Pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârșirea Primei Uniri a Poporului ROMÂN într-un singur Stat Național, pentru curajul și sacrificiul său, Parlamentul ROMÂNIEI a adoptat la data de 21 iulie 2020 Legea nr. 137 prin care Mihai VITEAZU, Domn al Țării ROMÂNEȘTI , al MOLDOVEI și Principe al TRANSILVANIEI a fost declarat Martir și Erou al Națiunii ROMÂNE.
Să ne amintim datele importante ale acestui Mare Erou al ROMÂNIEI
1593 – 1599 Domn al Țării ROMÂNEȘTI
1599 oct – iunie 1600, Stăpânitor al Țării ROMÂNEȘTI și TRANSILVANIEI
1600 iunie – sept 1600 Stăpânitor al Țării ROMÂNEȘTI, MOLDOVEI și TRANSILVANIEI.
1600 sept – noiembrie 1600 Domnitor al Țării ROMÂNEȘTI
1601 feb – aug 1601, Comandant Militar în slujba Imperiului Habsburgic
Înfrânt de forțele dușmanilor, Domnitorul Mihai VITEAZU, ajunge cu greu mai întâi la VIENA și apoi la PRAGA , la curtea Împăratului Imperiului Roman de națiune Germanică, Habsburgic, RUDOLF II unde este primit de acesta pe 14 martie 1601.
Marele nostru Voievod pledează în fața acestuia importanța pentru Imperiu de a îl ajuta să izgonească de pe tronul Transilvaniei pe Sigismund BATHORY, care revenise după ce fusese alungat de Mihai VITEAZU și de a i se da concursul trupelor imperiale pentru a reface unitatea principatelor române ca un aliat puternic împotriva Imperiului Otoman .
RUDOLF II acceptă într-o primă fază să îi dea concursul .
Va însărcina pe Generalul Gheorghe (Giorgio) BASTA , italian de origine albaneză , comandant al trupelor imperiale în luptele contra turcilor și cu care Voievodul colaborase deja .
Din păcate, BASTA va deveni gelos de succesele Marelui Voievod și va dezvolta contra lui o ură mistuitoare!
În același timp , RUDOLF II , în perspectiva refacerii Organizației Statale pe care Mihai VITEAZU o crease și de teama de a a nu putea să îl controleze, îl trădează.
Gen. BASTA însărcinează un ofițer, mercenar walon, Jacques de BEAURY, de a îl prinde și ucide.
Acesta pătrunde, pe 9 august 1601, cu un detașament de mercenari , în tabăra Domnitorului Mihai , stabilită în Câmpia Turzii .
Marele nostru Voievod , se va apăra cu sabia în mâna și un mișel soldat habsburgic îl va străpunge cu sulița și îi va tăia capul .
Trupul lui va fi aruncat , de acești nelegiuiți , pe Câmpia Cristișului, să vadă că a pierit Căpitanul lor!
Capul Marelui Domnitor va fi luat de Paharnicul TURTUREA, fidel boier și dus în Țara ROMÂNEASCĂ unde va fi îngropat de boierul Radu BUZESCU la mânăstirea Dealu , de lângă TÂRGOVIȘTE , lângă tatăl său , Vodă PĂTRAȘCU
Pe lespedea lui de piatră scrie :
“ Aici zace cinstitu și răposatu capu al creștinului Mihail, Marele Voievod ce a fost Domnitor a Țării ROMÂNEȘTI, a ARDEALULUI și MOLDOVEI
Mai târziu , marele cronicar Miron COSTIN a scris în “Hronica“ o frază premonitorie și care din păcate Poporul nostru nu a știut să țină cont pentru cine a lăsat să îl guverneze mai târziu :
“Și așea s-au plătitu lui Mihai VODĂ slujbele ce au făcutu nemților” .
Vineri , 27 mai curent la Statuia Marelui Domnitor Mihai VITEAZU , la BUCUREȘTI , a fost cinstită memoria Marelui Voievod , în prezența Înalților Oficiali reprezentând Primul Ministru și Ministrul Apărării .
Au participat membrii ai “Asociației Mihai VTEAZU 30 “ în frunte cu Președintele Gen. Adrian COSTACHE .
A fost prezent de asemeni Gral. Bartolomeu Constantin SĂVOIU, fost Vice Președinte C.I.O.R. -NATO și Președinte AORR, (Asociația Ofițerilor de Rezervă din ROMÂNIA) și Președintele Partidului “Alianța Lege și Ordine” (A.L.O.)