Autor: Andrei-Mihai VLAD
Licențiat în Istorie al Facultății de Istorie
din cadrul Universității București
Poate că uitarea este cel mai mare păcat al zilelor noastre, acesta ducând la pierderea
valorilor morale, creștine și naționale. De aceea astăzi trebuie să arătăm cu și mai mult curaj că acest vierme nu sălășluiește în inima noastră, noi fiind oamenii care își amintesc cu recunoștință de înaintași, care își amintesc de ofițerul Ioan Solomon.
Ioan Solomon se naște în anul 1793, fiind un fiu al județului Gorj. Tatăl său a fost un
căpitan de panduri (soldați din armata muntenească a secolului al XIX-lea). După formarea
intelectuală primește titlul de sluger (dregător) peste cinci județe.
În anul 1821 trece de partea lui Tudor Vladimirescu, iar după asasinarea acestuia se refugiază în Austria, fiind însă întemnițat la Hațeg, Deva și Arad.
Eliberarea lui Ioan Solomon se produce după șase ani, fapt care îl face să revină la
domnitorul Grigore Ghica care îl iartă și îl pune din nou căpitan de poteră peste cinci județe în vederea asigurării ordinii.
Participă la războiul ruso-turc din anii 1828-1829, fapt care îi aduce rangul de maior al
armatei ruse. Anul 1830 îl aduce în vizorul generalului Kiseleff, acesta ordonându-i să recruteze nouă sute de panduri (soldați) pentru primele trei regimente ale miliției nou înființate. Așa se face că maiorul Ioan Solomon este primul care îmbracă uniforma (mondirul) de militar român, stând și la comanda regimentului III.
În timpul revoluției de la 1848 a complotat cu colonelul Ion Odobescu pentru arestarea
guvernului provizoriu.
În anul 1850 devine logofăt al credinței, iar în timpul lui Gheorghe Știrbei (1851-1853) este
șef suprem al armatelor și aghiotant al domnului. Ocupă și funcțiile de deputat și senator în
anii 1857 și 1859.
Moștenirea carierei militare s-a perpetuat la fiul acestuia, Alexandru (1834-1875) care devine general.
Își publică memoriile în anul 1862, în acestea menționând că a avut „ 22 de ani fără nicio
pată”. Pleacă din această lume în anul 1865.
