Trebuie sa ne apropiem de Dumnezeu si sa venim la El intotdeauna, dar sa o facem cu duh infrant, cu inima smerita. Sa venim, constientizand ca nu avem niciun drept la aceasta intalnire. Daca intalnirea se produce, se face din mila nemarginita si neinteleasa a lui Dumnezeu.
Insa, de obicei, noi nu venim in felul acesta la Dumnezeu. Ne punem la rugaciune si asteptam imediat experiente religioase deosebite. Venim la biserica si ii cerem, oarecum, lui Dumnezeu sa ne ofere starea potrivita pentru rugaciune. Traim, uitand din zi in zi prezenta Domnului, dar in clipele cand ne aducem aminte spontan de prezenta Lui, Ii cerem lui Dumnezeu sa raspunda imediat la rugaciunea, strigatul si dorinta noastra.
Adesea, Dumnezeu nu Se apropie de noi tocmai din pricina faptului ca, daca ne apropiem in duhul acesta de El, atunci intalnirea noastra cu El ar fi pentru noi judecata careia nu i-am putea face fata. El ar aparea in fata noastra si ne-ar spune: „M-ai chemat, dar cu ce stai in fata Mea?”. Si am fi ramas tacuti, cutremurati si osanditi. De aceea, cand Ii cerem lui Dumnezeu sa raspunda cat mai curand si in mod simtibil la plansul sau dorinta intalnirii noastre, facem o greseala. Trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu, dar sa asteptam cu rabdare clipa cand Domnul va vrea sa ni Se arate.
Insa si atunci, oricat de bogati duhovniceste am fi, numai daca am fi capabili sa traim intalnirea aceasta, precum a trait-o Petru care a inteles Cine este El, cazand la picioarele Domnului si spunandu-I:
Ieși de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos (Luca 5, 8).
Adesea ne rugam, imaginandu-ne ca ne aflam deja in Imparatia lui Dumnezeu, ca facem deja parte din familia Domnului si ca suntem in numarul celor care se pot veseli de prezenta Lui. De multe ori trebuie sa ne dam seama ca am iesit cu toata viata noastra din aceasta Imparatie, ca in viata noastra Domnul nu este Imparat, Domn, Stapan si nici macar Prieten Care ne poate bate la usa in orice minut si de dragul Caruia putem uita totul.
Daca am sta in felul acesta afara, batand la usa, daca am înțelege cat de straini suntem inca de tot ceea ce constituie Imparatia lui Dumnezeu, atunci nu ne-am avanta sa avem niste experiente religioase extraordinare si revelatii dumnezeiesti directe ale prezentei si impartășirii de Domnul, precum facem adesea. Am fi stat cu blandete, linistiti și smeriti, stiind ca nu avem dreptul sa stam acolo unde este Domnul, dar știind si ca iubirea Sa se revarsa dincolo de marginile pamantului, pana la adancul beznei iadului.
Sa ne amintim mai des de cuvintele minunate ale lui Petru: Ieși de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos (Luca 5, 8). Si cand ne vom pune la rugaciune, sa o facem in duhul acesta, stand cu blandete la ușă, batand cu mana tremuranda in speranta ca ne va deschide Domnul. Daca nu ne va deschide, sa fie pentru noi de ajuns si bucuria ca-L cunoaștem, Il iubim si Il cautam. Sa-I aratam lui Dumnezeu adevarata noastra iubire, adevarata noastra credinta, sinceritate si intentia buna a tendintelor noastre prin viata care sa faca pentru noi posibila intalnirea cu Domnul fata catre fata si sa auzim de la El glas imbucurator, nu unul ce ne va aduce tristete. Amin.
Sursa: cuvantul-ortodox.ro
