marți, aprilie 13, 2021
the big logo

JURNAL SĂPTĂMÂNAL NAȚIONAL INDEPENDENT | ANUL 1 | NUMĂRUL 36|12 - 18 APRILIE 2021

La 25 ianuarie 1882 s-a născut scriitoarea britanica Virginia Woolf

Must Read

Criza pandemică – factor de favorizare a integrării sau dezintegrării europene?

Prof. univ. dr. Vasile PUȘCAȘ A trecut un an de când am conștientizat că suntem într-o criză pandemică. Fiecare individ,...

O Incredibilă Coaliție care vizează subversiunea Ordinii Mondiale Actuale

General de Bg ( ret) Bartolomeu Constantin Săvoiu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale ROMÂNE 1880 , fost Vice...

Sursa foto:ro.wikipedia.org

Virginia Woolf cu nume original Adeline Virginia Stephen, n. 25 ianuarie 1882, Londra – d. 28 martie 1941, a fost o scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare și scriitoare de povești, cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.

În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra și membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ Doamna Dalloway(1925), Spre far (1927), Orlando (1928) și eseul de dimensiunea unei cărți A Room of One’s Own (1929), cu faimosul său dicton: „O femeie trebuie să dispună de bani și de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficțiune”.

Virginia Woolf s-a născut cu numele de Adeline Virginia Stephen în Londra în 1882. Mama ei, o femeie frumoasă și renumită, Julia Prinsep Stephen (1846-1895), se născuse în India în familia domnului John și Maria Pattle Jackson și mai târziu s-a mutat în Anglia cu mama ei, unde a fost model pentru pictorii prerafaeliți, ca de exemplu Edward Burne-Jones. Tatăl ei, Sir Leslie Stephen, era un autor remarcabil, critic și alpinist. Tînăra Virginia a fost educată de către părinți în familia unită de pe strada Hyde Park Gate, 22 din Kensington. Ambii părinți fuseseră căsătoriți și rămăseseră văduvi, în consecință familia includea copii din trei căsătorii. Julia a avut trei copii cu primul ei soț, Herbert Duckworth: George, Stelle și Gerald Duckworth. Tatăl ei fusese căsătorit cu Minny Thackeray, și avea o fiică: Laura Makepeace Stephen, care a fost diagnosticată ca având o boală mintală și care a trăit împreună cu familia ei pînă în momentul internării din 1891. Leslie și Julia au avut împreună patru copii: Vanessa (1879), Thoby (1880), Virginia (1882) și Adrian (1883).

Statutul domnului Leslie Stephen ca editor, critic și biograf, și legătura lui cu William Thackeray (el fiind văduv al fiicei celei mai mici a lui Thackeray), a constat în faptul că urmașii săi au fost crescuți într-o ambianță plină de influențele societății literare victoriene. Henry James, George Henry Lewes, Julia Margaret Cameron (mătușa Julei Stephen) și James Russel Lowell, care a fost nașul de onoare al Virginiei, erau printre vizitatorii casei. Descendentă a unui slujitor al Mariei Antoinette, Julia venea dintr-o familie de femei frumoase cu renume care și-au lăsat amprenta asupra societății victoriene ca modele pentru artiștii prerafaeliți și primii fotografi. În plus, aveau o imensă bibliotecă din casa lui Stephen, din care Virginia și Vanessa (spre deosebire de frații lor, care au fost trimiși la școală) au învățat despre clasici și literatura engleză.

În conformitate cu amintirile Virginiei Woolf, cele mai placide momente petrecute pe perioada copilariei sale, totuși nu au fost legate de Londra, ci de St. Ives din Cornwall, unde familia își petrecea fiecare vară până în 1895. Casa de vară a lui Stephen, Talland House, se deschidea spre golful din Portminister, și există și în prezent, deși puțin schimbată. Amintiri despre aceste vacanțe cu familia și priveliștile, în special cea a farului din Godrevy, au influențat ficțiunea lui Woolf de mai târziu, cel mai evident în Spre far.

Moartea bruscă a mamei în 1895, când Virginia avea 13 ani, și cea a surorii vitrege cu doi ani mai târziu, au dus la primele crize nervoase ale Virginiei. Moartea tatălui în 1904 a provocat cel mai serios colaps al ei, fiind după scurt timp internată.

Savanții moderni (inclusiv nepotul ei și biograful Quentin Bell) cred că crizele nervoase ulterioare perioadei depresive repetate au fost de asemenea influențate de abuzurile sexuale pe care Virginia și Vanessa le suferiseră din partea fraților vitregi George și Gerald Duckworth (despre care Virginia își amintește în eseurile sale autobiografice O schiță a trecutului și 22 Park Gate). Pe parcursul vieții, Woolf a fost bolnavă de schimbări bruște și periodice ale dispoziției și bolile care țin de astea. Deși această instabilitate a afectat deseori viața ei socială, activitatea ei literară a continuat cu mici pauze până la suicidul ei.

Virginia Woolf a început să scrie ca profesionist în 1905, inițial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Brontë. Primul ei roman, The Voyage Out, a fost publicat în 1915 de către tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost inițial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul în repetate rânduri. Versiunea anterioară a romanului a fost reconstruită de către Louise DeSalvo și acum este accesibilă publicului larg cu titlul plănuit. DeSalvo susține că multe din schimbările pe care Woolf le-a făcut în text se datorează schimbărilor din viața ei.

Opera

Virginia Woolf a continuat să publice romane și eseuri cu un caracter intelectual, bucurându-se de succes atât din partea criticilor cât și a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerată ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea și unul dintre cei mai însemnați moderniști.

Woolf este considerată drept una dintre cei mai mari inovatori ai limbii engleze. În operele sale, ea a experimentat atât cu fluxul conștiinței și cu motivele psihologice cât și cu cele emoționale ale personajelor. Reputația lui Woolf a decăzut brusc după cel de-al Doilea Război Mondial, însă poziția ei eminentă a fost restabilită odată cu valul de critică literară feministă din anii 1970.

Opera ei a fost criticată pentru că s-ar fi rezumat la lumea îngustă a intelectualității engleze. Unii critici o considerau lipsită de universalitate și profunzime, fără puterea să comunice lucruri de relevanță emoțională sau etică unui cititor obișnuit deziluzionat, obosit de estetismul anilor ’20. Ea a mai fost criticată de unii ca fiind antisemită, în pofida faptului că era căsătorită cu un bărbat evreu. Acest antisemitism este luat din faptul că ea deseori scria despre personaje de naționalitate ebraică în arhetipuri stereotipice și generalizări. Copleșitorul antisemitism al anilor 1920 și 1930 a avut o influență inevitabilă asupra Virginiei Woolf. Ea scria in agenda sa: „nu-mi place vocea evreiască; nu-mi place râsul de evreu”. Totuși într-o scrisoare din 1930 către compozitoarea Ethel Smyth, citată în biografia lui Nigel Nicolson, Virginia Woolf, ea își amintește de mândria pe care o simțea pentru că Leonard era evreu, confirmând pornirile ei de snob, „cât uram că mă căsătorisem cu un evreu- ce snoabă eram, deoarece ei au o imensă putere de viață”. Într-o altă scrisoare către buna ei prietenă Ethel Smyth, Virginia dă dovadă de o critică usturătoare a creștinismului, indicând egoismul său fățarnic și afirmând „evreul meu are mai multă religie în unghia de la un deget de la picior- mai multă dragoste de oameni într-un fir de păr”. Virginia și soțul ei Leonard Woolf de fapt urau și se temeau de fascismul anilor ’30 cu antisemitismul său, știind că erau pe lista neagră a lui Hitler. Cartea ei din 1938 Three Guineas a fost o acuzare a fascismului.

Talentul de scriitoare a Virginiei Woolf a tins să umbrească puterea sa centrală: Woolf după cum se poate demonstra este cea mai lirică romancieră în limba engleză. Romanele ei sunt foarte experimentale: o narațiune, deseori lipsită de acțiune și destul de ordinară, este refractată -și uneori aproape dispersată -în conștiința receptivă a personajelor. Lirismul intens și desăvârșirea stilistică se contopesc pentru a crea un univers supraîncărcat de imagini auditive și vizuale.

Intensitatea viziunii poetice a Virginiei Woolf elevează cotidianul, uneori banalul spațiu- deseori mediul de război – a celor mai multe romane ale sale. De exemplu, Doamna Dalloway (1925) se bazează pe eforturile Clarissei Dalloway, o doamnă din societatea înaltă între două vârste, să organizeze o petrecere, în momentul în care viața ei se compară cu cea a lui Septimus Warren Smith, un veteran din clasa muncitoare care revenise de la Primul Război Mondial, purtând răni psihologice adânci.

Spre far (1927) descrie două zile la distanță de zece ani. Subiectul are la bază anticiparea familiei Ramsay a unei excursii spre far și reflecția ulterioară despre aceasta, precum și tensiunile familiale adiacente. Una din temele principale ale romanului o constituie zbuciumul procesului creativ pe care pictorița Lily Briscoe îl suportă atunci când încearcă sa picteze în mijlocul dramei familiale. Romanul este de asemenea o meditație despre soarta oamenilor care alcătuiesc o națiune în mijlocul războiului, și despre cei care au pierdut pe cineva drag în război. De asemenea, romanul studiază trecerea timpului, și cum femeile sunt forțate de către societate să permită bărbaților să le consume echilibrul emoțional.

Orlando (1928) este de o altă calitate comparativ cu toate celelalte romane ale Virginiei Woolf, așa cum sugerează și subtitlul: „O biografie”. El încearcă să zugrăvească caracterul unei persoane reale, și este dedicat lui Vita Sackville-West. El are menirea să o consoleze pe Vita, pentru faptul că s-a născut fată și pentru pierderea casei familiale, deși prezintă de asemenea o tratare satirică a vieții și a operei sale. În Orlando, mijloacele de exprimare ale biografilor istorici sunt ridiculizate; personajul unui biograf pompos este creat pentru a-l lua în râs.

Valurile (1931) este povestea unui grup de șase prieteni ale căror meditații, care corespund mai mult unor recitative decât monologuri interioare propriu-zise, creează o atmosfera ondulatorie care se aseamănă mai mult cu un poem în proză decât cu un roman scris în jurul unei intrigi.

Ultima ei lucrare, Between the Acts (1941) face o totalizare și amplifică preocupările majore ale lui Woolf: transformarea vieții prin artă, ambivalență sexuală și meditațiile la tema trecerii timpului și a vieții, prezentate simultan în degradare și reînnoire – toate plasate într-o narațiune puternic fantezistă și simbolică care cuprinde aproape întreaga istorie engleză. Această carte este cea mai lirică din toate operele ei, nu numai în plan sentimental, dar și în cel stilistic, fiind în cea mai mare parte scrisă în versuri.

Nefiind nici pe departe o simplă recapitulare a ideilor Cercului, opera lui Woolf poate fi înțeleasă ca purtând un dialog cu Bloomsbury, în special tendința ei (informată de G.E. Moore, printre altele) către un raționalism doctrinar.

Operele ei au fost traduse în mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges și Marguerite Yourcenar.

Surse: ro.wikipedia.org; history.com

- Advertisement -

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Latest News

Criza pandemică – factor de favorizare a integrării sau dezintegrării europene?

Prof. univ. dr. Vasile PUȘCAȘ A trecut un an de când am conștientizat că suntem într-o criză pandemică. Fiecare individ,...

O Incredibilă Coaliție care vizează subversiunea Ordinii Mondiale Actuale

General de Bg ( ret) Bartolomeu Constantin Săvoiu, Marele Maestru al Marii Loji Naționale ROMÂNE 1880 , fost Vice Președinte CIOR -NATO ( Confederația...

Etnogeneza românilor reflectată în creațiile istoriografiei românești

Autor: Potcovaru Ioana-Corina În cadrul culturii românești, scrierea istoriei a jucat un rol important. Împărțiți între hotarele mai multor state,  românii s-au convins de necesitatea...

Lacul Colibiţa – locul de basm unde poţi respira cel mai pur aer din ţară

Situată la o altitudine de 900 de metri, Colibiţa ( judeţul Bistriţa Năsăud) este poarta de intrare în Munţii Călimani. Lacul, munţii, pădurea, aerul,...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -