marți, martie 9, 2021
the big logo

JURNAL SĂPTĂMÂNAL NAȚIONAL INDEPENDENT | ANUL 1 | NUMĂRUL 31 | 08 - 14 MARTIE 2021

„Jihadul la feminin”

Must Read

Un tren de terapie intensiva va străbate toată Italia pentru a diminua presiunea asupra spitalelor

Sursa foto: agerpres Italia dispune începând de luni de un tren medical complet echipat şi care străbate ţara ca o...

Solarisbank lansează un brokeraj de criptomonede licențiat

Sursa foto:www.solarisbank.com Banca Germană Solarisbank a anunțat că lansează in viitorul apropriat o unitate de active digitale pentru a oferi...

Pe 8 martie 1917 începe Revoluția de la Petrograd, în urma căreia țarul Nicolae al II-lea abdică

În prima jumătate a lunii februarie, proasta aprovizionare a provocat revolte în capitala Petrograd. Pe 18 februarie (stil vechi)...

Primele atentate-sinucigașe din istorie.

Prima femeie-kamikaze de origine europeană !

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist 

pastedGraphic.png

„Merită să mori, pentru ceea ce te face să trăiești” 

(Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite)

  Atentatele-sinucigașe, realizarea cărora implică moartea intențională împreună cu autorul acestora, practicate în scop subversiv, ca acte de sacrificiu (sub formă de război) cu scopul destabilizării dușmanului de către grupări armate (militare–paramilitare), într-o logică eterogenă în cadrul conflictelor asimetrice (luptă armată contra unui stat, respective, organe, insitutii ale statului), își fac apariția, pentru prima data, în cadrul conflictului israelo-palestinian (14 mai 1948-până în prezent), respectiv,  în războiul civil libanez (13 aprile 1975 – 13 octombrie 1990), dar ulterior, ele s-au răspândit atât în Războiul Irak–Iran (Primul Război al Golfului Persic/22 septembrie 1980–20  august 1988) cât și în Războiul din Afganistan (24 decembrie 1979 – până în prezent), respectiv în războaiele din Irak (al Doilea Război din Golful Persic – al Kuweitului/2 august 1990 – 28 februarie 1991 și al în cel de-al Treilea Război din Irak – contra  terorismului GWOT–Global War on Terror/20 martie 2003–18 decembrie 2011), deși acestea au ca origine metodele practicate de către piloții japonezi (kamikaze/bombe umane/human bomb) în cadrul Forțele Japoneze de Autoapărare în Oceanul Pacific/7 decembrie 1941–2 septembrie 1945 contra US Army, în  timpul celui de-al Doilea Razaboi Mondial (1 septembrie 1939–2 septembrie 1945) sau încă și mai devreme, în Războiul Sanghaiului (Primul incident/28 ianuarie–3  martie/1932, dintre Imperiul Japonez și China, la puțin timp după invazia Manciuriei de către acesta/19 septembrie 1931–27 februarie 1932), respectiv, în Bătălia de la Sanghai (Al Doilea incident/13 august–27 noiembrie 1937), ambele soldate cu victoria Japoniei, un preludiu al războiului sino–japonez  (1937–1945 ). Totuși, cele mai multe atentate-sinucigașe, ar fi fost comise în timpul Războiului Civil din Sri Lanka (războiul de independență/1976–2009) de către Tigrii de Eliberare al Tamil Eelamului (ținuturi din regiunile de nord și de est al statului Sri Lanka–țară insulară în sudul Asiei separată de India prin Strammtoarea Palk, independentă de Marea Britanie din 4 februarie 1948). 

Deși independența Tamil Eelamului nu este recunoscută oficil, în timpul războiului, Tigrii de Eliberare (organizație laică, naționalistă, marxist-leninistă/socialistă, fondată pe 5 mai 1976) ar fi comis între 168-239 de atentate-sinucigașe, adică, peste jumătate din toate câte ar fi fost comise în lume (în acea perioadă), primul dintre ele datând încă din 5 iulie 1987 la Jaffna (capitala Provinciei de Nord din Sri Lanka), în care sunt uciși 18 persoane. Ulterior, pe lista neagră a atentatelor-sinucigașe apare Pakistan, unde în 2009, ar fi fost comise 86 de asemenea atacuri teroriste islamiste, atât contra populației civile locale cât și contra străinilor. 

Atentatele-sinucigașe comise de către femei (purtătoare de viață și de bombe, cca 1/3 în timpul Războiului de Independență din Sri Lanka), sunt mult mai impresionante decât cele comise de către bărbați și debutează cu cel a lui Sana Youssef Mhaydali/Sana’a Mehaidli  (14 august 1968 – 9  aprilie 1985, fostă membră al PSNS/Partidul Social-Naționalist Sirian), prima femeie din istorie care comite un asemenea act terorist (islamist), în timpul războiului civil din Liban (ca urmare a invaziei Libanului, pe 6 iunie 1982, de către statul Israel), când, pe 9 aprilie 1985, la bordul unui Peugeot 504 (umplut cu 200kg de Trinitrotoluen) pe care îl explodează, ucide doi militari israelieni în drum spre Jezzine (capitala districtului cu același nume în Libanul de Sud, la cca 75km de Beirut, reputat pentru cascadele sale care depășesc 40m). Cadavrul ei va fi restituit rudelor acesteia doar în 2008, în urma unor negocieri cu Hezbollah.  Ulterior, acest tip de atentat terorist a fost utilizat în repetate rânduri contra Tsahal (Forțele Armate Israeliene), în special de către  membri „triplei alianțe”, ale partidelor laice de ideologie marxist-leninistă, Partidul Baas (Hizb al-Ba’ath al-Arabi al-Ishtiraki/Partidul Resurecției Arabe și socialiste, fondat în 1947 la Damasc/Siria), PSNS (al-Hizb aș-Sūrī al-Qawmī al-Ijtimā`ī/Partidul Social-Naționalist Sirian, fondat în 1932 la Beirut/Liban) și PCL (Partidul Comunist Libanez, fondat în 1924 la Beirut), dar și cu alte ocazii, în alte locuri, în special de către membri PKK (Partiya Karkerên Kurdistan/Partidul Muncitorilor din Kurdistan, organizație armată politică, terorista de ideologie marxist-leninistă și naționalistă kurdă, specializată în luptele armate de tip gherilă, atentate-sinucigașe, fondată în 1978 în Turcia, activă și în Irak, Iran și Siria) care între 1995–1999 ar fi comis 15 atacuri teroriste dintre care 11  ar fost comise de către femei.  

  Merită să menționez încă câteva cazuri de atentate-sinucigașe feminine, considerate ca „deschizătoare″ de drumuri (în „domeniu”!) pentru alte organizații teroriste.  Pe 27 ianuarie 2002, Wafa Idriss (1975–2002), infirmieră (asistentă medicală), de origine palestiniană, specializată în acordarea primului ajutor pe o ambulanță a Crucii Roșii Palestiniene, care trăia cu familia ei (mama, fratele lui cu soția sa și cu cei 5 copii ai lor) în tabăra de refugiați palestinieni Al-Am’ari (Ramallah, capitala administrativă a Autorității Palestiniene din Cisiordania) devine prima femeie-kamikaze palestiniană din istorie.  

Căsătorită cu vărul său Ahmed în 1991 (la vârsta de 16 ani), ea va fi obligată (sub presiunea familiei acestuia) să divorțeze în 2000 pentru că a devenit sterilă (datorită unor complicații la nașterea unui nou născut – mort) la vârsta de (numai) 23 de ani.  Ea va comite atentatul-sinucigaș pe 27 ianuarie, când în centrul Ierusalimului (Jaffa) își explodează centura (cu explozibil), ucigând o persoană și rănind alte 11. Trei zile, mai târziu, atentatul-sinucigaș este revendicat de către organizația de ideologie  palestiniană, Brigăzile Martirilor–Aqsa (de ideologie naționalist-palestiniană, socialist-naționalistă, specializată în  atentate cu bombe, atentate-sinucigașe, etc.) creată în 2000 de Fatah (harakat-tahrir-falastiniyy-Mișcare de Eliberare Palestinei, naționalist-palestiniană, socialist-nationalistă, fondată de către Yasser Arafat/1929-2004, cu deviza „moarte subită”/„victorie eclatanta”), astăzi membră a PLO (Palestine Liberation Organization, organizație palestiniană, naționalist-socialistă, antisonistă, social-democratică,  fondată în 1964 la Ierusalim de către omul  politic palestinian Ahmed Choukairy/1908-1980) alături de FPLP/FPLP-CG (-Jabhah-Sha`biyyah li-Taḥrīr Filasṭīn-Frontul Popular de Eliberare  Palestinei, organizație   marxist-leninistă fondată în 1967 de către  Georges Habache-Hakim/1926-2008  Ahmed Jibril/n.1935)  FDLP (-Jabha-Dimuqratiya Li-Tahrir Filastin/Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei, mișcare, de ideologie  naționalist-palestiniană  1969). Conform unor investigații (mai puțin oficiale), ar exista surse care  susțin că femeia ar fi fost torturată de către un soldat israelian înainte de a fi comis atentatul. După acest atentat-sinucigaș, organizația  Brigăzile Martirilor-Aqsa, va comite alte trei atentate (perpetrate, tot, de către femei–kamikaze), dintre care pot menționa pe cel al lui Ayat-Akhras (1984-2002), cea mai tânără femeie–kamkaze, pe 29 martie 2002, care va ucide doi civili israelieni (dintre care unul, o adolescentă, Rachel Levy, în vârstă de numai 17 ani)  într-un supermarket din Kiryat Yovel (un cartier din sud-vestul Ierusalimului).

