O personalitate eminentă a secolului 20, Președintele Francez Generalul Charles de GAULLE, omul care a fost simbolul luptei pentru eliberarea Franței de sub dominația germano-fascistă, dar și o extraordinară personalitate, om de cultură, strateg, scriitor și filosof. Dar pentru a vorbi de el, nu sunt suficiente sute și sute de pagini, iar biografiile despre acest om extraordinar, sunt extrem de numeroase. Vom aminti numai pe scurt câteva date, reper din această viață ieșită din comun.
Născut pe 22 Noiembrie 1890 la Lile, dintr-un tată dintr-o străveche familie aristocratică, cu zeci de reprezentanți ai vechii nobilimi militare, dar și a administrației Regilor Franței și dintr-o mamă dintr-o familie înstărită a burgheziei industriale din nordul Franței, cu rădăcini Irlandeze și Germane, tânărul Charles de GAULLE, se va înscrie ca voluntar timp de 7 ani, în Armata Franceză. După ce obține primele grade de Sub Ofițer, va fi admis la Scoală Militară, pe care o va absolvi cu Gradul de Sub Locotenent. Batalionul pe care îl va conduce în Primul Război Mondial, va avea grave pierderi din partea trupelor germane și Charles de GAULLE devenit Căpitan, vă cădea prizonier și va petrece 2 ani și jumătate într-un lagăr de Ofițeri unde va întâlnii numeroși camarazi care vor deveni mai tărziu diferite personalități ale vieții militare sau industriale franceze. Reîntors după război în familie, va fi trimis doi ani de zile în Polonia, unde va instruii Armata Poloneză. Reîntors, va ocupa diferite funcții în Armată pentru a fi trimis în 1931, timp de doi ani de zile, în Liban și Siria. Reîntors în Franța, vă intra în structurile militare, între care Consiliu Superior al Armatei, condus de Mareșalul Petain, care îi fusese Colonel în regimentul care îi servise în timpul primului Război Mondial.
Până în 1931, Generalul de GAULLE, vă scrie un număr de cărți de strategie militară, de o extremă importanță. Astfel el va dezvolta pentru prima oară în Franța, doctrina trupelor blindate și mecanizate și a unor corpuri mobile pentru a înfrunta viitorul inamic. Aceasta în prezența doctrinei oficiale a șefilor militari din epocă, care preconizau o strategie imobilă de așteptare și de mobilizare numai pe faimoasa linie Maginot. De altfel eșecul acestei doctrine absolut depășite, a fost verificată în momentul atacului trupelor germane, când trupele de parașutiști ale forțelor extrem de mobile ale Armatei Germane, au luat pe la spate linia de fortificație Maginot, cauzând o înfrângere totală a trupelor Franceze.
Foarte interesant , Generalul German Guderian, Liderul trupelor de blindate germane, a apreciat și a adoptat ideile inovatoare ale Generalului de GAULLE. Promovat General de Brigadă la începutul campaniei, Generalul Charles de GAULLE va pleca în Anglia de unde va lansa faimosul apel din 18 iunie 1941, care reprezintă extraordinara chemare către națiunea Franceză, pentru a se ridica contra ocupantului nazist și a guvernului care a trădat Franța, al Mareșalului Petain. Victoria aliaților și eliberarea Franței cu trupele Franceze alături de cele Americane, a însemnat triumful celui care devenise deja o legendă până la Franța, Generalul Charles de GAULLE. Devenit Președintele Consiliului de Miniștrii și dezgustat în 1946 de certurile reîncepute de clasa politică Franceză, Generalul Charles de GAULLE se va retrage în Estul Franței în localitatea Colombey les deux Eglises. Până în 1958, Generalul Charles de GAULLE va scrie un număr de cărți de istorie și pagini de o înaltă valoare literară, de o rara sensibilitate, pătrunse de o extraordinară iubire pentru istoria și națiunea Franceză.
