Duminică 27 septembrie, se vor cunoaște rezultatele alegerilor locale, municipii și consilii județene în România. Observăm cu măhnire și cu resemnare apatia totală a populației, căci pentru clasa politică nu este de mirat trădarea și reaua voință. Modul în care se fac aceste alegeri, precum și alegerile legislative, este o sfidare a bunului simț, o construcție total ilogică, însă fară îndoială, logică, pentru cei care au conceput această construcție, cu scopul de a dezbina și a face inoperant o gestiune politică sănătoasă, corectă și utilă în folosul rațiunii Române.
Să începem mai întăi cu alegerile locale. În primul rând, de la început modul de scrutin intr-un singur tur este total anti-democratic, și ar putea mult mai bine înlocuit prin numirea “ de la centru” a primarilor. Faptul de a desfășură un singur tur, permite ca o minoritate să conducă majoritatea în disprețul regulilor, unanim acceptate, că o majoritate trebuie să aibă conducerea. Astfel faptul de a avea alegeri într-un singur tur, face ca prin multiplicarea numărului de candidați, procentajul necesar, pentru a devenii “primul magistrat al orașului” să fie inferior pragului de 50+1. Luând un exemplu, 10-15 candidați, este posibil ca cel care vă fi ales, să poată să devina primar cu 20%-25%, ceea ce este fară îndoială un dispreț total al alegătorilor și permite ca o minoritate să conducă majoritatea. În al doilea rând, neavând două tururi, este clar că este împiedicată crearea unei majorități puternice, ca și o opoziție puternică. În cazul alegerilor în două tururi, după cum se știe, în primul tur se votează conform preferințelor, în al doilea tur se elimină. Se creează astfel două coaliții, care permit un echilibru prin faptul că majoritatea este puternică și la rândul ei opoziția nu este fărâmițată și devine un challanger, care trebuie respectat. A doua aberație este faptul de a organiza un scrutin în care primarul este ales pe o lista și consiliul municipal pe altă listă. Aceasta aduce la situația absurda în care primarul poate să fie reprezentant al unui curent politic, și consiliul municipal să aibă o majoritate diferită.
Rezultatul, o funcționare anti–democratică, care va obliga în mod constant ca primarul pentru a realiza proiectele sale, să accepte compromisuri pentru a-și asigura majoritatea or, în orice țară, cu adevărată democrație, modul de scrutin, este în același timp simplu, și evită toate targuelile, și compromisurile care se petrec în sistemul nostru “fanariot”. Scrutinul care a loc în majoritatea adevăratelor democrații occidentale, este organizat la alegerile locale, regionale, în două tururi. În turul doi rămân în joc, primele două liste. Aceasta permite crearea a două coaliții care își fac front, și care oferă cu adevărat o alternativă alegătorilor. În al doilea tur, consiliul este format în ordine, în funcție de coeficientul electoral, de membrii primei și a următoarei liste. Rezultatul practic este că primarul vă fi ales de consiliul municipal, în care lista majoritară îi desemnează reprezentantul ei. Aceasta îi permite să conducă, în timpul regislaturii sale, cu o adevărată majoritate, care îi împărtășește proiectul politic și ideologic. A doua alegere importantă în sistemul electoral Românesc, este cea legislativă. Or și aici avem de aface cu un sistem absurd, de altfel însă voit organizat, cu asentimentul tacit al tuturor partidelor, pentru a putea promova cadrele în funcție nu pe meritele lor, ci de puterea politică sau financiară a acestora. Grosso modo, două sisteme sunt practicate în lume cu diferite variante. Scrutinul proporțional și scrutinul majoritar. Scrutinul proporțional. La prima vedere, complet înșelătoar, dă impresia a unei reprezentări cât mai fidele a corpului electoral. Prin stabilirea unui prag, trei cinci, sau evenetual până la 10%, aceasta permite ca toate partidele să își prezinte candidații, sau chiar independenții, și infuncție de coeficientul electoral necesar ( numărul de alegători față de numărul de locuri disponibile) să obțină numărul de deputați care le revine. În practică se ajunge la o situație complet absurdă și anti–democratică. Astfel fărâmițarea numărului de deputați intre diferite partide, duce foarte adesea, daca nu întotdeauna, la o dificultate majoră, de a realiza o majoritate parlamentară capabilă să numească un guvern.
De văzut în acest sens, instabilitatea proverbială a guvernelor cele de a patra Republici Franceze, 1946-1958, în care guvernele se formau și cădeau de mai multe ori în aceeași săptămână, până în momentul când Generalul De Gaulle, revenit la putere în 1958, a introdus prin referendum, scrutinul majoritar.
De observat în prezent situații asemănătoare, datorate acestui model de scrutin în Italia și dus la extremă, instabilitate proverbială, a Parlamantului Israelian (Kanesset), care nu permite formarea de majorități și prin limita impusă de 3%, pentru a intra în parlament, face ca în practică, ca de ani de zile, partide cu 3 sau 4 deputați , “ partide balama” să își impună voința, pentru a putea forma majorități cu aportul celor câțiva deputați ai lor. Astfel știm că numeroase legislaturi, partide uneori extremiste, ultra religioase, care reprezintă o minoritate a electoratului, reușesc să își impună astfel voința politică, care altfel nu ar fi putut luată în considerație de un guvern, puternic majoritar. Scrutinul majoritar, criticat ca așa zis dur sau anti-democratic, căci elimină minoritățile, este în fapt cel care permite un adevarat avans în punerea în practică a politicii unei majorități politice, oricare ar fi aceea, dar și crearea unei opozitiii, demne de acet nume. Prin organizarea a doua tururi, acest scrutin permite o cristalizare clara a curentelor politice. În primul tur, toată lumea independentă , sau partide politice se poate prezenta. În turul doi numai primii doi candidați se pot prezenta. Poate exista și varianta în care al treilea candidat daca a realizat cel puțin 10%, poate să rămână în competiție, dar și în acest caz alegerile sunt triangulare. Vă căștiga bineînțeles cel care are 50+1, în cazul alegerilor în majoritate intre primii doi, iar în cazul triangularelor, cel care are cele mai multe voturi. Rezultatul este fară îndoială că partidele mici, sunt eliminate, dar se formează cum este cazul, în marile democrații occidentale, de la Anglia până în Franța, ajungând la Statele Unite ale Americii, majorități puternice și opoziții pe măsură. Astfel, cu adevărat majoritatea populației are exponenții ei în parlament și opoziția la rândul ei puternică, regrupează toate curentele care s-au coalizat pentru a o sprijinii. Acest mod de scrutin care se practică în structuri administrative numite circumscripții electorale, are și un alt avantaj. El obligă ca deputatul ales, să fie fidel circumscripției, să fie fidel alegătorilor care i-au dat votul, să se ocupe indiferent de eticheta politică pe care o are, cu adevărat de problemele lor. Rezultatul este că un deputat bine implantant în circumscripția sa, este apreciat de alegători în funcție de munca lui, și de stradanile pentru a fi în serviciul lor și în al doilea rand, de culoarea sa politică. Experiența face ca oameni devotați circumscripției lor, pot să facă mai multe mandate, și uneori chiar când nu mai au învestitura politică, a partidului lor, pentru diferite motive, sunt realeși.
În concluzie credem că daca am dori cu adevărat să fim o adevărată democrație, nu una demna de Ion Luca CARAGIALE, ar trebui să aplicam la alegerile locale și regionale, precum și alegerile legislative, două tururi de scrutin, cu o lista numai pentru consilieri care ei vor alege primarul în funcție de majoritate, iar pentru alegerile legislative, circumscripții electorale cu alegeri în doua tururi, scrutin majoritar, aleși, alesul fiind cel ce obține 50+1.
Autor: Directorul Ziarului. General Bg. (r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU.