Originara dintr-o comuna arabă a regiunii urbane Tel Aviv, familia acesteia se refugiază la începutul conflictului  israelo-palestinian (din 1948),  în tabăra de refugiați Deheishe (de  Betleem), iar Ayat – Akhras  își va petrece copilăria în taberele de refugiați din Fâșia Gaza, unde se va și radicaliza, încercâand  să integreze grupările teroriste (islamiste) Hamas și Jihadul Islamist (Islamic), ceea ce nu reușește pentru  că aceste organizații nu admit ca membri decât mujahedini (luptători) bărbați. Din acest motiv, ea se va orienta către Al-Aqsa, în cadrul căreia va urma o pregătire „militară” înainte de a comite atentatul. În cursul lunii iulie 2002, ea urma să se căsătorească și să-și întemeieze o familie. Menționez că la această dată, încă, nici Hamas și nici Jihadul Islamist n-au organizat atentate-sinucigașe cu femei. 

În orice caz, după „succesul” organizației Al-Aqsa, Jihadul Islamist (Islamic) va perpetra și ea două atentate-sinucigaase dintre care unul, remarcabil, fiind comis de către o avocata (studentă la universitatea Yamouk/Iordania) Hanadi Tayseer Abdul Malek Jaradat  (22 septembrie 1975-4 octombrie 2003), originară din orașul Jenin, membră a organizației Jihadul Islamic, care pe 4 octombrie 2003 își explodează centru într-un restaurant (Arab-Jewish Maxim) din Haifa (Israel), ucigând 21 de israelieni (18 evrei și 3 arabi, printre care și 4 copii evrei) și rănind alți 51 (printre care și 3 salariați/funcționari al clubului de fotbal Maccabi Haifa (fondat în 1913). Tânăra femeie care își terminase studiile și urma să  devină avocată, ar fi fost foarte afectată de uciderea vărului sau Salah (34 de ani), precum și al fratelui său mai tânăr Fadi (25 de ani), amândoi membri al Jihadului Islamic, de către forțele israeliene operative de apărare care staționau la Jenin. Ceva mai devreme, în 1996, aceleași forțe de apărare israeliene i-ar fi ucis și logodnicul, cu care urma să se căsătorească. Bomba conținea fragmnte metalice ambalate în jurul nucleului explozibil care prin pulverizare să ucidă un număr maxim de persoane. Numai capul  teroristei a rămas întreg.

În sfârșit, există și un caz (singurul cunoscut de altfel!), în care atentatul-sinucigaș a fost comis de către o femeie de origine europeană convertită la Islam. Este vorba de cazul deosebit al lui Muriel Degauque (19 iulie 1967-9 noiembrie 2005), o tânăra de confesiune romano-catolică, de origine belgiană, (convertită la islam), care va comite un astfel de atentat pe 9 noiembrie 2005 la Bakouba/Baaqouba (capitala provinciei Diyala – una dintre cele 18 ale Irakului, la cca 50km nord-vest de Bagdad), devenind, astfel, prima femeie europeană, teroristă islamistă–kamikaze.  Conform versiunii oficiale, în acest atentat vor fi uciși  5 polițiști-militari și un al 6-lea, împreună cu 4 civili, vor fi grav răniți. 

După o copilărie „haotică” pe Av. de l’Europe la Monceau-sur-Sambre (un mic cartier muncitoresc), în proximitatea Place Charles II a orașului belgian Charleroi (provincia Hainaut, regiunea francofonă Valonia – frontalieră cu Franța), în sânul unei familii de condiție modestă, dar stabile (peste 34 de ani la aceași adresă) cu o conduită socială ireproșabilă (Jean-tatăl,  muncitor metalurgist, mânuitor al unui pod rulant, timp de 47 de ani în cadrul uzinei Providence specializată în producția de oțel-concediat medical în urma unui grav accident de muncă la cap, iar Liliana-mama, secretara medicală), Muriel își pierde fratele Jean-Paul  într-un accident rutier (de motocicletă) în 1989 la vârsta de numai 24 de ani (lovit brutal de un camion care a trecut pe roșu !), iar ulterior (încă din adolescență), în eșec școlar, devine o consumatoare „fidelă” de droguri (cu dispariții repetate de acasă pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, în compania mai multor tineri cu care întreține și relații sexuale neobisnit de multe, conform declarației mamei sale), motiv pentru care își abandonează și studiile medii (la Athénée Royal de Fontaine-l’Évêque) după cele primare efectuate la Monceau și va fi audiată în repetate rânduri de căatre magistrați pentru minori în legătură cu diverse delicte (în special legate de consumul de droguri). Angajată de manieră intermitentă în sectorul restaurației (ca ospătar la o Cafenea-snack bar) și  al panificației (ca vânzătoare), Muriel, a fost concediată sub prextextul că ar fi furat bani de la caseria unităților comerciale în care era angajată (fără ca vreodată acest lucru să fi fost probat cu documente fiabile). 

Pe 23 noiembrie 1990 ea se căsătorește din interes prin metoda figurativă Carousel” (”Mișcare, deplasare, circulație continuă și rapidă a unor mobile”) cu un marocan (turc, după unele surse), mai în vârstă decât ea și divorțat în țară sa de origine (întocmai pentru a se putea angaja într-o căsătorie de complezență!), aflat ilegal pe solul (teritoriul) belgian, contra une sume de 150.000FrB (cca 6.000€PPA), pe care nu i-a primit și ca urmare se desparte de acesta în 1994. Oricum, marocanul (turcul) și-a atins scopul, pentru că în urma căsătoriei cu Muriel Degauque, acesta își regularizează situția administrativă în Belgia și prin intemediul reîntregirii familiale via OMI (Organizația Internațională de Migrație) își aduce în Belgia fosta sa soție (cu care se recăsătorește!), împreună cu copilul lor!  

Înainte de comiterea atentatului-sinucigaș în proximitatea Falloujah, la intrarea în Baaqoub prin partea de est (localitatea Qara Taba) și căsătoria (religioasă) cu Issam (Hissam) Goris (un belgian de origine marocană, cu 6 ani mai tânăr decât ea – aparent cu o situație materială foarte bună în Maroc-conform declarației lui Liliane, mama lui Muriel, ucis și el în Irak de către armata americană, câteva zile mai târziu), pe care îl convertește la salafism, ea angajeaza o căsătorie „pasageră” din dragoste (desfăcută în 2001), cu Fateh Bouanina, un „algerian-musulman moderat nepracticant (la care descoperă Coranul și care o facinează), dar îl părăsește pentru că consideră că acesta „nu se achită corespunzător de obligațiile sale  religioase” și  se convertește la islam,  schimbandu-si prenumele din Muriel în Myriam. Pe Issam Goris (n.1973), compagnonul (soțul) său (din tată belgian și mama marocană), originar din Saint Sosse ten Noode (regiunea urbană Bruxelles), Muriel îl întâlnește anul următor (în 2002), prin intermediul unui pețitor de la Moscheea Al Hidaya (din Charleroi), unde, pe strada Limite vor frecventa centrul islamic al predicatorului integrist Cheikh Abou Chayma (Abdelkrim Aznagui, n.1952). În această perioadă cuplul va locui în apartamentul lui Goris de pe strada Mérode (aproape de Gara Midi/Saint Gilles).  

Conform documentelor din dosarul de instructie, Muriel Degauque s-ar fi sinucis cu o mașină-capcană lovind vehiculul unei patrule de Poliție, provocând moartea a 5 polițiști-militari și rănirea încă a unuia, respectiv,  a altor 4 civili, în timp ce Issam Goris, ar fi fost ucis tot pe 9 noiembrie 2005, puțin mai târziu, înainte de a putea comite atentatul său sinucigaș. 

Moartea lui Muriel Degauque va genera în anturajul ei o minuțioasă anchetă a Poliției federale belgiene (cu ajutorul Europol și Interpol), care va opera (efectua) sub conducerea judecătorului de instrucție Daniel Fransen (în urma efectuării a 22 de comisii rogatorii, în special în Arabia Saudită, Ukraina, Tailanda și SUA),  14 arestări (la Bruxelles, Charleroi, Anvers și Riemst/Tongres) și 6 inculpări într-un dosar criminal (Filiera kamikiaze/irakiană), judecat în 2007 (15 octombrie-10 ianuarie 2008, în Prima instanță), la Tribunalul Corectional din Bruxelles, în cadrul unui proces de anvergură, la care am putut asista (avându-l ca președinte pe Pierre Hendrickx și ca reprezentat al Ministerului Public pe Procurorul federal Bernard Michel) în care vor fi judecați Bilal Soughir (aparat de către cunoscutul avocat Fernande Motte-de Raedt), belgian de origine tunisiană (principalul instigator și leader al grupului terorist de kamikaze în Irak), respectiv, belgienii de origine marocană, combatanți în Irak,  Nabil Karmun (originar din Molenbeek, un cartier al Bruxelles – Capitală reputat pentru atașamentul său față de islamismul radical) și Younes Loukili, apărați de către Christophe Marchand (o altă figura marcantă în materie de apărare penală). 

Alături de cei 3 acuzați principal vor fi judecați și alți doi „acuzați periferici″ în dosar, Pascal Cruypenninck (aparat de către Mehdi Aboudi), un belgian (originar din Haine-Saint-Paul, crescut la Saint-Josse) convertit la Islam, responsabil cu racolarea (recrutarea) membrilor grupului de kamikaze și Souhaieb Soughir (mai mult amator de fete decât adept al Șariei, din câte știu), în calitate de fratele lui Bilal, leaderul grupării. Un al șaselea inculpat, Sabri Bouabdallah (în vârstă de 30 de ani din Schaerbeek) deși a fost inculpat, ulterior, va fi scos de sub urmărire penală. Toți erau radicalizati (îndoctrinați cu salafism, respectiv, jihadul islamist) și hotărâți să combată militarii americani în Irak prin intermediul unor atentate-sinucigașe.  

Singurul dintre cei care a fost adus în fata Curtii în stare de arest, a fost Bilal Soughir , încacerat la Înschisoarea Forest-Berkendael din Saint Gilles (Maison d’Arrêt – Centru  de Detenție Provizorie, construită între 1878-1884, cu 750 de locuri, modernizat în 1910 cu 400 de celule individuale, 270 pentru bărbat și 130 pentru femei, una dintre cele 32 de închisori ale Belgiei federale: 16 în Flandra, 14 în Valonia și 2 în Bruxelles – Cpitală) de unde a fost adus la proces cu o cagulă pe cap. Restul dintre ei, au apărut în fața Instanței (Curții) în stare de libertate. 

Bilal Soughir ar fi întreținut o strânsă legătură cu Abou Mazen (în Turcia), considerat ca recrutor pentru Rețeaua Al-Zarqaoui,  o filieră a organizației salafiste, jihadist-teroriste Al-Qaïda în Irak.  Conform documentelor de la Siguranța Statului (belgian), Islamismul (Islamul radical) are fi fost la Bial, o „afacere” de familie. Unul dintre frații săi, Kotob, ar fi murit în Irak, în „calitate” de combatant, iar tatăl acestuia, tunisianul Habib Soughir ar fi participat (cu regularitate) în anii 1990 la manifestațiile în favoarea regimului libian cu sloganul :„Que la Belgique crève” (Să crape Belgia)! 

Menționez aici faptul că Bilal a declarat la proces (printre altele!) că el ar dispune pentru traiul său de zi cu zi, de numai de 600€/lună, respectiv, de alocațiile de șomaj și familiale ale celor doi frați ai săi Kotob (plecat în „vizită” în Irak) și Souaieb (plecat, în „vacanță” în Tailanda), care în mod normal, ar fi trebuit suspendate de către serviciile de prestații sociale belgiene. Pentru menținerea alocațiilor acestora, Bilal ar fi comis o infracțiune delictuală de „fals și uz de fals”.

Din contra, toți cei 5 (marginalizați mai mult sau mai puțin social, care oficial erau întreținuți de statul belgian!), ar fi efectuat  mai multe călători („excursii”) în străinătate, în special în țările Africii de Nord (Maroc, Tunisia, etc.) și în cele ale Orientului Apropiat/Mijlociu (Turcia, Siria, Irak, etc.), în Ukraina, în India (New Delhi) dar și în Kenya (unde operează organizația armata islamistă/nemiloasă somaliana, clasată teroristă Al-Shabbaab (de ideologie salafistă, fondată oficial în 2006/neoficial da la începtul secolului), specializată în răpiri și sechestrări de persoane, atacuri teroriste, atentate-sinucigașe, etc., printre care menționez: pe 29 octombrie 2008, cele 6 atentate-sinucigașe de la Hargeisa (Somaliland) și Bosaso (Somalia), unul dintre kamikaze, Shirwa Ahmed, fiind un student american în vârstă de 27 din Mineapolis; pe 14 iulie 2009, răpirea și sechestrarea, de Ziuna Națională a Franței, a doi membri al DGSE France (Direcția Generală a Securității Externe); pe 22 septembrie 2013, atacul terorist cu luare de ostatici la Centrul Comercial Westgate din Nairobi (68-90 de civili uciși);  pe 2 aprilie 2015, atacul terorist la Universitatea din Garissa (Kenya) cu 147 de morți. Iar pe conturile acestei organizații ar fi tranzitat sume uriașe de bani (de ordinul a mai multor zeci de mii de euro), cu care își finanțau „vacanțele” în interesul „serviciului”!  

Pe 7 noiembrie 2007, Parchetul federal, prin intermediul Procurorului General Bernard Michel (Avocat al acuzării, reprezentând Ministerul Public) solicită membrilor filierei kamikaze în Irak, următoarele sanțiuni penale: 10 ani de detenție criminală contra lui Bilal Soughir, considerat ca șef (leader) al rețelei și 5 ani de detenție criminală contra lui Nabil Karmun și Younes Loukili (care și-a pierdut un picior în timpul luptelor din Irak) al căror rol de combatanți (activi) era bine determinat, respectiv, 4 și 3 ani de închisoare contra lui Pascal Cruypenninck și Souhaieb Soughir (fratele lui Bial) care ar fi fost însărcinați cu racolarea membrilor grupării. 

La proces a fost audiat, în calitate de martor, și Souhaieb Soughir, tatăl lui Bial (apărat de avocata Nathalie Gallant), fără ca acesta să fi făcut obiectul unei urmări penale. Sentința pronunțată pe 10 ianuarie 2008 sub președinția lui Pierre Hendrickx (în cca 200 de pagini !) a fost mai „blândă” pentru unii și mai „aspră” pentru alții: 10 ani de detenție criminală cu 11.000€ amendă penală  pentru Bilal Soughir (34 de ani) și 5 ani de detetentie criminală cu 2.750€ amendă penală pentru Pascal Cruypenninck (35 de ani), respectiv, 5 ani dedetentie criminală (dintre care 2 ani cu suspendare) cu 2.750€ amendă penală pentru Nabil Karmun (33 de ani) și 5 ani de detenție criminală cu suspendare pentru ceea ce excede (depășește) detenția provizorie cu 2.750€ amendă penală, pentru Younes Loukili (29 de ani). În sfârșit, 28 de luni (cu executare) cu 2.750€ amendă penală, pentru Souhaieb Soughir (31 de ani), fratele lui Bilal. 

După cum era și de așteptat pe 27 ianuarie 2008, Parchetul general va face recurs la sentință (judecat de către cea de- a 12-a Camera Corecțională a Curții de Apel din Bruxelles între 21 aprilie-26 iunie 2008, sub președinția lui Pierre Saint-Rémy) contra condamnărilor lui Younes Loukili și Nabil Karmun (considerate insuficient de severe), iar Bilal și Souhaieb Soughir, respectiv, Pascal Cruypenninck, contra sentințelor lor pe care le considerau „exagerat” de severe! 

La proces își vor face apariția și unii avocați reputați ca Marc Uyttendaele și Laurent Kennes în sprijinul avocatului Mehdi Aboudi al lui Pascal Cruypenninck, respectiv, Olivia Venet și Alain Vergauwen pentru a-l susține pe Bilal Soughir. A fost prezent (pentru „încurajarea” lui Bial) și Bahar Kimyongur (în calitate de „suporter”), achitatat de către Curtea de Apel din Anvers în luna februarie în calitate  de militant al organizației de origine turcă, clasată teroristă, DHKP-C/Partidul-Frontul Revoluționar de Eliberare (Devrimci Halk Kurtuluş Partisi-Cephesi/organizație de extremă stânga de ideologie marxist-leninistă, fondată în 1994, cu o branșă armata/Silahlı Devrimci Birlikleri-Unități Revoluționare Armate, redenumită, ulterior Silahlı Propagandă Birlikleri-Unități de Propagandă Armata) succesor al organizației THKP-C (având ca obiectiv, crearea unei Republici a Turciei independente democratice și socialiste). 

La apel pedepsele celor 5 membri al Filierei kamikaze irakiene (o adevărată „întreprindere” de documente false: carduri/cărți de identitate, pașapoarte, permise de conducere,  cu falși șomeri cu false fișe/ștate de plata,  care au bruiat și dezorientat profund pe anchetatori și pe magistrați!) au fost sensibil reduse, grație confuziilor de proporții create în dosar, dar și faptului că inculpații au reușit să-i manipuleze pe magistrați (prin intermediul avocaților lor), dând explicații „logice” și „coerente” contra tuturor acuzațiilor, chiar dacă acestea erau mai mult sau mai puțin credibile, negând în bloc existența unei celule teroriste organizate și structurate, căreia ar fi aparținut, conceperea și pregătirea de atentate de tip kamikaze în Irak (n-ar fi avut nicio idee despre intențiile sinucigașe ale lui Muriel Degauque!), legătura dintre ei, chiar și călătoriile extraeuropene (sponsorizate ca „excursii” în perioada „vacanțelor”!)  cu scopul radicalizării lor, precum și a informării (specializării) lor în domeniul, atacurilor teroriste și a atentatelor-sinucigașe, etc.  Cu alte cuvinte, cei 5 cu avocații lor au învins magistrații celei de a 12-a Camere Corecționale de la Tribunalul din Bruxelles, deci, în concluzie, pedepsele lor trebuiau reduse (să fie mai „blânde”): Bilal Soughir, va fi condamnat la numai 5 ani de detenție criminală; Younes Loukili, care a declarat că și-ar fi pierdut  un picior nu în războiul din Irak, dar într-un accident de mașînă în Siria, a fost sancționat numai cu 2 ani (dintre care 1 cu suspendare) pentru ceea ce excedă detenția provizorie; Nabil Karmun va fi și el condamnat la numai 3 ani de închisoare cu suspendare pentru ceea ce excede detenția priovizorie; lui Pascal Cruypenninck pedeapsa a fost convertită în 100h00 de muncă (de interes general) în folosul comunității (fiind dat faptul că el nu ar fi participat sub nicio formă la organizarea atentatelor-sinucigașe și nici nu a fost în Irak); în sfârșit, Souhaieb, fratele  lui Bilal a fost achitat, pentru că magistrații nu i-a putut reproșa mai mult decât că acesta era fratele lui Bilal (iar el, n-ar fi avut cu acesta, nicio relație, în perioada atentatelor-sinucigașe din Irak, chiar dacă era în „pelerinaj” în acea perioada în aceasta țară). În sfârșit, există și procese verbale aflate în arhivă Poliție Federale Belgiene în care un islamist belgian de origine marocană Mohamed Reha (în vârstă de numai 18 atunci) arestat după atentatul-sinucigaș al lui Muriel Dagauque, avertiza autoritățile belgiene (probate cu înregistrări telefonice și mesaje) că ar exista mai multe soții de islamiști încarcerați, pregătite să comită atentate-sinucigașe, solicitându-i acestuia explozibil.

În încheiere, menționez aici și faptul că înainte de plecarea celor doi, Muriel și Issam în Irak (la sârșitul lunii septembrie 2005), cei doi fac un drum și în Maroc  (la familia lui Issam), respectiv, în Siria, iar după întoarcere, frecventează un timp, acel Centru Islamic (Islamist) din Saint-Josse-ten-Noode (din strad „de la Limite”/Limitei), unde ținea prelegeri (predicații) Șeicul Abou Chayma în cadrul unei asociații (sub acoperire), oficial „La Plume″ (Pana), în care, în 2004 a avut loc o practică islamică Ruqiya/Roukia (o formă de exorcism proprie/specifică Islamului – ansamblu de practici și metode spiriuale care permite cu acordul lui Allah anularea magiei negre-sihr și exorcizarea posesiunii demoniace pentru vindecarea unor boli oculte) care s-a terminat cu moartea (ca urmare, a bătăilor, ștrangulărilor și înecarilor repetate timp 56 de zile, precum și a subnutriției) pe 5 august 2004 a tinerei de origine marocană, Latifa Hachmi, (în vârstă de numai 23 de ani).

Este interesant faptul că autoritățile de anchetă nu au acordat suficientă atenție acestui eveniment dramatic, care ar fi permis interpelarea celor doi înainte de a putea pleca în Irak pentru a comite atentate sinucigașe, cu toate că ar fi existat declarații ale unor persoane, conform cărora, anturajul lor ar fi fost la curent cu misiunea lor.

Menționez aici că în acest dosar (pe care l-am urmărit de aproape atât în Belgia cât și în Irak) există, pe lăngă cele menționate mai sus, și  o altă serie de disconcordanțe (divergențe) care crează confuzii de anvergură!

În primul rând, părinții lui Muriel, Jean și Liliane Dagauque, afirmau că fata lor s-ar fi convertit la Islam (adică, că ar fi fost îndoctrinată cu acesta !) de către Issam, când ar fi plecat cu acesta în Maroc (în vizită la familia lui) și ar fi fost vorba mai mult de o spălare a creierului ei decât de un sentiment religios profund și sincer. Ori, există probe materiale fiabile în dosarul ei de la arhiva Securității Statului (belgian), conform cărora,  Muriel devine Myriam (în urma convertirii ei la Islam) în 2002, cu mult timp înainte înainte să-l cunoască pe Issam. Mai exact, convertirea ei are loc în timpul celui de-al doilea mariaj cu algerianul Fateh Bouanina (la care descoperă Coranul) și de care se desparte pentru că pe acesta nu-l considera „suficient″ de religios (practicant), la nivelul așteptărilor sale. În plus, conform declarațiilor mamei sale, comunicarea dintre Muriel și părinții săi ar fi fost sub orice critică. Altfel spus, Muriel nu comunica decât foarte rar cu părinții ei (pe mama ei nu o vizita nici măcar când era internată la spital, iar cu tatăl ei nu avea niciun fel de contact!) ceea ce implică faptul că ei n-aveau de unde să cunoască nici intimitățile ei și nici intențiile acesteia, cu atât mai puțin, când și cum, cu ce ocazie, fata lor s-ar fi convertit la Islam, iar ulterior, s-ar fi și radicalizat. În concluzie, eu cred că este ea ceea care își îndoctrinează bărbatul (și nu invers!) cu islamismul extremist-salafist-jihadist (fiind și cunoscută de către cei de la Siguranța Statului Belgian/Serviciul begian civil de informații pentru „cochetarea” cu islamismul extremist), radicalizandu-se împreună, iar la sfârșitul lunii septembrie 2005, cei doi se hotăresc, tot împreună, de comun acord, să plece în Irak, cu scopul comiterii unor atentate teroriste. 

În sprijinul conjecturii mele vine și jurnalistul de investigație olandez Chris De Stoop. Conform tot unor documente aparținând Securității Statului (confimat și de către Chris De Stoop într-o carte), Muriel ar fi fost atinsă în pubertate de Sindromul  MRKH (AFJK Mayer/1787-1865, K. Rokitansky/1804-1878, H. Küster și GA Hauser) o patologie rară care definește absența congenitală parțială (sau totală), a vaginului și a uterului la femeie (cu trompe și ovare, normal dezvoltate) ceea ce ar fi putut contribui substanțial la radicalizarea ei (pentru că se considera „anormală, diferită și incompletă″  ceea ce îi crea un puternic complex de inferiorite!). Putea să fi fost și acesta unul dintre motivele pentru care, începând încă din adolescență, din cauza unei instabilități pshice să fi multiplicat peste măsură numărul relațiilor sale amoroase (în exclusivitate, de natură sexuală: „știu și eu câți o fi avut“, conform declarației mamei sale).

În al doilea rând, există contradicții în ceea ce privește naționalitatea primului ei soț. Unele surse indică Turcia, altele Marocul. Există prea puține informații despre el, care într-adevăr, aparent nu contează. Însă, s-ar putea ca, convertirea ei la islam să aibă rădăcini în această prima căsătorie, de complezanță, iar în ciuda faptului că atât Turcia cât și Marocul sunt țări musulmane, mentalitatea legată de islam și de convertire la islam, ca de altfel și cea legată de fundamentalism, extremism, salafism, (d)jihadism și radicalizare în acestea, au dimeniuni socio-confesionale foarte diferite, având în vedere faptul că Turcia este o țară musulmană asiatică, iar  Algeria și Marocul, țările de origine ale soților ei, fac parte din Magreb (nordul Africii).  

Așa cum parcursul ei în viață ne-a arătat, după divorțul de  primul ei soț, ea a rămas fidelă în următoarele două relații, mariajului musulman, ceea ce ne îndeamnă să credem că, convertirea ei la islam și radicalizarea ar fi fost proiecte fundamentale în viațe ei, iar pentru realizarea lor, avea nevoie de un bărbat musulman suficient  de credincios (și practicant), pe care să-l poată  convinge  de necesitatea radicalizării, exact așa cum era Issam. După părerea mea, Muriel s-ar fi răzvrătit contra unei societăți în care nu se recunoștea, iar în religia islamică și ulterior, în radicalizare, ea ar fi identificat un sentiment de solidaritate. Astfel, cum, în general, noi toți avem o parte de răspundere în ceea ce ni se întâmplă, chiar dacă ni se pare nedrept, trebuie să admitem faptul că părinții lui Muriel au și ei o parte de vină în ceea ce privește eșecul în viață a tinerei lor fete, pentru că nu au reușit să-i gestioneze viața în mod corespunzător (nici nu mai contează motivele !), care să-i permită să calce pe urmele lor.

În al treilea rând, există contradicții serioase și în ceea ce privește modul în care Muriel ar fi comis atentatul-sinucigaș în Irak. Unele surse (printre care și ale mele) indică faptul că aceasta și-ar fi explodat centura cu explozibil în fața unei patrule a Poliției militare americane (ucigând 5 dintre membri săi, rănind unul și alți 4 civili), iar  soțul său Issam (care o însoțea) ar fi fost ucis, cu puțin timp după atentaul ei, în urma intervenției polițiștilor-militari care l-ar fi demascat (că și acesta era pregătit să-și explodeze centura) în haosul creat după atentat.  Conform altor surse, atentatul-sinucigaș al ei ar fi fost un eșec, pentru că ea ar lovit, intenționat  cu  mașină-capcană (la volanul căreia era), un camion al unui convoi american și n-ar rănit decât lejer un singur militar. Iar în ceea ce îl privește pe Issam, acesta ar fi fost ucis ulterior, în ziua următoare (sau câteva zile mai târziu) după atentatul-sinucigaș al lui Muriel. Și de aici rezultă faptul că în cuplul Muriel-Issam, ar fi fost Muriel, cea mai curajoasă (și motivată),  sacrificându-se prima pentru a-l încuraja pe Issam (în trecerea acestuia la actul său criminal !).

În timpul celor aproape două decenii care au trecut de la atentatul-sinucigaș comis în Liban contra militarilor israelieni (pe 9 aprilie 1985) de către Sana’a Mehaidli (prima femeie-kamikaze musulmană din istorie) și până la cel comis pe  9 noiembrie 2005 contra celor americani de către  Myriam Dagauque (prima femeie-kamikaze europeană din istorie), cca 225 de femei-kamikaze s-ar fi sacrificat în „Războiul Sfânt″, ceea ce reprezintă cca 1/3 din totatul atentatelor-sinucigașe comise în lume, în acea perioadă (în special în Liban, Israel, Sri Lanka, India, Pakistan, Afhanistan, Yemen, Turcia, Algeria,  Rusia, etc.) 

 

Bibliografie

pastedGraphic_1.pngpastedGraphic_2.pngpastedGraphic_3.png

pastedGraphic_4.png

- Advertisement -

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Latest News