În plină perioadă de frământări sociale și politice și de campanie militară în Algeria, contra mișcării de “eliberare” provocată de țările comuniste, Generalul de GAULLE își va relua poziția de Lider, devenind Președinte al Consiliului de Miniștrii. Ales Președinte al Franței cu o largă majoritate, Generalul de GAULLE va superviza în anii 1960, accesul la independență, al fostelor colonii din Africa Franceză și va moderniza Franța , redându-i locul pe scena mondială. Sub conducerea lui, Franța devinde o Putere Nucleară și militează pentru o politică independentă în fața supremației Americane. Diferitele schimbări în societatea Franceză, penetrarea ideilor de stânga, care de ani de zile invadaseră cultura, educația și mass-media franceze, duc la revolta studențească din mai 1968.
În această perioadă, între 14-18 mai, Generalul Charles de GAULLE va efectua o vizită în România, unde va fi primit de tânărul dictator, Nicolae Ceaușescu, care în acea perioadă reprezenta încă o speranță de liberalizare a dictaturii comuniste în tara noastră.
Fotografiile pe care le publicăm, arată și moementele istorice ale Generalului Charles de GAULLE, dar și cele cu vizita lui în tara noastră. Referendumul din aprilie 1969, care prevedea o modificare a regiunilor franceze, dar și a Senatului, fiind respins de alegători, Generalul de GAULLE va demisiona imediat și se retrage la proprietatea sa de la Colombey les deux Eglises. Va face lungi voaiaje în Irlanda și va vizita de asemeni în Spania, unde se va întâlni cu Generalul Franco. După această vizită, el va spune: “Regret că nu ne-am văzut mai devreme!”.
Moare pe 9 noiembrie la ora 20:00 , singur în fața televizorului, de un anevrism, în timp ce își făcea pasența cu care era obișnuit. Până a doua zi decesul lui va fi ținut secret. La liturghia religioasă care va urma de Notre Dame de Paris unde 33 de Sefi de state vor asista și reprezentanți din 83 de tari, cosciugul lui nu va fi prezent, căci el a cerut să fie înmormântat numai în familie, iar trupul neînsuflețit a fost dus de la Vila familială, direct la cimitir pe un afet de tun în prezența locuitorilor satului și a unui detașament militar. Un mare om a dispărut. Președintele Pompidou, a spus: “Franța a rămas văduvă!”
Comentariu: Nu pot să vorbesc despre omul extraordinar care a fost Generalul de Gaulle, fară ca un val de emoție să mă inăpădească. Tânăr copil, am avut de la tatăl meu, lecția de istorie despre Franța. El mi-a spus: “Fiule, nu uita acest mare om, Generalul de Gaulle, care a salvat Patria sa de dictatura nemților. Au trecut anii și în luna mai 1968, student la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț Exterior, ieșeam de la cursuri în Piața Romană la începutul după-amiezii. O Mașină deschisă având în față coloana oficială de motocicliști, trece având în spatele mașinii pe Generalul de Gaulle și pe Ministrul de Externe, Corneliu Mănescu, îndreptandu-se către Palatul Victoria. Spontan strig din toate puterile: “Vive le General de Gaulle!” Și puțin speriat de îndrăzneala mea mă grăbesc să plec din piață. Octombrie 1970, ajungeam la Paris, unde primisem, cu ajutorul Autorităților Franceze, permisul de a emigra și a mă stabili. Prmul meu gând era să mă duc să văd cel puțin chiar de departe, reședința celui care era omul pentru care aveam atât de mare admirație, Generalul de Gaulle și dintr-o dată, în a treia săptămână de când sosisem, vine vestea dureroasă pe 9 noiembrie a dispariției sale. Cu emoție și cu lacrimi, am stat în fața televiziunii cele două zile care au urmat de neașteptata solidaritate a poporului francez în fața pierderii acestui mare om. Am avut după aceea mai tărziu ocazia de a vedea de mai multe ori și de a vizita reședința sa la Boisserie, la Colombey les deux Eglise. Devenit muzeu, reședință sa este vizitată de un număr imens de francezi și de străini. Am fost de asemeni să mă reculeg în fața mormântului din cimitirul comunal unde se odihnește alături de soția lui, Yvonne și fica lui Ane. Nu departe, pe colinele care domina Colombey les deux Eglise, a fost înălțată o imensă cruce de lorena, simbol al luptătorilor pentru libertatea Frantei și insigna a Partidului Gaulist.
Autor: Directorul Jurnalului. General Bg. (r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU
