Scriu acest editorial sub semnul marii sarbatori a Sfantului Apostol Andrei, fondatorul Bisericii Orientale Crestine si ocrotitorul Romaniei. Este o bucurie sufleteasca sa scriu in aceasta zi, caci traim momentul emotiei si reculegerii celui care a crestinat Romania si a fost creatorul spiritual al Neamului Nostru.
Intr-o lume din ce in ce, bantuita de ateism si de doctrine potrivnice credintei noastre Crestin Ortodoxe, de secularism si ateism, avem mai mult ca niciodata datoria sacra de a ne ruga, inchina si proslavi, Dumnezei si Sfintii Apostoli si bineinteles Fiul Domnului, Isus Hristos si Fecioara Maria. Romania a trecut prin vremuri de restriste. Secolele au trecut, valurile de invadatori au trecut, dar din pacate noi primejdii au aparut. Aceasta intr-un context international in care islamismul, religie si ideologie razboinica, isi intinde influenta in lumea intreaga, folosind toate mijloacele pentru a domina.
Am ales 4 situatii care in ultimele saptamani demonstreaza caracterul agresiv al Islamismului.
Conflictul din Nagorno Karabah s-a incheiat temporar in ultimele zile, prin infrangerea fortelor Armeniei crestin ortodoxe. Teritoriul stravechi istoric, cu puternica consonanta simbolica pentru Armenia, Nagorno Karabah dupa ce in perioada comunista conform doctrinei “divide et impera”, a fost dat pentru a fi condus de Republic Socialista Federativa Azerbaigean, pana in 1990. Deja in 1988, populatia Armeana s-a revoltat. Dupa razboiul inceput in 1991, o pace precara s-a instaurat, intrerupta periodic de conflicte intre cele doua tari. Conflictul recent care vede pentru prima oara interventia Turciei de partea Azerbagianului, schimba complet datele problemei. Dupa o luna de lupte intre cele doua tari, in timpul carora Turcia a sprijinit masiv , Azerbaigianul, trimitand brigazi jihadiste si militari turci, mii de refugiati au parasit Nagorno Karabah, cautand scaparea in Armenia, dand foc la casele lor intr-o situatie de disperare. Trupere Azerii, au folosit in timpul razboiului, bombe cu fosfor, interzise de altfel de conventile internationale. Ziarele turcesti favorabile Presedintelui Erdogan, au clamat ca pentru prima oara au fost recuperate pamantul de la necredinciosi. Este clar caracterul religios al acestui conflict care dateaza de zeci de ani.
O alta ilustrare a acutizarii pericolului islamist, sunt zecile de morti, tarani ucisi cu cruzime, in nigeria, de teroristii gruparii islamiste, boko haram. De altfel, de ani de zile acesti criminali, adesea cu complicitatea guvernelor locale, corupte si ineficace, au luat sute de ostatici, au omorat locuitori pasnici si semanat teroarea. Crestinii in Nigeria sunt tinta preferata a terorismului islamic, totul in indiferenta totala a comunitatii internationale. Interesant de reamintit, ca in momentul cand fostul Presedinte American, Husain Obama, a vizitat Nigeria, acest “vajnic aparator” al drepturilor omului, nu a gasit ocazia sa discute cu Presedintele Nigerian, crimele contra comunitatii crestine.
Seria avansului neinceatat al islamismului se manifesta si prin atentatele in lant din Afganistan. Dupa 19 ani, incepand cu 2001, in prezenta americana si cheltuieli de 2 trilioane de dolari, (2000 de miliarde), situatia este inca si mai grava, decat in 2001. Teroristii talibani care aplica regulile cele mai dure ale unei terori medievale, de la femeile care trebuie sa fie total acoperite, cu faimoasa burkha, pana la interzicerea filmelor, muzicii, televiziunii, au reusit acum sa controleze aproape intreaga tara. Negocieri de pace incepute de Guvernul American, cu acesti criminali, arata esecul acestor aproape 20 de ani de angajament militar financiar. Un esec pentru NATO, un esec pentru America. Inca odata Islamul iese invingator.
Pentru a termina cu seria avansului inexoriabil al islamului, evocam si situatia din Etiopia. A doua tara crestinata a lumii, dupa Armenia in secolul doi, vechea Abisinie, denumita ulterior Etiopia, a fost ani de zile un bastion al crestinatatii in Cornul Africii. Dupa anii imperiului Etiopian sfarsit in uciderea Imparatului Haile Selassie, si venirea la putere a unei dictaturi comuniste, Etiopia isi va relua independenta in anii 90. Simbol insa al avansului islamist, dupa moartea ultimului Primului Ministru Ortodox, conflictul s-a intetit contra regiunii Tigre. Primul Ministru musulman, Abyi Ahmed Ali, dupa o luna de conflict a penetrat in capitala Mekele, reusind astfel sa isi impuna autoritatea. Presedintele regiunii Trigre ortodox, Gebremichael a anuntat ca va continua lupta contra regiumul de la Abbeba. Trist dar este o realitate evidenta, intre o europa devenita din ce in ce mai ateista, si un islam din ce in ce mai cuceritori, viitorul se anunta sumbru pentru vechiul continent. Multe voci, politicieni, filosofi, demografi, oameni din servicii, prezic ca in ritmul actual, europa in 30-40 de ani, ca si o mare parte a lumii, va fi sub dictatura semilunii.
Autor: Directorul Jurnalului. General Bg. (r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU