adâncit și mai mult ilaritatea. Cine e securistul bun și cine e securistul rău? Nu a răspuns la temerile societății.
Părerea noastră este că a dorit doar să ridice o perdea de fum, pentru a masca adevăratele intenții ale Pachetului de legi ale siguranței naționale: crearea portofelului digital, ca experiment unic în Europa, de control total al individului și sancționarea sa dacă nu are atitudini corecte politice.
La fel ca anticorupția (de alții inventată), hegemonul dorește un experiment. Vrea să verifice care e forța de reacție a unei societăți democratice la intenția de deschidere a lagărului digital, în care fiecare individ să fie măsurat la comportament și la atitudine și să i se impună restricții. Cine nu va fi conform, nu va mai avea acces la banii din bănci și nu va mai avea libertate de mișcare. Aici e înțelesul ascuns al celebrului pachet.
Însă e și un lucru bun în dezbaterile publice. Legile siguranței naționale au scos diviziile de epoleți la vedere. E singurul câștig al scurgerii lor, într-un UM de presă.
Directorul SRI, Eduard Helvig, a ieșit public doar pentru a explica piticilor și scufițelor regimentului din pădure că el e omul bun și are pomul copt.
Eduard Hellvig vrea să spună că rezerviștii sunt răi
“Securismul are abilitatea de a se prezenta ca un medicament, când în realitate este virusul însuşi” – a zis Eduard Helvig, actualul director al SRI, în aplauzele prietenilor săi sexagenari.
Îmi permit să iau distanță de corul susținătorilor săi din cluburile de gândire.
Cunosc fentele sistemului. Chiar dacă nu se mai văd vara licuricii.
Hellvig vorbește despre ”ceilalți,” pentru a camufla viitorii securici, crescuți, antrenați și puși în dispozitivele de luptă pentru noua lume digitală, în care până și prosopul te va reclama că nu e suficient de uscat.
Cum se recunosc securicii?
Să definim securii! Cum îi recunoaștem? Cui se închină? Ce rol social au în noile comandamente ale fericirii supravegheate?
Dar înainte de toate să descriem starea de fapt, nu de drept. Neomarxismul, ascuns în globalism (care e altceva decât globalizare), accelerează laboratoarele de pregătire a Omului Nou, cel care va consimți să fie asistat și încarcerat în pușcăria digitală. Tânărul cu căști în urechi, călcat de tramvai, e veritabilul Om nou.
Securiciul e prostul clasei care nu știe nici el cum a ajuns prim ministru.
Securiciul e individul care merge la cursuri de dezvoltare personală, fiindcă n-a absolvit decât școala vieții.
Securiciul e colegul tău de școală, care nu s-a ostenit să învețe, a mers toată viața servit, doar pentru că într-una din zile a făcut ce nu ai făcut tu: a semnat. Ce? Adeziunea. Acea hârtie cu subsemnatul …mă angajez.
Securiciul e absolvent de Harvard sau dacă vreți Georgetown University, plecat bou, întors lemn-tănase.
Securiciul e fiul lui tata, fost securist sau nomenclaturist.
Securiciul e timpanul sistemului de lângă tine.
Securiciul e condus de ideea că nu trebuie să ai nicio idee. Sistemul gândește pentru tine!
Securiciul e omul de rețea care se ferește ca de diavol să pronunțe acest cuvânt sau “stația.”
Securiciul e șmecherul specializat în combinații, care nu dă niciodată socoteală pentru încălcarea flagrantă a legilor.
Securiciul e individul care nu știe cum se calculează aria cercului, dar e membru în comisiile științifice internaționale.
Securiciul e acoperitul de lângă tine care nu știe legătura dintre variabilele dependente și cele independente, dar are doctorat.
Securiciul e chelnerul ajuns peste noapte patron de restaurant.
Ușor de recunoscut, greu de evitat
La vreo nuntă, securiciul e ușor de identificat. E “băiatul de băiat” sau „fata de fată” care urcă beat la volan, fiindcă știe că nu pățește nimic. Dacă-l oprește vreun milițian în trafic spune un cod și basta.
Securiciul e gherțoiul din Parlament care râgâie după masă și îți spune că așa se exprimă în orient omul sătul.
Securiciul e fostul șef de bandă de hoți ajuns șef de grup parlamentar la un partid important.
Securiciul e idiotul util cauzelor ajuns șef de multinațională, pe care mama voia să-l facă zidar de prost ce era.
Securiciul e astăzi chemat la Departamentul de stat (deși nu știe engleză) și distribuit în roluri internaționale.
Securiciul e tipul care vine deobicei lângă mine, la vreo slujbă religioasă, ca să mă întreabă „cât coști” ca să te predai, el fiind om care scrie în revista Intelligence.
