Ieri s-au împlinesc 82 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov în urma căruia URSS a ocupat Basarabia.
Încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, acesta a fost semnat la Moscova de ministrul de Externe german, Joachim von Ribbentrop şi de cel al URSS, Viaceslav Molotov, în prezenţa lui Stalin.
- Ce efecte a avut Pactul Ribbentrop-Molotov (sau Pactul Hitler-Stalin) pentru România?
Efectele au fost fără îndoială dramatice – și nu doar din punct de vedere teritorial. Cel mai important efect a fost, fără îndoială, ultimatumul sovietic din iunie 1940, care a dus la cedarea Basarabiei de către România. Și a mai fost crearea unei situații de politică externă aproape fără ieșire pentru România, care a pus-o, practic, în brațele Germaniei naziste, stat care, după seria de cedări teritoriale prelungită până în septembrie 1940, s-a declarat, după aceste ajustări dramatice, gata să garanteze nu doar ceea ce se numea atunci independența politică a României, ci și noua sa configurație teritorială. Pactul Ribbentrop-Molotov este, pentru România, într-un oarecare sens, începutul simbolic al războiului împotriva Uniunii Sovietice.
- Se mai simt în ziua de astăzi efectele acelui act politic?
Efectele sunt contondente și consistente, chiar și astăzi. Existența Republicii Moldova este o urmare directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, consfințită și de seria de tratate care au urmat după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, începând cu Pacea de la Paris, din 1947, dar continuând și cu celebra conferință de la Helsinki, din 1975. Însă cred că este foarte important să enunțăm ferm și corect natura acestui pact. Foarte multă lume vorbește despre el ca despre o expresie pură a realismului politic, a realismului aplicat în politica externă. În realitate, Pactul Ribbentrop-Molotov este expresia pură a totalitarismului aplicat în politica externă. Este cea mai bună exprimare a dorinței de dominație a celor două totalitarisme și, dacă vreți, prin asta se pune un soi de echivalență între comunism și nazism, cel puțin din perspectiva politicii externe. Foarte multă lume din Rusia de astăzi interpretează încă Pactul Ribbentrop-Molotov – pentru a expedia neliniștile morale – ca fiind expresia realismului. Nu, este expresia politică a totalitarismului. O astfel de inițiativă Uniunea Sovietică a avut-o desigur și în direcția partenerilor occidentali, după începutul războiului lui Hitler împotriva lui Stalin. În iarna lui 1941 a propus ceva asemănător Angliei, dar s-a lovit de refuzul politicos, dar constant al acestei țări, până în perioada finală a războiului, când, practic, Marea Britanie a cedat ceea ce de fapt deja pierduse, Europa Orientală.
- La nivel de mase, de populație, există încă vreo apăsare subsecventă acelui pact? Oamenii mai simt în vreun fel efectele acelui moment?
În Europă orientală, fost comunistă, efectele sunt mai degrabă la nivel simbolic și, desigur, al memoriei istorice. Însă, dacă vorbim despre fostul spațiu sovietic, efectele sunt directe și destul de consistente. Astăzi, Rusia încă își gândește politica externă în termeni destul de apropiați de cei în care o făcea Stalin la momentul încheierii pactului Ribbentrop-Molotov. Astăzi, Rusia impune zone de excludere în Marea Neagră, pornește războaie mai mult sau mai puțin hibride împotriva vecinilor săi, nu se sfiește să comită rapturi teritoriale, să stimuleze separatismul, să genereze așa-numite războaie civile. Vedem un tip de politică foarte asemănătoare cu cea pe care a pus-o în practică Stalin, chiar dacă foarte puțină lume mai ține minte politica externă din anii ’20 până în anii ’50.
- Ar avea Rusia cu cine să se înhame la un nou pact Ribbentrop-Molotov? Ar putea exista riscul ca un astfel de rapt teritorial, un astfel de decupaj al Europei, să se mai producă?
Atâta vreme cât Europa și Statele Unite ale Americii își mențin aderența la o platformă de valori comune, de chei morale prin prisma cărora privesc politica internațională, există șanse ca astfel de înțelegeri să nu se repete. Însă, odată cu degradarea valorilor democratice europene, șansa unei astfel de înțelegeri crește proporțional și ea poate să apară nu atât în forma ei nudă a unei înțelegeri politice cu miză teritorială, dar fără îndoială poate fi promovată ca o înțelegere de tip economic. Așa că, deși istoria nu se repetă, putem fi martorii unor efecte asemănătoare cu cele petrecute în trecut, atunci când circumstanțele o impun.
Sursa: dw.com, Istoricul Dr. Cosmin Popa
