Moștenit de la Inchiziție și adoptat de către Napoleon, Codul de Instrucție Criminală francez din 1808, o adevărată reformă a vremii, nu este altceva decît un „mise à jour” (adusă la zi !) a Ordonanței de Procedură Criminală din 1670. Prin acest Cod de Instrucție, în 1811, Juriul de Acuzare este înlocuit cu JI (Judecătorul de instrucție), un magistrat independent, pe care Napoleon îl considera cel mai puternic om în cadrul Jurisdicției Franceze.
Moștenitor al Locotenentului criminal, apoi al Magistratului de siguranță, de-a lungul timpului el devine actorul principal, „monstrul scaru” al unei justiții de tip inchizitorial, cu sarcini complet antagoniste, pe de o parte, cu acea de investigație, iar pe de altă parte, cu cea de jurisdicție, ceea ce pune în evidență o serie de contradicții în sistemul juridic inchizitorial. Printre atribuțiile principale ale sale, care și aztazi (cu mici modificări nesemnificative) sînt aceleași ca și în 1811, mentionăm:
a) Utilizarea tuturor mijloacelor posibile (legale dar și mai puțin legale!) pentru a determina peacuzat (învinuit, inculpat) să-și recunoască vină (fapta);
b) Utilizarea detenției provizorii, ca mijloc de instrucție, exercitând astfel o puternică presiune psihologică asupra acuzatului cu scopul de a-l face să-și mărturisească fapta (care eventual nici nu a comis-o);
c) Nici o prezumptie de nevinovăție, considerându-l, pe acuzat, întodeauna vinovat, până când, ajunge la o concluzie contrară cu anchetatorii săi (echipă de jandarmi sau de polițiști, în funcție de zonă geografică – mediu rural sau periurban, respectiv, metropolă sau regiune urbană).
În principiu, el poate folosi, practic, orice mijloc (legal și nu numai…) pentru descoperirea adevărului. În general, el are obligația să instrumeneteze un dosar cu care este însărcinat de către Procurorul Republicii, într-un timp „rezonabil” (art.175-2 din CPP), ceea ce, contrar jurisdicțiilor anglo-saxone (dar și celei romanești), înseamnă, teoretic, o detenție provizorie de 4 luni (renuvlabil încă o dată), într-un dosar infracțional corectional și un an (renuvlabil încă o dată), într-un dosar infracțional criminal. În practică însă, intr-un dosar infracțional corecțional, o anchetă, durează în medie cca 10 luni, iar într-un dosar infracțional criminal, 30-35 de luni. Pentru a-i diminua puterea, art.137-1 al Legii Guigou (asupra prezumpției de nevinovăție din 15 ianuarie 2000) istaurează JDL (Judecătorul de Detenție și Libertate), care are rolul de a „proteja” acuzatul (învinuitul, inculpatul) și de a se opune încarcerării abuzive a acestuia în detenție provizorie (în perioada instrumentării dosarului), ordonată (cu rare excepții) de către Judecătorul de instrucție.
Sursa: https://www.jurnalul-bucurestiului.ro
